Tehnologia informației și comunicării

Schimbările rapide din societate şi de pe piaţa muncii au determinat modificări ale relaţiilor dintre viaţa profesională şi educaţie.

Cunoştinţele dobândite în timpul formării iniţiale sunt rapid depăşite şi îşi pierd valoarea pentru viaţa profesională.

Deprinderile şi cunoştinţele necesare în activitatea profesională nu pot fi însuşite în totalitate în cadrul formării iniţiale. Viaţa profesională solicită noi competenţe, printre care achiziţionarea independentă a cunoştinţelor şi aplicarea acestora, rezolvarea de probleme, însuşirea şi utilizarea deprinderilor colaborative, de cooperare şi profesionale multidimensionale, precum şi a abilităţilor de învăţare continuă.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a condus la utilizarea pe scară largă a ICT în domeniul educaţiei, utilizare care este încă dominată de centrarea pe popularizarea informaţiei. În aşa-numită Epocă a Cunoaşterii, trebuie să îi ajutăm atât pe studenţi cât şi pe membrii productivi ai societăţii să fie informaţi, ceea ce se poate realiza prin conlucrare şi participare la activităţile grupurilor şi comunităţilor cărora aceştia le aparţin.

În consecinţă, este necesar să precizăm care sunt fundamentele pedagogice ale utilizării ICT în predare şi învăţare – cum poate ICT să sprijine construirea cunoştinţelor elevilor şi să creeze reţele de învăţare?

Marea provocare a pedagogiei, reliefată de către George Văideanu în volumul „Educaţia la frontiera dintre milenii” (Văideanu, G., 1988) şi de către Miron Ionescu în lucrarea „Demersuri creative în predare şi învăţare” (Ionescu, M., 2000), şi anume mutarea accentului de pe predare pe învăţare, de pe informativ pe formativ, de pe instrucţie pe educaţie, devine implicit şi ţinta principală a mediilor electronice de învăţare. Schimbarea rolului profesorului din acela de a fi sursa principală de transmitere a cunoştinţelor şi informaţiilor pentru elevi, în acela de a deveni un colaborator al elevului, un coleg implicat şi el în procesul cunoaşterii se corelează cu trecerea treptată a elevilor din simpli receptori pasivi ai unor informaţii şi cunoştinţe, în constructori activi ai propriei lor formări.

Calculatorul electronic, Internetul, poşta electronică reprezintă realităţi pe care elevii le experimentează în fiecare zi. Cadrul didactic este astfel pus în situaţia de a opta: preferă continuarea demersului său educaţional în mod tradiţional, ignorând tendinţele de schimbare de paradigmă care se prefigurează, sau acceptă provocarea, implementând noile tehnologii în activitatea sa didactică. Pentru a face faţă însă cu succes provocărilor tehnologice actuale, sunt necesare eforturi de formare profesională atât din partea cadrelor didactice, cât şi din partea formatorilor lor, în perioadele de formare iniţială şi continuă.