Consiliere Psihologică

Obiective

Apărut şi dezvoltat în SUA la începutul secolului trecut,

domeniul consilierii psihologice caută să îşi precizeze limitele pe

măsura dezvoltării cunoaşterii psihologice, în genere. Domeniu

heteroclit, predispus spre masive importuri teoretice şi tehnice,

consilierea riscă să îşi rateze specificul în măsura în care este definită

negativ în raport cu diversele psihologii de ramură. Principalul

obiectiv al cursului îl reprezintă conturarea uneia dintre ipostazele

domeniului consilierii psihologice, atât în ordinea fundamentelor

teoretice, cât şi în cea practică, formativă, astfel încât consilierul să

nu îşi mai dizolve specificul activităţii sale în cel al psihodiagnosticianului,

psihopedagogului, psihoterapeutului etc.

Domeniul general al consilierii psihologice

Problema esenţială a unui curs introductiv în domeniul consilierii

constă nu atât în realizarea celei mai reuşite inventarieri a

fundamentelor teoretico-clinice ale consilierii, ci în analiza modalităţii

în care actualul aspirant, viitorul consilier, se raportează la corpusul

teoretico-tehnic. Consilierul eficient este cel care realizează o sinteză a

teoriei şi a tehnicii fără a face din teorie un spaţiu de refugiu în faţa

realităţii clientului şi nici din aplicarea tehnicii un obiectiv în sine.

Elementul esenţial de eficienţă îl reprezintă personalitatea consilierului

– de aceea, considerăm foarte utilă formarea consilierului întrunul

din domeniile psihoterapiei, astfel încât să îşi poată gestiona

dinamica personală în folosul clientului şi nu în cel al repetării

involuntare – în cadrul consilierii – a unor comportamente

disfuncţionale.

Consilierea reprezintă ansamblul acţiunilor pe care consilierul (în

raport cu dinamica personalităţii sale) le întreprinde în scopul de a-l

235

ajuta pe client să se angajeze în activităţile care îl vor conduce la

rezolvarea problemelor. Consilierea constă în aplicarea unor tehnici

(preluate sau specifice), fundamentate teoretic (în câmpul ştiinţelor

comportamentului), într-un anumit cadru, vizând susţinerea clientului în

procesul decizional şi învăţarea modalităţilor de rezolvare a problemelor

care privesc diferite segmente ale vieţii familiale, sociale, profesionale.

Elemente structurale ale domeniului general al consilierii sunt:

1) relaţia interpersonală profesională;

2) ansamblul tehnic şi fundamentele teoretice – specifice sau

importate din domenii confluente;

3) personalitatea consilierului şi raportul acesteia cu corpusul

teoretico-tehnic;

4) cadrul general al consilierii.

I. RELAŢIA INTERPERSONALĂ PROFESIONALĂ

Specificul acestui element poate fi decelat prin punerea în raport

a relaţiei consilierii cu cea specifică psihoterapiei. Consilierea se află

într-un raport de tip asociativ cu psihoterapia, raport care ajunge până

la identitate, conform anumitor autori.

Gândite sub forma polarelor unui continuum se conturează un

model care pare a oferi cea mai bună măsură a relaţiei controversate

dintre consiliere şi psihoterapie. Se observă, la extremele intervalului,

o zonă specifică fiecărui domeniu, dar şi o zonă mediană, de

confluenţă, a celor două domenii. Modelul este dinamic astfel încât în

zona mediană este indicată interacţiunea, interpolarea dintre cele două

domenii: procesul de consiliere poate trece într-unul de psihoterapie

iar cel de psihoterapie, poate conţine elemente specifice consilierii.

Specificul consilierii „Zona C” – exclusivă domeniului consilierii

Consilierul se focalizează pe schimbarea comportamentului şi nu

pe facilitatea insight-ului1, fiind orientată de următoarele dimensiuni:

1 Blocher, D. H. Developmental counseling, New York, Ronald Press,