Evaluarea psihologică - psihodiagnoza personalității

Aspecte generale privind masurarea personalitatii

1. Termeni cheie

1.1. Psihodiagnoza personalităţii

Deşi termenul de psihodiagnoza personalităţii este pe larg acceptat şi utilizat în comunitatea psihologilor, sub raport conceptual şi de conţinut nu reprezintă termenul cel mai adecvat. În primul rând, diagnoza personalităţii nu se defineşte ca tip de demers specific, diferit de alte ramuri ale psihodiagnosticului, ci mai degrabă prin domeniul sau obiectul investigaţiei – personalitatea umana. Când vorbim despre psihodiagnoza personalităţii avem în vedere utilizarea instrumentelor psihodiagnostice în scopul investigării, evaluării sau predicţiei în ceea ce priveşte unele structuri sau trăsături ale personalităţii sau a unor activităţi umane specifice condiţionate de aceste trăsături sau structuri. În cel de-al doilea rând, termenul nu precizează tipul de metodologie utilizată în scop diagnostic, respectiv dacă este o diagnoză proiectivă sau psihometrică.

Probabil termenul cel mai adecvat pentru domeniul de conţinut abordat în acest curs este acela de evaluare psihometrică a personalităţii.

1.2. Teorie a personalităţii

Pentru a putea utiliza un test, este necesară cunoaşterea teoriei personalităţii care stă la baza sa. Sunt constructori de teste care preferă să măsoare dimensiuni ale personalităţii consacrate în psihologie, precum cele teoretizate de Jung în MBTI sau SLIP (SLTDI) şi constructori care preferă să ajungă prin studiu sistematic la modele ale personalităţii, cum este cazul majorităţii constructorilor consacraţi de teste. În testele de personalitate, laturile acesteia se regăsesc în scalele testelor şi sunt de regulă denumite trăsături, dimensiuni sau constructe.

1.3. Măsurare

Cel mai simplu, în domeniul personalităţii măsurare înseamnă a da o valoare numerică unui aspect psihic. Măsurarea se poate face pe mai multe tipuri de scală: nominală, ordinală, de interval şi de raport. De interes pentru psihodiagnoza de personalitate sunt măsurările pe scale de interval şi de raport, deşi există excepţii de la această regulă, în relaţie cu constructul măsurat. De exemplu, inventarele tipologice de tip MBTI, stabilind apartenenţa individului la o structură tipologică prestabilită, realizează de fapt o măsurare pe scală nominală.

Important de notat că toate testele psihometrice de personalitate se bazează pe autoevaluări sau heteroevaluări conştiente, aspectele inconştiente ale psihismului rămânând neexplorate. Apoi, aceste evaluări pot fi viciate de faptul că sunt bazate pe opinii ale subiectului, presupoziţia că aceste opinii sunt evaluări valide fiind cumva implicită. In sfarsit, evaluăriile pot fi influenţate de capacitatea şi dorinţa de autodezvăluire a subiectului.

1.4. Psihometrie

Cel mai simplu, psihometrie înseamnă a aprecia anumite caracteristici ale unui individ, având ca unitate de măsură media populaţiei din care face parte. Psihometria este ramura din psihologie care se ocupă cu acest tip de masurare. Stabilirea unităţii de măsură (norma) este muncă pură de cercetare, în care instrumentul este experimentat, urmărind a se stabili calităţile sale psihometrice şi etalonat cu ajutorul unui eşantion normativ. Un test psihometric este asadar acela care realizeaza raportarea individului investigat la un sistem normativ, respectiv scorurile de referinta ale populatiei din care acesta face parte.

1.5. Normă – etalon

Existenta unui sistem de norme, respectiv a unui etalon relevant, reprezinta o conditie fundamentala pentru utilizarea unui test psihologic. Realizarea unui etalon presupune investigarea populatiei pentru care este construit testul, bazata pe utilizarea unui esantion reprezentativ. Scorurile obtinute sunt procesate statistic si structurate intr-un sistem de norme – valori la care sunt raportate scorurile brute ale subiectilor examinati si prin intermediul carora aceste scoruri brute capata semnificatie psihologica. Din acest punct de vedere, este improprie utilizarea unui test psihologic pentru care nu exista studii de etalonare pe populatia in care este utilizat. Normele pentru diferite caracteristici investigate cu ajutorul testelor pot sa difere semnificativ de la o cultura la alta, motiv pentru care este obligatorie realizarea unor studii de estimare a calitatilor psihometrice si de etalonare pentru orice test tradus dintr-o alta limba.

1.6. Calităţi psihometrice ale testelor

Calitatile psihometrice sunt cele care definesc valoarea testelor ca instrumente de masura, respectiv capacitatea acestora de a surprinde in mod real, acurat si sistematic realitatea psihologica pe care isi propun s-o masoare. Principalele calitati psihometrice ale testelor sunt validitatea – respectiv capacitatea testului de a masura ceea ce isi propune sa masoare, fidelitatea – capacitatea testului de a oferi masuri consistente si stabile si discriminarea – capacitatea de a diferentia intre indivizi in raport cu constructele evaluate. Este contraindicata utilizarea testelor care nu prezinta calitati psihometrice acceptabile sau teste despre care nu sunt cunoscute valorile acestor indici.

2. Instrumente şi metode utilizate pentru evaluarea psihologică a personalităţii

Există mai multe categorii de astfel de instrumente şi metode utilizate în domeniul psihodiagnozei personalităţii:

a. Instrumente psihometrice: chestionarele, inventarele şi testele care măsoară diferite aspecte sau trăsături ale personalităţii sau încearcă surprinderea unei imagini generale de ansamblu asupra acesteia, pornind de la o concepţie teoretică de lucru. Esenţiale pentru aceste instrumente sunt două problematici: cea a măsurării în psihologie şi cea a relaţiei dintre test şi viziunea teoretică asupra personalităţii.

Această categorie constituie domeniul principal al cursului.

b. Teste proiective. Acestea constituie un domeniu distinct în evaluarea psihologică şi fac obiectul unui curs separat.

c. Probe calitative, de tipul testelor situaţionale sau utilizarea unor metode şi tehnici precum observaţia sau interviul clinic. Aceste metode şi tehnici sunt abordate în contextul altor discipline, cum ar fi metodologia cercetării, psihodiagnosticul clinic şi chiar psihologia organizaţională.

Încercând a răspunde unei cerinţe esenţiale şi fundamentale în evaluarea psihologică şi chiar în cercetare, se impune cu necesitate corelarea acestor tipuri de metode şi tehnici în demersul concret de evaluare. Niciodată nu vom face evaluare utilizând un singur tip de metodă, ci întotdeauna prin corelarea informaţiilor obţinute cu ajutorul mai multor metode.