Introducere în Psihologia Familiei și Psihosexologie

CAPITOLUL 1

Introducere

Eşti o persoană matură. Eşti într-un moment în care te gândeşti ce curs va lua viaţa ta. Poate că te gândeşti dacă să te căsătoreşti sau nu, să ai acum copii sau să îţi termnini mai întâi facultatea. Sau poate că ai şi familie şi copii şi te-ai decis să studiezi psihologia pentru a schimba ceva la tine sau la viaţa ta. Oricare ar fi situaţia ta, ai cu siguranţă ceva experienţă practică din traiul într-o familie (fie măcar şi prin lipsa ei! – dacă ai crescut în afara unei familii). Dacă ai păstrat ceva şi din ceea ce ai studiat până acum în facultate, înseamnă că eşti pregătit să abordăm împreună familia, dar de data aceasta din perspectivă psihologică.

1. Clarificări conceptuale: cuplu, căsătorie, familie, psihosexologie.

Încercarea de a defini cuplul nu este tocmai uşoară. Sunt implicate atât de multe trăiri, gânduri, valori că aproape că fiecare ar putea găsi o proprie definiţie a ceea ce înseamnă a forma un cuplu erotic.

Este cunoscut faptul că un cuplu erotic presupune două persoane, de regulă de sexe diferite, (deşi nu este obligatoriu) care au pentru o vreme:

- sentimente de afecţiune unul pentru celălalt (iubire, ataşament, respect etc)

- atracţie sexuală care duce (sau nu) la relaţii sexuale

- scopuri comune

- timp petrecut în comun (unul cu celălalt dar şi în sfera socială);

- dorinţa de a fi împreună pe o perioadă mai îndelungată.

Totuşi, fiecare dintre noi cunoaştem cupluri, fie ele căsătorite sau nu, care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre aceste caracteristici. Există, de exemplu, cupluri care nu mai au nici atracţie sexuală şi nici relaţii sexuale, dar încă împărtăşesc sentimente de afecţiune unul faţă de celălalt, sau cupluri care pentru o perioadă, nu mai locuiesc împreună şi nici nu mai petrec timp împreună decât telefonic, deoarece sunt separaţi de angajamente profesoiale sau personale (exemplul celor care pleacă să lucreze sau să studieze în străinătate pe perioade lungi de timp).

Din punct de vedere psihologic, Iolanda Mitrofan (1998, p.14) oferă o definiţie mai complexă cuplului: „o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt).

Iolanda Mitrofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. A lucrat timp de 20 de ani ca cercetător ştiinţific (gr. I) şi psihoterapeut în domeniul clinic la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă unde a câştigat o bogată experienţă de lucru cu cuplurile şi familiile. Munca sa a fost influenţată de orientarea exeprienţială, gestaltistă, somato-analitică. A elaborat Terapia Experienţială a Unificării cu multiple aplicaţii în lucrul cu cuplurile şi familiile. Autor şi coautor a peste 100 de studii, volume pe teme de cuplu şi familie, articole ştiinţifice şi teme de cercetare Iolanda Mitrofan conduce stagii de formare şi supervizare în terapia cuplului şi familiei.

Când aceste elemente sunt statuate şi prin lege, atunci cuplul erotic se transformă în cuplu conjugal prin intermediul căsătoriei. Căsătoria este definită de către Dicţionarul Explicativ al limbii române ca fiind uniunea legală, liber consimţită între cei doi parteneri, pentru întemeierea unei familii. Mai este denumită şi mariaj. Tot DEX-ul ne mai spune că mariajul reprezintă o convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie (la noi în ţară, căci în unele state ale lumii ea poate fi încheiată şi între două persoane de acelaşi sex) care şi-au luat obligaţia să trăiască împreună.

Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o "relaţie psihologică" între doi oameni conştienţi, ea fiind "o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective şi obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă" (C.G. Jung, 1994, p. 63). Ea este „un proces interpersonal al devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere. Scopul ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii” (I. Mitrofan, 1998, p.16).

Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit implică manifestarea dar şi dezvoltarea nostră ca fiinţe. Suntem provocaţi pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor şi credinţelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum şi ale comportamentelor nostre. În cuplu învăţăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă fiinţă, total străină de noi, învăţăm ce este iertarea, toleranţa dar învăţăm şi să ne manifestăm şi emoţiile negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim sexualitatea. De aceea, cred că a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru autodezvoltare şi autoevoluţie. Nici o relaţie, fie ea de căsătorie sau nu, nu anulează diferenţele dintre parteneri, ci dimpotrivă, atunci când relaţia este foarte profundă şi satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc. E drept că până se ajunge la această completare, se trece prin perioade de supărări, dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoţională şi reveniri. Orice relaţie presupune să ajungi şi „pe culmile raiului şi în adâncurile iadului” (P. Ferrini, 2002, p. 130).

De altfel, abilităţile de relaţionare sunt cele care permit oamenilor să formeze un cuplu erotic. Aceste abilităţi se formează de timpuriu, încă din uterul matern, în funcţie de atitudinea părinţilor, în special a mamei, faţă de făt. Apoi se dezvoltă foarte mult în prima copilărie şi se definitivează în adolescenţă şi tinereţe. Ajuns la tinereţe sau vârsta adultă, de regulă noi ne îndrepăm spre a stabiliza un cuplu. Adică apare, la cei mai mulţi dintre noi, nevoia de a petrece timpul şi a trăi alături de o singură persoană. Cea care urmează a fi martorul vieţii noastre şi care ne permite a fi martorul vieţii lui. De regulă, această hotărâre duce la oficializarea relaţiei, adică la căsătorie şi, astfel, la întemeierea familiei.

Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin latura biologică şi/sau cea psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1998, p.17). Acest lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau mai mulţi copii proprii. Cred însă că merită subliniată funcţia fundamentală a familiei de a forma personalitatea copiilor apăruţi în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare dintre noi dobândim caracterisicile care ne vor defini ca persoane. Aici învăţăm şi ne dezvoltăm identitatea sexuală, exprimată prin sex-roluri, adică acel set coerent de comportamente care derivă din condiţia noastră de bărbat sau femeie şi la care ceilalţi se aşteaptă, tocmai datorită apartenenţei noastre la un sex sau altul.