Introducere în Psihologie

DRUMUL SPRE STATUTUL DE STIINTA AL PSIHOLOGIEI; PROBLEMATICA EI ACTUALA

1.1. PSIHOLOGIA SI SIMTUL COMUN

Fiecare stiinta cerceteaza o clasa sau categorie de fenomene care formeaza obiectul ei specific. Din studierea acestor fenomene desprinde legi sau regularitati, asupra lor propune clasificari, modele descriptive si conceptuale, ipoteze explicative, precum si metode de investigatie precise în masura sa duca la stapânirea treptata a faptelor. Acesta este si cazul psihologiei care are drept obiect studiul fenomenelor psihice. În prima aproximatie stiinta este cunoasterea adunata în sistem.

Constatând dificultatea pe care o încearca psihologul, croindu-si drum în labirintul complicat al conduitei umane, un manual de profil [10, p. XII] noteaza ca alaturi de cercetatorul psiholog se afla în acelasi labirint oamenii de fiecare zi, care încearca sa înteleaga propria conduita, efectueaza experiente si observatii spontane, neintentionate, dar cu valoare informativa. Psihologul profesionist supune afirmatiile si ipotezele sale probei experimentale si analizei stiintifice, luând în considerare experienta cotidiana ca instanta de verificare si ca sursa de exemple cu valoare de ilustrare. Însesi problemele psihologiei au aparut ca o decantare treptata din datele simtului comun.

De fapt, ca preocupare practica, în sensul cunoasterii de sine si de altul, psihologia a aparut odata cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. “Din actiunea omului asupra omului - arata V. Pavelcu [15, p. 166] - s-a nascut reflexia asupra scopurilor urmarite, a mijloacelor folosite si a rezultatelor obtinute”. În chip firesc, oamenii nu au asteptat constituirea unei stiinte psihologice pentru a-si pune întrebari cu privire la viata sufleteasca, la modul de comportare al semenilor, la însusirile lor personale. Din raspunsurile date la asemenea întrebari s-a nascut o psihologie empirica, fixata si transmisa mai întâi pe cale orala, în care se condenseaza opinii si observatii ocazionate de viata cotidiana. În limba, în folclor se întâlnesc locutiuni, proverbe, zicale etc., care consemneaza notatii psihologice validate de o îndelungata experienta.

Alaturi de aceasta psihologie poporana - cum o numeste T. Herseni [9] - care este creata de popor, fiind anterioara si paralela stiintei, s-a dezvoltat o psihologie prestiintifica presarata în scrieri literare sau sistematizata în operele moralistilor, ale filosofilor etc. . În scrieri cu caracter literar se întâlnesc analize reusite ale vietii afective, apoi portrete individuale sau colective, se acrediteaza tipologii. Specialitatea moralistului este aceea de a se apleca asupra conduitei umane, de a-i descifra motivele ascunse sau explicite - deci de a face analiza psihologica si de a formula judecati asupra comportamentului. De asemenea, prin natura preocuparilor sale, filosoful a supus analizei si fenomenele psihice alaturi de alte forme de existenta. De altfel, ca si alte discipline, înainte de a deveni o stiinta autonoma, psihologia a facut parte integranta din corpul filosofiei, activitatea psihica fiind obiect al reflexiei filosofice.

În jumatatea a doua a secolului trecut, psihologia devine o ramura de sine statatoare a stiintei. Prima lucrare cu caracter stiintific în acest domeniu – ceea ce a însemnat studierea unor fapte psihice cu mijloace precise – a aparut în 1860 si apartine lui Th. Fechner, care a fost mai întâi medic, apoi fizician. Lucrarea se intituleaza Elemente de psihofizica (Elemente der Psychophysik) si studiaza, în principal, raportul dintre modificarile stimulului fizic si variatiile corespunzatoare în planul senzatiei. Aceste prime experiente au fost sistematizate într-o lege matematica, numita legea psihofizica, în care se formuleaza raportul dintre modificarile senzatiei (S) în functie de marimea stimulului extern (I).

În anul 1879, la Leipzig (în Germania), lua fiinta primul laborator, institut de psihologie din lume – creat de W. Wundt – în cadrul caruia s-au format pionierii psihologiei experimentale pe diferite meridiane ale globului, inclusiv cei din România. Impulsul dat cercetarii psihologice de catre scoala lui Wundt s-a resimtit pretutindeni desi primele laboratoare apar în diverse tari la date diferite: în Africa, primul laborator modern se înfiinteaza în 1968 (în Zambia) s.a.m.d..

În perioada prestiintifica a psihologiei – în pofida drumului în zigzag – s-au acumulat unele achizitii segmentare, s-au prefigurat unele generalizari empirice, s-au condensat observatii la nivelul simtului comun.

Surse ale cunoasterii psihologice se afla în întreg câmpul culturii. Spicuim câteva exemple. În lumea legendelor – arata V. Pavelcu 15] – putem gasi dovezi de finete si patrundere în adâncurile fiintei umane. O legenda cretana, de exemplu, ne descrie un episod din urmarirea atenianului ingenios Dedal, de catre regele Cretei, Minos. Ajuns în Sicilia, Minos ofera regelui sicilian Cocalos sa rezolve o problema: a trece n fir printr-o cochilie de melc, fara a o sparge. Minos stia ca problema nu era accesibila regelui Cocalos si ca numai istetul Dedal detinea cheia rezolvarii. Dezlegarea efectiva a problemei de catre Cocalos I-a permis regelui Minos sa identifice ascunzisul celui urmarit. Este o prefigurare a testului de inteligenta.

Moralistul francez La Bruyere, în cartea sa “Caracterele sau moravurile acestui secol” (aparuta în 1688) anticipeaza parca ideea distributiei gaussiene a aptitudinilor umane: “Vedem putini oameni cu totul stupizi si greoi; vedem si mai putini care sa fie sublimi si exceptionali. Omul comun pluteste între aceste doua extreme. Intervalul este umplut de marele numar de talente obisnuite”.

Tot asa în maxime si aforisme, formulate de moralisti si gânditori, se ofera contemporanilor “oglinzi” în care sa se regaseasca sau imagini pe care sa le respinga. “În jurul acestor maxime – spune Lanson [11] – fiecare dintre noi îsi poate distribui experienta sa , sa devina constient de ea, si orânduind-o, s-o pregateasca pentru a fi folosita”.

Se pune întrebarea daca exista o continuitate între cunoasterea comuna si stiinta psihologica? Fara îndoiala, exemplele citate devin relevante, capata caracterul de text psihologic ca atare numai privite prin grila de concepte pe care le vehiculam astazi, deci printr-o “lectura moderna”. Exista înca teme de psihologie, care se mai afla în vecinatatea imediata a simtului comun. Se porneste în cazul acesta, în cerecetare, de la notiuni în acceptia simtului comun, se initiaza o experienta sau observatie sistematica pe baza unei idei/ipoteze si se verifica apoi rezultatele în practica, ceea ce aduce o distantare de simtul comun. Ceea ce caracterizeaza spiritul stiintific modern este – dupa G. Bachelard – detasarea de simtul comun. Atunci când scriitorul, de pilda, înfatiseaza în chip reusit un fenomen psihic – un sentiment etc. – el nu face stiinta si nu-si asuma o atare pretentie. Materialul descrierii sale trebuie luat în considerare de catre psiholog, dar scriitorul nu-si propune explicatia cauzala si nici dezvaluirea legitatii – note care tin de domeniul stiintific. Nu se poate estompa trecerea de la un plan la altul pâna la deplina continuitate, nu se poate confunda demersul stiintific cu cel pur empiric, trebuie facuta o separatie clara. Altfel, dizolvam psihologia într-un câmp cu limite foarte vagi, în defavoarea disciplinei însasi.

1.2. TRECUT LUNG, ISTORIE SCURTA

Se poate pune întrebarea, de ce s-a constituit atât de târziu psihologia ca stiinta?