Personalitatea

PERSONALITATEA

Motto: Dintre lucrurile cele mai de pret pe care le are omul, acela de a fi capabil sa se introspecteze, de a încerca sa-si descifreze propria personalitate, mi se pare a fi un lucru de o însemnatate exceptionala.

Mulk Raj Anad

I. Conceptul de personalitate

II. Perspective de abordare a personalitatii:

Perspectiva atomista

Perspectiva structurala

Perspectiva sistemica

Perspectiva psihosociala

Perspectiva umanista

III. Structura personalitatii

IV. Concluzii

I. Conceptul de personalitate

Personalitatea este obiectul mai multor stiinte, fiecare dintre acestea considerând-o dintr-un unghi specific (antropologia biologica si culturala, sociologia, stiintele educatiei, medicina psihosomatica, istoria).

Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural, care se constituie fundamental în conditiile existentei si activitatii, începând cu primele etape ale dezvoltarii individului în societate.

Din punct de vedere psihologic, trebuie facuta distinctia în cadrul sistemului psihic uman, dintre fenomenele locale, accidentale, variabile si cele constante, invarianti, sub forma de trasaturi sau structuri în organizarea psihologica a subiectului.

Fiecare ne nastem cu un potential uman nativ care se valorifica si dezvolta treptat prin socializare si enculturatia (asimilarea valorilor si comportamentelor sub forma unei învatari continue).

II. Perspective de abordare a personalitatii

1. Perspectiva atomista este cea mai veche, dar a continuat în diferite forme sa circule pâna în zilele noastre. Ea se bazeaza pe de o parte, pe descompunerea personalitatii în elementele sale componente, urmarind studierea legitatilor lor de functionare, iar pe de alta parte, pe identificarea elementului primar sau constituantul fundamental al acesteia.

Astfel, cea mai veche orientare este a medicului antic Hipocrates, urmat de Galenus, cu privire la temperament, care este explicat naiv, prin amestecul celor patru humori socotite ca fundamentale (sânge, fiere neagra, fiere galbena si saliva) din care una ar domina, de unde si denumirile care s-au pastrat de: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Ipoteza humorala a fost eliminata, dar este confirmat faptul ca teoria este constitutiv-organica.

Mult mai târziu, I.P.Pavlov (1849-1936) fiziolog rus, a stabilit cele 4 tipuri de ANS (activitate nervoasa superioara) în functie de modul cum se combina însusirile de forta, mobilitate, echilibru, între cele doua procese nervoase de baza: excitatia si inhibitia, în caz de neechilibru neputând sa intervina numai predominarea fortei excitative.