Psihologia Artei

PSIHOLOGIA RECEPTARII ARTISTICE

Comunicarea artistica este un proces complex si specific presupunând coactiunea sistemica a trei componente:

- creatia artistica;

- opera de arta

- contemplarea estetica.

În viziunea teoretica traditionala, constituita fie în cadrul sistemelor filosofice de gândire, fie în estetica initiata de Baumgarten si primii sai continuatori, atentia era focalizata pe creatie si opera. A revenit filosofiei de la sfârsitul veacului trecut si inceputul celui actual, dar si psihologiei intemeiata pe metoda obiectiva, ca si ciberneticii, mai târziu, misiunea de a reinstantia functia particulara a receptarii in comunicarea artistica.

Estetica fenomenologica (M. Dubienne, L. Pareyson, R. Jugarden etc.) a integrat contemplarea in preocuparea asupra experientei estetice, ca traire a universului operei in constiinta perceptiva, in care opera, din obiect pentru sine devine obiect pentru altii

- obiect estetic; in aceasta perspectiva, se restabileste rolul receptorului in calitate de "co-autor" al operei, de instanta in afara careia opera nu-si afla implinirea finalista (comunicativitatea) ramânând un ansamblu, eventual ordonat, de semne, o configuratie care subzista ca potentialitate.

Psihologia obiectiva, adica cea bazata pe metoda obiectiva, singura care poate inlocui metoda traditionala intuitiv-empirica introspectiva, a permis tipul de cercetare prin care s-a demonstrat varietatea raportarilor la opera si calitatea receptorului de participant activ si creator la fiinta specifica a operei de arta; receptorul trebuie sa dispuna de un repertoriu special de cunostinte si abilitati inventive pentru a se ridica la universalitatea si perfectiunea operei facilitând valorizarea sociala a ceea ce se afla in stare potentiala. Desigur, receptarea, din aceasta cauza, nu este reductibila la un set de procese, mecanisme si dispozitii psihologice, dar ea nu poate fi abordata facând abstractie de acest corelat inalienabil fiintei operei; explicarea, de pilda, a legitatii coactiunii intelectiv-afectiv, a empatiei in calitate de dispozitie de speta aptitudinal-atitudinala nu poate eluda perspectiva psihologica, chiar daca esteticitatea operei nu decurge din aspectul psihologic.

Perspectiva cibernetica, iar in prelungirea ei - viziunea stiintelor cognitive si a sociologiei artei, a largit si specificat aria factorilor estetici, psihologici si sociali care converg consonant la finalitatea umana a operei de arta in comunicarea artistica, redefinind in sens modern rolul privilegiat al rectorului in acest proces, întelegerea receptarii ca instanta sine qua non a comunicarii artistice presupune examinarea ei intr-un dublu raport: unul direct, nemijlocit - intre receptor si opera, precum si unul mijlocit, intermediat de opera - intre receptor si artist. Ceea ce unifica cele doua raportari este faptul ca structural unul dintre termeni este constant acelasi -receptorul, iar functional, relationarile sale iau forma specifica a unei activitati sui generis, de esenta psihica; altfel spus, cel putin in perspectiva psihologica, comunicarea artistica in ansamblu ar putea fi inteleasa ca o consonanta caracterizata de un anumit izomorfism intre doua activitati, asa cum observa T. Vianu - una inefabila, premergatoare si constitutiva de opera (iar in acest sens, procesul creator si incheierea sa in opera - creatorul alcatuiesc o unitate imprescriptibila) si una consecutiva, observabila, "masurabila", inclusiv pe calea experimentului (iar in acest sens, receptarea apare ca incheiere finalista a comunicarii artistice in care opera este consacrata ca obiect estetic iar percipientul devine coparticipant la creatie). In termeni personologici, consonanta si cvasi-similitudinea celor doua activitati rezida in caracterul lor spiritual (creativ), pe când distinctia lor specifica sta in faptul ca prima are si o componenta expres practica (tocmai crearea operei, configurarea ei "materiala"), iar cea de a doua este esentialmente spirituala (implicatul practic luând o infatisare discreta, in executie-interpretare, de exemplu); prima este producerea de opera, cea de a doua este re-producere (re-creare) prin intermediul operei. Coactiunea conditiilor subiective si obiective ale comunicarii artistice, diferita in cele doua activitati, da specificitate producerii operei si receptarii ei: un real univers de proprietati si functii psihice.

Cel de al treilea obiectiv major al psihologiei artei il reprezinta analiza comportamentului estetic si extraestetic al receptorului.

I.1. Acest obiectiv vizeaza analiza factorilor estetici (determinati de caracterul expresiv si inedit al operei de arta) si a factorilor extraestetici ce intervin in receptarea artistica.

Tudor Vianu enumera intre factorii estetici: emotia estetica, senzatia artistica, intuitia originalitatii, elaborarea motivatiei estetice, iar intre factorii extraestetici: asociatii, sentimente (ESTETICA).

Mihai Ralea enumera intre elementele constitutive ale structurii contemplarii estetice pe cele senzoriale, specific empatice, emotionale, puternic afective de admiratie si satisfactie, comparative, bazate pe asocieri, cultura si capacitate de ierarhizare, iar intre elementele anestetice: sentimentele de aprobare si dezaprobare, morale, ideologice.

Deci: Interactiunea factorilor estetici cu cei extraestetici prezenti in actul receptarii formeaza cadrul specific de investigare a psihoesteticii experimentale, iar ierarhizarea functiilor acestor factori constituie obiectivul major cercetatorului in domeniu.

I.2. Metodologia de cercetare a fenomenului receptarii artistice se constituie ca un raspuns la vechea disputa intre psihologi si esteticieni cu privire la caracterul, asazis artificial, al metodei experimentale in surprinderea reactiei spontane si sincere a receptorului fata de opera de arta.

R.Frances (1968 - Psychologie de l'esthetique) - considera ca apare o necesitate stiintifica, fie si cu riscul relativei artificializari, de a se introduce o metoda standardizata de masurare a comportamentului de receptare artistica, altfel, existind pericolul de a se ramâne la stadiul unei discipline care sa se ocupe numai de descrieri subiective. Aceasta tendinta de "artificializare" proprie metodei experimentale este contracarata, datorita tinerii sub control a conditiilor obiective si subiective ale desfasurarii comportamentului de receptie, de posibilitatea pe care o ofera in dezvaluirea unor concluzii cu caracter legic, bazate pe stabilirea unor ipoteze fondate si pe o metodologie adecvata. In acest fel poate fi surprins convingator, autentic si acurat comportamentul urmarit in toata specificitatea sa fara a se pierde prea mult din caracterul sau spartan.