Psihologie economică

1. Obiectul si problematica stiinţifică a Psihologiei economice

Instituirea Psihologiei ca stiinţă experimentală, dezvoltarea industriei si a

comerţului, au condus firesc la studiul factorului uman în producţia, distribuţia si

consumul de bunuri economice.

Înaă în perioada interbelică, Dimitrie Todoran, reprezentant marcant al Scolii

psihologice de la Cluj, definea patru grupe de probleme majore ale utilizării stiinţifice

raţionale a factorului uman în producţia economică :

1) Adaptarea omului la munca ce o prestează ; stabilirea unui acord deplin între

particularităţile psihice individuale si cerinţele activităţii profesionale.Orientarea

si selecţia profesională sunt posibile tocmai datorită definirii prin mijloace

psihotehnice atât a dimensiunilor aptitudinale disponibile fiecărei persoane cât si

a celor cerute de un anume loc de muncă.Scopul scientizării raportului dintre om

si sarcinile profesionale este orientarea spre folosirea efectivă si creatoare a

“vocaţiei” (chemării), dincolo de orice privilegii.

2) Pregătirea prin învăţare si exerciţiu după ce persoana si-a ales specializarea după

ce a fost ghidată si selectată.

3) Organizarea stiinţifică a muncii : stabilirea de miscări, ritmuri, intervale de timp si

mediul tehnic de lucru (spaţiu, raporturi sociale, regimul de efort ).

4) Organizarea stiinţifică a întreprinderii, cu accent pe definirea colectivelor de

muncă si a raporturilor raţionale dintre sefi si subalterni.

În privinţa distribuţiei bunurilor economice, problemele vizează :

- salarizarea si cointeresarea lucrătorilor

- circulaţia bunurilor (aspect al distribuţiei) prin schimb sau comerţ ; factorii

psihologici implicaţi în comportamentul vânzătorului, cumpărătorului, în reclamă

si în situaţiile de perturbare a echilibrului dintre producţie-distribuţie si consum.

Dacă în 1935, D.Todoran aborda Psihologia economică prin Psihologia reclamei,

peste patru decenii, în 1976, Tiberiu Prună, de la Universitatea din Iasi, elaborează un

tratat chiar cu titlul “Psihologie economică” ; recent, în 2005 D.Petre si D.Iliescu

acoperă domeniul cu titlul “Psihologia reclamei si a consumatorului”, iar Al Ries

publică concomitent în S.U.A. si în România, “Focus, un lucru de care depinde

viitorul afacerii tale”.

Momente semnificative în devenirea Psihologiei economice

Cum s-a exprimat Ebbinghaus despre Psihologie în primul deceniu al sec. XX că

are un lung trecut si o scurtă istorie, asa se poate spune si despre gândirea sistematică

în aria comportamentului economic.

Tiberiu Prună plasează începuturile Psihologiei economice în ultimul pătrar al sec.

al XIX – lea, odată cu “Scoala psihologică austriacă” ; Karl Menger (1840 – 1921),

Bohm Bowerk (1851 – 1929), F. von Wieser (1851 – 1926).Fondul conceptual al

respectivei asa – zisei “Scoli marginale” este definit de autor cu trimitere la o

remarcabilă carte a francezului P.L.Reinaud (1869), “La psychologie economique”,

Paris, P.U.F.Două condiţii sociale ar fi determinat apariţia acestui domeniu stiinţific :

promovarea producţiei industriale de mare serie si standardizarea produselor (pe baza

definirii echivalenţei sau izofuncţionalităţii).

Comportamentul economic devine tot mai complex prin personalizare,

reprezentări, opinii, motivaţii, sugestii, manipulări.

d)Elanul interpretativ în căutarea unor legi generale, axat pe metoda introspecţiei, a

dus la un psihocentrism categoric : sufletul uman ar fi sursa principală a profitului

economic;sistemul trebuinţelor determină ordinea utilităţii bunurilor economice ; pe

măsura consumării bunurilor, satisfacţia scade până la o doză de utilitate

marginală.”Scoala economică austriacă”, zisă si “marginală”, face eroarea

simplificării umanului la modelul “homo economicus”, cu raţionalitate fixă si o

mecanică a trebuinţelor.În realitate, după cum au confirmat si numeroase cercetări

ulterioare, însesi trebuinţele umane se dezvoltă în funcţie de dezvoltarea obiectelor de

consum : atât în plan individual, cât si în cel instituţional, satisfacerea unei trebuinţe

nu duce la stingerea, ci la amplificarea ei, ceea ce si constituie o dinamică a

dezvoltării personalităţii, serviciilor instituţiilor.

Problema raportului dintre trebuinţă si consum a incitat noi căutări.Biroul statistic

din Saxonia, condus de Ernest Engel,a finalizat investigaţiile într-o serie de curbe de

contingenţă a ponderilor : cu cresterea veniturilor unei familii, ponderea cheltuielilor

pentru hrană scade, pentru îmbrăcăminte si locuinţă rămân constante ; într-o relaţie

funcţională directă cu cresterea veniturilor, rămân numai cheltuielie pentru învăţământ

si sănătate.