Stima de sine

Activitate

Înainte de a începe lectura acestui curs pe o foaie de hârtie încercaţi să definiţi ce credeţi că este, ce reprezintă stima de sine. Evitaţi rigurozitatea, nu urmăriţi neapărat coerenţa, daţi o definiţie cotidiană a acesteia, aşa cum înţelegeţi personal această sintagmă.

Introducere

Stima de sine este unul din acele concepte psihologice cu care ne întâlnim frecvent în viaţa cotidiană. Fiecare are o anume idee despre ceea ce este stima de sine. Părinţii îşi doresc copii cu o stimă de sine cât mai mare, profesorii încearcă să-şi ajute elevii să şi-o îmbunătăţească sau, se mai întâmplă, le-o desfiinţează (bineînţeles, de cele mai multe ori, involuntar), avocaţii şi politicienii se pare că au o stimă de sine prea ridicată în timp ce pacienţii duc o mare lipsă de ea.

Conform opiniei exprimate de Crandall (1973) “în timp, stima de sine a fost pusă în relaţie cu aproape oricare altă variabilă” (p. 45). Într-adevăr, stima de sine este o variabilă care îndeplineşte în funcţionarea psihică multiple şi variate funcţii de mediator sau moderator (Baron şi Kenny, 1986).

Cercetările au demonstrat faptul că stima de sine este o variabilă psihologică implicată în:

• abuzul de substanţe (Higgins, Clough şi Wallerstedt, 1995; Turner, 1995);

• comportamentele delincvente (Anderson, 1994);

• depresie (Brown et al., 1986; Kernis, Granneman şi Mathis, 1991; Tennen şi Herzberger, 1987);

• furie, ostilitate şi comportamentul agresiv (Baumeister, Smart şi Boden, 1996; Kernis, Grannemann şi Barclay, 1989);

• aprecierea satisfacţiei de viaţă / calităţii vieţii (Diener şi Diener, 1995);

• evaluarea intimităţii şi a satisfacţiei în relaţiile interpersonale (Griffin şi Bartolomew, 1994; Rusbult, Morrow şi Johnson, 1987);

• reactivitatea la evenimentele evaluative (Brown şi Dutton, 1995; Cambell, Chew şi Scratchley, 1991; Kernis, Brockner şi Frankel, 1989) etc.

Obiectivul acestui curs este de a examina natura stimei de sine şi rolul acesteia în funcţionarea psihologică. Pentru început vom analiza câteva subiecte esenţiale încercând să răspundem la o serie de întrebări: Ce înţeleg psihologii sociali prin conceptul “stima de sine”? Este oare stima de sine acelaşi lucru cu încrederea în sine? Poate stima de sine să varieze de la o situaţie la alta? etc. Ulterior vom analiza ce reprezintă stima de sine ridicată şi stima de sine scăzută. Vom vedea că pe lângă faptul de a fi scăzută sau ridicată stima de sine mai are şi o serie de alte caracteristici importante. În final vom analiza modul în care are loc construirea stimei de sine din perspectivă evolutivă şi care sunt funcţiile acesteia.

Ce este stima de sine?

William James, unul din fondatorii psihologiei ştiinţifice, printre alte multiple contribuţii la studiul eu-lui, a fost şi un pioner al analizei psihologice a stimei de sine. Scrierile sale conţin cel puţin două mari definiţii ale acesteia, definiţii care-şi păstrează relevanţa şi până astăzi.

Definiţia „matematică”

Conform unei definiţii stima de sine este rezultatul unei fracţii în care la numărător avem “succesele obţinute” iar la numitor “aspiraţiile sau pretenţiile iniţiale” (James, 1890 / 1950):

Stima de sine = succes / aspiraţii

Altfel spus, conform acestei fracţii, stima de sine reflectă rezultatul auto-evaluării performanţei în domenii relevante pentru eul sau sinele unei persoane.

Dacă, de exemplu, Maria care se consideră o fi o sportivă bună nu este selecţionată în lotul olimpic, ea va avea o stimă de sine scăzută, însă, doar atunci când urmăreşte o carieră sportivă. Dacă însă, sportul nu este important pentru Maria, ea râvnind să devină medic-pediatru, faptul de a nu fi fost selectată nu va avea nici un impact asupra stimei de sine sau acest impact va fi minor.

Reflectaţi

Este oare posibil ca, datorită neselectării în lotul olimpic, Maria să fie bucuroasă? De ce da, de ce nu?

Definiţia holistică

Dintr-o astfel de perspectivă stima de sine globală ne apare ca fiind media auto-evaluărilor particulare pe dimensiunile de relevanţă personală. Implicit, o astfel de stimă de sine este uşor maleabilă, variind în funcţie de performanţa obţinută şi relevanţa dimensiunilor, ambele componente schimbându-se relativ uşor în timp (reamintiţi-vă, de exemplu, de strategia “strugurilor acri” care este folosită de vulpe în basmul lui Aesop şi care presupune o schimbare instantanee a relevanţei).

Pe de altă parte, conform celei de-a două definiţii oferite de James (1890 / 1950), stima de sine reflectă “o anume raportare afectivă globală la propriul eu independentă de raţiuni obiective ce ţin de satisfacţii sau dezamăgiri personale” (p. 306). Cu alte cuvinte, conform acestei definiţii, stima de sine reprezintă o raportare afectivă constantă ce include valorizarea, acceptarea şi evaluarea eu-lui (Savin-Williams şi Demo, 1983). Conform acestei definiţii stima de sine nu mai este legată de evaluarea pe anumite dimensiuni ci reflectă o anume raportare generală faţă de eul personal care poate fi după caz pozitivă, echilibrată sau negativă.