Dogmatică

1. Notiunea de Teologie

Teologia Dogmatica, la fel ca teologia simbolica, este o parte speciala a teologiei si nu poate fi înteleasa decât cunoscând sensul cuvântului „teologie”.

Numirea de „theologia”, apare prima data la vechii greci, iar numirea de „teologie dogmatica” si „simbolica”, în sec. VII.

Theos = Dumnezeu

Logos = Cuvânt, învîtatura, ratiune, stiinta, cunoastere.

Theologia = „Cuvânt despre Divinitate” (Fer. Augustin) sau „stiinta despre Dumnezeu si lucrarile Sale”

Definitia teologiei alcatuita numai pe baza însemnarilor etimologice ale cuvântului grecesc „theologhia” sunt însa insuficiente.

Teologia crestina învata despre Dumnezeu si lucrarile Lui pe baza descoperirii dumnezeiesti în Iisus Hristos si se preda numai de catre Biserica si sta în slujba Bisericii si a credinciosilor ei – Biserica fiind subiectul si spatiul teologiei, prin reprezentantii sai autorizati (preoti, profesori, etc.)

Teologia nu este numai (1) învatatura despre Dumnezeu, ci si (2) învatatura despre raportul lui Dumnezeu în general si în special cu lumea (3). Din punct de vedere ortodox, teologie nu este numai episteme (stiinta, cuvânt, predare si explicare a cuvântului lui Dumnezeu; mod de cunoastere nemijlocita), ci înseamna si gnoza (adica prin har) si de exprimare a experientei duhovnicesti (vezi imnele iubirii divine a Sf. Simeon Noul Teolog) caci nu poti vorbi despre ceea ce nu cunosti decât din auzite sau din cartile pe care le-ai citit (este nevoie de o experimentare a acestora)

episteme (stiinta)

Teologia

gnoza (cunoastere prin experimentare)

Teologia mai este definita si ca stiinta religiei întrucât religia este totalitatea credintelor, sentimentelor si practicilor determinate de ideea de ideea de divinitate si întrucât în învatatura despre Dumnezeu se cuprinde si raportul în care trebuie sa stea omul cu Dumnezeu, religia = raportul omului cu Dumnezeu.

În ultima vreme însa, stiinta religiei are o acceptie mai larga si, decât numai sub un anumit aspect poate fi considerata teologia ca stiinta a religiei. Asa cum este ea cultivata astazi în Apus, stiinta religiei se deosebeste de teologie prin:

1. Obiect: stiinta religiei, studiaza fenomenul religios în general

teologia, studiaza religia crestina, pe baza revelatiei în Hristos.

2. Metoda: stiinta religiei, este pur rationala, tratând religia ca un fenomen natural aparut din cauze, si evoluând prin actiunea unor factori.

teologia, se bazeaza pe revelatia dumnezeiasca, urmarind nu scopuri teoretice, ci traducerea în viata a învataturii si religiei crestine.

Numai acea stiinta a religiei este teologie, care nu se desparte de revelatia dumnezeiasca, ci se întemeiaza pe ea si sta în slujba Bisericii.

Teologia studiaza religia crestina în alt spirit decât stiinta religiei când studiaza istoria, psihologia sau filosofia religiei. Ea nu este deci simpla stiinta a religiei, pentru ca ea implica credinta în adevarurile revelate în Hristos, pastrate în Biserica si având caracter specific crestin.

Teologia este stiinta care trateaza, pe temeiul revelatiei Dumnezeiesti, despre Dumnezeu si lucrarile Sale, sau raporturile creaturilor cu Dumnezeu Creatorul.

În acest sens, teologia va trata întâi, pe baza revelatiei, despre Dumnezeu si lucrarile Sale în afara, si în acelasi timp va studia si toate lucrarile Sale si fiintele create de El întrucât acestea stau în raport cu Dumnezeu Creatorul, Proniatorul si Mântuitorul.

Deci, sub acest aspect, orice lucru sau fenomen natural sau uman din lumea acesta, poate fi si este susceptibil de tratare teologica.

Toate lucrurile si fenomenele daca sunt privite în sine (dupa legile lor de organizare) constituie obiect al stiintelor naturale sau al stiintelor umane în general. Dar daca ele sunt privite în raportul lor cu Dumnezeu Creatorul, Proniatorul si Mântuitorul si Desavârsitorul lumii, atunci ele pot deveni obiect al cercetarii teologice.

Orice lucru sau fenomen poate deveni obiect al teologiei crestine: lumea, natura, mediul, stiinta, omul însusi, creatia, etc. Se poate vorbi teologic despre absolut orice (chiar si despre de exemplu, teologia creatiei poetice sau teologia parastasului).

Dar nu trebuie sa se uite ca noi trebuie sa abordam subiecte de maxima importanta, actualitate, urgenta.

Mai nou, în Apus a aparut Teologia genitivului: teologia istoriei, naturii, societatii, pacii, viitorului, iubirii, nadejdii, crucii, revelatiei, învierii, etc., toate fiind studiate nu pentru ca ele ar fi obiectul central al teologiei, (care este Dumnezeu în Treime), ci sunt privite în raportul lor cu Dumnezeu. Daca se pierde aceasta din vedere exista riscul de a cadea în greseala unei false teologii a genitivului. Astfel, s-a ajuns la teme ca: teologia întrebarii, a mortii lui Dumnezeu (în sensul ca Dumnezeu trebuie sa moara în conceptele traditionale mistice; sau se vorbeste despre un Dumnezeu într-un limbaj cifrat demitologizat), ceea ce a produs tulburari la teologii protestanti din apus.