Preotul Duhovnic în Biserica Ortodoxă

1. Persoana Duhovnicului

Există două feluri de duhovnici. Cei dintîi sunt toţi preoţii, cărora li s-a citit de către episcop o hirotesie specială, care le dă dreptul să asculte mărturisiri să lege si să dezlege. Cei din a doua categorie sunt părinţii duhovniceşti, fără Hirotonie, meniţi să sfătuiască duhovniceşte poporul lui Dumnezeu.

Duhovnicul trebuie să fie pe măsura fiecarui penitent. Aici, în scaunul de duhovnicie, “preotul are putere cât Dumnezeu. Nu s-a spus îngerilor , ci oamenilor : ,,oricâte veţi lega pe pămînt vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pămînt vor fi dezlegate şi în cer”(Mt.18, 18). Au şi stăpânitorii pământului puterea de a lega, dar leagă numai trupurile. Puterea de a lega a preoţilor, însă, leagă sufletele şi străbate cerurile; Dumnezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ; Stăpânul întăreşte hotărârea dată de robi”

Convorbirea cu un duhovnic este întotdeauna sacaramentală. Fiecare părinte duhovnic, este imaginea vie a lui Hristos, iar ucenicul este dator să-l asculte si să-l respecte. În scaunul duhovnicesc preotul este model, nu legislator. Canoanele pe care se intemeiază preotul sunt orientative, ele putând fi atenuate, aplicându-se la cazuri concrete, diferite unele de altele. Cu unii preotul le aplică în literă, cu alţii în spirit, pentru unii ele fiind neânduplecate iar pentru alţii mai blânde. Duhovnicul are puterea să aprecieze.

De duhovnic nu se poate lipsii nimeni. Iată ce scria, în acest sens, Calist şi Ignatie Xanthopol : ,,Se va hotărî cineva să pornească pe drumul ce i se deschide în faţă, dacă nu l-a cunoscut din cercare, fără un povăţuitor neînşelător. Nu se va porni cineva pe talazurile mării, lipsit de un cărmaci priceput Se va apuca atunci oare, de meşteşugul meşteşugurilor şi de ştiinţa ştiinţelor şi se va porni pe calea ce duce la Dumnezeu şi pe marea nesfîrşită, sau va îndrăzni să înceapă vieţuirea monahală, care s-a asemănat cu vieţuirea îngerească, adică nevoinţa cu ea, şi va crede sieşi că va ajunge la capătul din urmă al ei, fără un povăţuitor şi acesta, oricine ar fi el, se amăgeşte pe sine în chip nebunesc şi a rătăcit înainte de apune un început, ca unul ce nu se nevoieşte dupş lege Sf. Simeon Noul Teolog, arată că pentru monahi, părintele duhovnicesc este cel care căruia trebuie să te predai în întregime: “Predă toate cu credinţă neştirbită hotărârii părintelui duhovnicesc, ca în mâna lui Dumnezeu”. Duhovnicul de asemnea trebuie cinstit cu evlavie: “Credinţă neîndoielnică dovedeşte cel ce cinstenşte cu evlavie ca sfânt până şi locul în care vieţuieşte călăuzitorul şi părintele său”; “Cel ce a dobândit credinţă neîndoielnică faţă de părintele său după Dumnezeu, privindu-l pe el, socoteşte că priveşte pe Hristos Însuşi”. DE asemena, tot potrivit Sfântului Simeon, duhovnicul nu trebuie conrtazis: ,,Cel ce priveşte la învăţătorul său şi la povăţuitorul său, ca la Dumnezeu, nu poate sa-l contrazică”; ,,cel ce contrazice pe părintele său face bucuria dracilor”. Duhovnicului, potrivit aceluiaşi Sfânt Părinte, trebuie să-I spui totul în fiecare zi: “În fiecare zi trebuie să vădeşti părintelui tău duhovnicesc tot gândul tău, şi ceea ce îţi va spune el, să primeşti ca din gură dumnezeiască, cu toată încredinţarea ”

Calist si Ignatie Xanthopol povăţuiesc pe cel ce voieşte să se linistească, ca mai întâi să-şi caute un ,,povăţuitor”, un duhovnic, şi iată cum îl descriu pe acesta: ,,Caută, cu toată silinţa, să afli un povăţuitor şi un dascăl neamăgitor. Să fie neamăgitor prin mărturia ce o are pentru cele ce le spune, în Sfintele Scripturi şi să arate că e purtător de Duh, prin vieţuirea care consumă cu cuvintele. Să fie înalt la înţelegere, smerit la cugetare şi blând la toate purtările. Să spună cuvintele Predaniei Dumnezeieşti, ca un învăţător, asemenea lui Hristos. Iar aflându-l pe acesta si lipindu-te cu toată fiinţa de el, ca un fiu iubitor de părintele său adevărat, rămâi întreg în atârnare de poruncile lui, socotindu-l ca pe Hristos Însuşi ” Şi Ava Dorotei vorbeşte depre importanţa povăţuitorului pe calea mântuirii: “cei ce n-au cârmuiri cad ca frunzele, iar mânuirea este intru mult sfat” (Pilde 11, 14). Luaţi seama, fraţilor, la întelesul cuvîntului: luaţi seama ce ne învaţă Sfânta Scriptură. Ne îndemnă să nu ne încredem în noi înşine, să nu ne socotim pe noi înşine înţelepţi, să nu creden că putem să ne cârmuim pe noi înşine.Avem nevoie de ajutor; avem nevoie de cel ce cârmiueşte după Dumnezeu. Nimic nu este mai jalnic, nimic nu este mai pirzător decât să nu avem pe cineva care să ne povăţuiască pe calea lui Dumnezeu ” În alt loc, ava Dorotei vorbind despre importanţa supunerii şi ascultării de duhovnic zice: “să nu hotărăşti nimic prin tine, nimic fără sfat şi fără întrebare, şi să nu gândeşti şi să socoteşti părerile tale sunt mai bune, sunt mai drepte decât ale îndrumătorului tău. Nici nu te face cercetător al faptelor lui. Căci te vei dovedi de multe ori amăgit supune-te părinţilor (duhovniceşti, n.tr.) Şi tot Avva Dorotei spune despre duhovnic: “de eşti povăţuitor al fraţilor ingrijeşte-te de ei cu asprimea inimii si dragoste îndurătoare. Învaţă-i cu fapta şi cu cuvântul cele ce trebuie făcute, dar cel mai mult cu fapta. Pentru că pildele sunt mai lucrătoare. De eşti în putere, fii-le pildă şi în cele trupeşti; iar de eşti slab, fii-le pildă prin aşezarea cea bună a sufletului şi prin roadele Duhului înşirate de Apostol: prin iubire, ndelungă răbdare, bucurie, pace, blândeţe, bunătate, credinţă şi prin înfrânarea de la toate patimile (Gal. 5, 22)