Aspecte Contemporane ale Studiului Culturii

I. Marxism, psihanalitism si ideologie: Scoala de la Birmingham

Istoricul scolii de la Birmingham

Scoala culturalista engleza s-a nascut la mijlocul secolului XX, din necesitatea unei rupturi cu traditia cultural-literara care nu se ocupa decât de fenomenul culturii de elita, si ca raspuns la abordarile scolii behavioriste în privinta mass-mediei. Drept precursori, pot fi citati F.R.Lewis, Raymond Williams si Richard Hoggarth; ultimul dintre acestia avea sa fondeze Centrul de la Birmingham pentru Studii Culturale Contemporane(prescurtat CCCS).

Cultura populara si cultura de masa

Initiatorii, cu totii teoreticieni de inspiratie politica social-democrata, erau interesati sa apere valorile culturii traditionale a clasei muncitoare britanice (popular culture), care, considerau autorii, era amenintata de evolutiile societatii dupa primul razboi mondial, ca si de dezvoltarea a ceea ce studiile asupra mass-mediei au denumit "industria culturala".

Aveam de a face deci cu o reflectie asupra functiei sociale si politice a culturii de masa, gândita ca un aparat în cadrul unui sistem mai larg de dominatie.

Cultura si ideologie

Analiza, de esenta marxista, îsi propunea sa ofere un model cauzal al relatiilor dintre un anumit tip de cultura si procesele sociale. De aceea, unul din conceptele fundamentale era cel de ideologie, introdus de marxisti pentru a explica determinismul social al constiintei.

Raymond Williams, unul din reprezentantii importanti ai scolii culturaliste engleze, citeaza trei utilizari principale ale acestui concept:

"1. Un sistem de credinte caracteristic unei anumite clase sau unui anumit grup social.

2. Un sistem de credinte iluzorii - idei false sau falsa constiinta - care contrasteaza cu adevarul sau cu cunoasterea stiintifica.

3. Procesul general de producere a sensurilor si ideilor"(cf. Fiske(1996), p. 165)

Primul sens este comun cu cel folosit în psihologie. "Psihologii folosesc termenul de "ideologie" cu referinta la modul în care atitudinile sunt organizate în patternuri coerente" (Fiske(1996), idem). Dar ideologia nu este determinata de multimea de atitudini si de experiente ale individului, ci este, în acceptiunea clasica a termenului, social determinata.

În cel de-al doilea sens, ideologia se apropie de conceptul de "simt comun". Cu mult înainte de a deveni constient de sine, la nivelul cunoasterii stiintifice, omul a devenit constient de el însusi prin intermediul ideologiei" (Zamfir(coord), 286). Dar cunoasterea comuna are un caracter iluzoriu, iar aceasta "constiinta falsa" capata, în viziunea marxista, un caracter de mistificare. "Ideologia este un proces pe care asa-numitul cugetator îl împlineste, ce-i drept, în chip constient, dar fals constient. Adevaratele forte motrice care-l pun în miscare îi ramân necunoscute, altfel n-ar fi un proces ideologic. Prin urmare, el îsi închipuie forte motrice false, aparente".(F. Engels, Scrisoare catre Mehring, 1893 - citata în Zamfir(coord.), p.286). Ideologia este un sistem de reprezentari neadecvate în comparatie cu cunoasterea stiintifica, întrucât: a) este conforma cu orientarea de interese a unui grup dat, fiind prin urmare partiala, si b) implica o "constiinta de sine" a carei emergenta este de tip oarecum spontan.(Zamfir(coord), p. 286)

Cea de-a treia acceptiune a termenului de ideologie, aceea de proces general de producere a sensurilor si ideilor (Fiske(1993), p. 167), s-a impus în cea de-a doua jumatate a secolului XX, fiind rodul unei sinteze realizata de scoala de la Birmingham si de structuralismul semiotic francez, sinteza realizata în studiile asupra mass-mediei si culturii de masa, care au "redescoperit" termenul de ideologie.

Este expresia unuia din teoreticienii de notorietate în acest domeniu, Stuart Hall, care în studiul "The rediscovery of 'Ideology': the Return of the 'Repressed' in Media Studies" (Hall(1982)) a sintetizat principalele etape care au condus la adoptarea termenului de ideologie drept termen-cheie al studiilor despre mass-media si cultura de masa.

Hall distinge trei faze distincte în domeniul cercetarilor asupra mass-media si culturii de masa desfasurate începând din anii '20 si pâna în prezent. El se va concentra asupra tranzitiei dintre faza a doua si a teia, între anii '60 si '80, când se naste o paradigma alternativa, critica.

Între anii '20-'40, cercetatorii vad mass-media ca având o actiune cu efecte pur negative asupra societatii. Cercetarea dintre anii '20-'40, marcata de abordarea behaviorista, respinge aceasta viziune, concentrându-se asupra potentialului mass-media de a produce efecte pozitive si negative. Abordarea behaviorista va folosi un model simplist al mass-mediei, privite ca oglinzi neproblematice ale societatii, prin care se reflecta, în mod democratic, aspectele pluraliste ale societatii americane. Daca teoreticienii scolii de la Frankfurt atrageau atentia asupra potentialului manipulator al culturii de masa, cercetatorii empiristi anuntau "sfârsitul ideologiei", într-o societate caracterizata de pluralism si de lipsa conflictelor sociale sau politice irezolvabile. Puterea de influenta a mass-mediei era relativ scazuta, întrucât ea nu facea decât sa întareasca acele valori si norme ale tarii care ajunsesera la o larga întemeiere consensuala.(Hall (1982), p.61)).

Dar, explica autorul, aceasta încredere optimista în consens avea sa fie curând spulberata de teoria deviantei, care s-a concentrat asupra celor care nu erau inclusi în definitiile consensuale ale normalului si acceptabilului. Teoria deviantei a aratat ca diferentele dintre "consens" si "devianta" nu erau definite într-un mod natural, ci social, si, mai mult, erau niste "variabile istorice". Asadar, consensul era un construct care cerea "aplicarea unei discipline sociale, politice si legale", servind actuala structura sociala. Se ridicau doua întrebari: consensul aparea spontan sau era rezultatul unui proces complex de constructie si de legitimare sociala ? si, care era rolul mass-media si a culturii de masa în acest proces ?