Dezvoltare Socială

Poate părea şocantă afirmaţia că societatea s-a dezvoltat până acum prin crize. Presate de urgenţa problemelor, raritatea resurselor şi limitarea capacităţilor de proiectare socială, societăţile s-au caracterizat printr-o atitudine pasivă faţă de viitor. Viitorul le-a apărut ca o stare impredictibilă, care vine, bună sau rea, actorii neavând un control semnificativ asupra ei.

Pentru prima dată în istorie, viitorul începe să devină un spaţiu al construcţiei conştiente şi planificate. Comunităţile se află în faţa unei noi provocări: să-şi dezvolte capacitatea de a construi viitorul. Pentru aceasta este nevoie de noi instrumente teoretice şi metodologice, de o nouă capacitate individuală şi colectivă, dar şi de noi tipuri de instituţii. Este o nevoie presantă pentru cristalizarea unei culturi a dezvoltării. Asistăm la un proces rapid de constituire a unei noi paradigme în ştiinţă: paradigma dezvoltării sociale proiectate şi planificate.

Dezvoltarea socială se referă la orientarea întregii lumi, a unei ţări, regiuni, comunităţi sau instituţii spre realizarea unei stări dezirabile, pusă ca obiectiv de realizat printr-un proces planificat în timp, printr-un set de acţiuni conjugate.

Schimbarea prin criză este impusă de presiunea factorilor negativi şi nemulţumirea explozivă, iar soluţiile vizează un orizont de timp redus şi se dovedesc adesea slab eficiente. Dezvoltarea socială planificată presupune, însă, un proces amplu de proiectare pe termen mediu şi lung pentru soluţionarea problemelor sociale şi valorificarea oportunităţilor, nu doar soluţionarea unor crize sau relaxarea unor tensiuni.

Ne aflăm la începutul procesului de dezvoltare a capacităţilor de formulare de strategii de ieşire proiectată şi planificată din criză şi de construire a sistemelor de acţiune colectivă orientate de promovarea strategiilor adoptate. O mare varietate de programe de dezvoltare socială sunt formulate la toate nivelurile: internaţional, naţional, regional, local, sectorial.

Paradoxal, orientarea spre dezvoltare socială nu a apărut în ţările plasate la vârful evoluţiei – ţările cele mai dezvoltate fiind aflate într-un proces neproblematic de perfecţionare - sau în comunităţile prospere, ci în ţările confruntate cu înapoieri şi decalaje. În prima jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX România a fost dominată de dezbateri asupra strategiilor şi programelor de decalaje a înapoierii şi apropierii de Europa dezvoltată.

Instituţia ca instrument al dezvoltării

Am ales ca obiect al proiectului nostru capacitatea de dezvoltare socială a instituţiilor.

De ce termenul cheie de instituţie? Prin instituţie, în sens foarte larg, se înţelege o activitate colectivă organizată, structurată prin reglementări explicite. Organizarea unei activităţi de amploare, orientată spre realizarea unor obiective, reprezintă un proces de instituţionalizare. În sensul restrâns, prin instituţie se înţelege sistemul public cu instituţiile sale: ministere, departamente, agenţii, autorităţi publice judeţene şi locale cu toate organizaţiile sale. Termenul de instituţie publică are în vedere deci o organizare legiferată, cu vocaţie de a contribui la promovarea bunăstării colective, desfăşurată de regulă pe o durată nelimitată. În ultimele decenii a devenit evident că instituţiile publice, care au cunoscut o extindere spectaculoasă în cadrul a ceea ce se numea statul bunăstării, cunosc o criză a eficienţei lor. Nu este întâmplător că tema reformei instituţiilor publice a intrat în centrul preocupărilor.

În ultimele decenii, un rol important în procesul de dezvoltare socială îl au şi organizaţiile non-publice: asociaţii, ONG-uri, organizaţii private cu profil economic. Credem că, indiferent de profil, toate organizaţiile sunt antrenate într-un proces de lărgire a ariei lor de responsabilitate socială.

Aşteptarea publică faţă de toţi actorii sociali este complementară cu asumarea de către aceştia a vocaţiei de sporire a contribuţiei la procesul global de dezvoltare socială.

Acest ghid oferă o sistematizare generală a paşilor, a fazelor pe care orice proces organizat/instituţionalizat de dezvoltare proiectată trebuie să le conţină.

Rolul central în procesul de dezvoltare socială îl are sistemul de instituţii publice. Reforma administraţiei publice înseamnă în primul rând reforma instituţiilor publice. Şi cheia reformei instituţiilor publice, noi credem, reprezintă o profundă reorientare a lor către viitor. Viitorul este tot mai mult o stare de construit. Credem că instituţiile publice suferă, din acest motiv, o restructurare profundă. Tradiţional ele se concentrează pe soluţionarea problemelor curente, aplicând reglementările legale. Este firesc că instituţiile publice tradiţionale aveau nevoie în primul rând de competenţă juridică şi economică pentru gestionarea resurselor. În ultimul timp instituţiile publice se orientează spre schimbarea socială printr-un efort organizat, desfăşurat în timp. Asistăm la o tranziţie de la aplicarea legislaţiei pentru soluţionarea problemelor punctuale la dezvoltarea de programe/proiecte. O nouă competenţă este necesară. Orientarea spre construirea viitorului constă în schimbarea profilului activităţii instituţiilor: din rezolvarea de probleme punctuale, în activităţi de dezvoltare proiectată şi planificată. Pentru aceasta este nevoie de instrumente.

Bunele intenţii şi entuziasmele naive trebuie să facă loc unei metodologii înalt elaborate.

Fazele proiectării şi principiile dezvoltării sociale

Schema propusă aici conţine conceptele-cheie ale paradigmei dezvoltării sociale: problemă socială, obiectiv, strategie, plan de acţiune, monitorizare, evaluare.

Procesul de dezvoltare socială cuprinde 8 faze de parcurs.

Fiecare fază a procesului de dezvoltare socială - planificare, implementare, monitorizare şi evaluare - este prezentată distinct.

Ghidul se încheie cu o grilă de evaluare care include indicatori ce pot fi avuţi în vedere pentru evaluarea capacităţii instituţiei de a genera dezvoltare socială, la un moment dat, inclusiv o propunere de instrument pentru feedback intern, un mic glosar de termeni care include toate conceptele definite de-a lungul ghidului, şi o listă de publicaţii şi de site-uri pe Internet care pot fi utile dacă doriţi să aprofundaţi o temă sau alta.

Pentru o mai uşoară înţelegere a procesului de dezvoltare socială Ghidul cuprinde un prim capitol în care sunt prezentate pe scurt conceptele-cheie, cele 8 faze/paşi ale oricărui proces de dezvoltare socială planificată, precum şi zece principii ale activităţii de dezvoltare socială.

Opt faze ale proiectării dezvoltării sociale

Fazele proiectării dezvoltării sociale

Pentru simplitate, procesul de dezvoltare planificată este prezentat în acest ghid sub forma unor faze succesive. Procesul are, evident, un caracter ciclic, incluzând mecanisme de feed-back şi corecţie pe tot parcursul său. Orice proces de dezvoltare planificată începe prin identificarea unei probleme, continuă cu proiectarea acţiunii, învăţarea din experienţa acţiunii, corecţie, şi apoi din nou acţiune. Revenirile la faze anterioare sunt necesare datorită acumulării de noi cunoştine, evaluării continue a activităţii sau apariţiei unor noi oportunităţi.

Stabilirea priorităţilor şi adoptarea obiectivelor de dezvoltare

Identificarea şi diagnoza problemei