Introducere în managementul resurselor umane - Note de curs

Definirea termenului de management

Etimologic, originea cuvântului management se regăseşte în cuvântul latin manus = mâna şi ar însemna după unii autori (Cornescu, Mihăilescu & Stanciu, 1994) ca expresie literară „manevrare”, „pilotare”. De asemenea, se poate spune că provine şi din alte cuvinte cum ar fi cele italiene maneggiare = a dresa cai si maneggio = menaj si în termenii francezi: manèger = a dresa caii si manège = manej, cu aceeași semnificație. De aici cuvântul a fost împrumutat în engleză întâi sub forma de : ménage = gospodărie; ménager = a gospodări, (a administra), din care a rezultat astfel verbul to manage = a administra, a se descurca, a o scoate la capăt, a reuși, a guverna, a conduce.

Termenul de management a început să fie utilizat în sfera economică începând din 1941. Mackensie (1969) defineşte managementul ca fiind procesul în care “managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei, lucruri şi oameni, realizând obiectivul prin alţii”. După Gerbier (1965) “managementul înseamnă organizare, arta de a conduce şi administra”.

Pe lângă faptul că desemnează un sistem de principii, cerinţe, reguli şi talentul de a le aplica (Macovei, 1983), managementul poate fi privit şi ca o sinteză între ştiinţă, practică şi artă.

Ştiinţă: are un puternic caracter interdisciplinar - regăsim suprapuneri cu ştiinţele economice, sociologia, psihologia, antropologia, etc. Reprezintă un ansamblu de concepte, metode şi mijloace de soluţionare a problemelor de conducere în toate domeniile de activitate din societate. Ştiinţa managementului cercetează sfera economică în ansamblul ei atât la nivel macro – adică la nivelul economiei naţionale/internaţionale dar şi la nivel micro – la nivelul companiilor, întreprinderilor, cât şi relaţiile de conducere de la toate nivelurile.

Practică: ansamblu de activităţi de dirijare, îndrumare şi coordonare a organizaţiilor cu scopul realizării obiectivelor propuse. Activităţile decurg din aplicarea legilor, regulilor, sistemelor şi metodelor de management formulate de ştiinţa managementului.

Artă: oamenii care îndeplinesc rol de manageri trebuie să aibă anumite aptitudini şi o anumită doză de talent (Cornescu, Mihăilescu & Stanciu, 1994). Taylor (apud Cornescu, Mihăilescu & Stanciu, 1994): „cunoştinţele exacte formează ştiinţa iar aplicarea lor în practică, pentru atingerea unui scop anume, constituie o artă”. Talentul constă în modul în care aplică managerii cunoştinţele la condiţiile concrete ale fiecărei organizaţii – „omul potrivit, la locul potrivit”.

După Cornescu, Mihăilescu & Stanciu (1994), managementul reprezintă şi o stare de spirit reflectat într-un fel anume de a vedea, dori, căuta şi accepta progresul.

Procesele de management

Ansamblul proceselor de muncă care se desfăşoară în orice organizaţie se împarte în două categorii principale: procese de execuţie şi de management.

Procesele de execuţie se referă la faptul că forţa de muncă acţionează nemijlocit asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă. Procesele de execuție cuprind activităţi prin care factorii de producţie, munca, capitalul şi pământul sunt combinaţi după anumite reguli, rezultând producţia propriu-zisă – bunuri, servicii, etc.

Procesele de management, faţă de cele de execuţie, sunt realizate de un grup de persoane reprezentat de manageri, special împuterniciți care orientează activitatea tuturor angajaţilor spre îndeplinirea obiectivelor pre-stabilite. După Petrescu (1993): „reprezintă ansamblul de intervenţii prin care managerul prevede, organizează, coordonează ia decizii şi controlează activitatea salariaţilor săi” pentru realizarea obiectivelor organizaţiei şi obţinerea unei profitabilităţi ridicate. Procesul de management se desfăşoară în continuu, din momentul stabilirii obiectivelor, continuând cu elaborarea deciziilor şi trasarea sarcinilor, încheindu-se odată cu obţinerea rezultatelor (adică, îndeplinirea obiectivelor).

In conţinutul procesului de management, identificăm funcţiile/atributele conducerii, adică previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea.

1. Funcţia de previziune

Aici activităţile sunt orientate spre aprecierea viitorului organizaţiei. Prin intermediul acesteia, se anticipează evoluţia condiţiilor în care se va afla organizaţia, starea, comportamentul şi funcţionarea acesteia. Ca urmare a acesteia, managementul stabileşte obiectivele, resursele şi mijloacele necesare realizării lor. Previziunea se bazează pe analiza următoarelor elemente: rezultatele activităţii trecute, situaţia curentă, resursele disponibile şi scopurile stabilite de organizaţie. Cu această ocazie, ar trebuie să se prevadă eventualele disfuncţionalităţi şi să se adopte măsuri corective. Pentru aceasta, se face apel la diagnoză, prognoză şi programarea producţiei.

Diagnoza: ansamblul de operaţii de diagnosticare a situaţiei organizaţiei. Oferă informaţiile necesare pentru a stabili baza de plecare pentru obiectivele ulterioare. Se bazează pe analiza datelor statistice utilizând documente contabile şi rezultatele obţinute până la momentul respectiv.

Prognoza reprezintă evaluarea efectuată pe bază ştiinţifică a evoluţiei viitoare, cu ajutorul acesteia se analizează şi se încearcă identificarea tendinţelor viitoare. Prin intermediul prognozei, managementul încearcă să înţeleagă cum va evolua organizaţia în timp şi astfel să ia anumite decizii strategice şi prin urmare, să stabilizeze obiectivele de perspectivă, furnizând soluţii alternative.

Planificarea are în vedere încadrarea activităţii organizaţiei în tendinţele de dezvoltare. Prin intermediul planurilor, sunt stabilite obiectivele organizaţiei pe un anumit orizont de timp (care pot varia de la o lună la 5 ani). Datorită planurilor se poate asigura o utilizare eficientă a resurselor unităţii, coordonarea muncii angajaţilor şi corelarea activităţii organizaţiei cu alte companii cu care întreţine relaţii comerciale. Prin planificare, sunt orientate eforturile umane către realizarea scopurilor stabilite de manageri.

Programarea se referă la defalcarea obiectivelor actualizate ale organizaţiei în timp şi spaţiu şi coordonarea activităţilor care contribuie la executarea lor. In programe sunt descrise succesiunea şi interrelaţionarea acţiunilor ce trebuie desfăşurate pentru realizarea planurilor. Orizontul de timp al acestor programe este redus variind de la o oră la o săptămână, etc.