Managementul calității serviciilor sociale și de sănătate

CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE MANAGEMENT GENERAL

A. Istoricul gândirii manageriale

Gândirea managerială îşi are originile încă din perioadele în care oamenii şi-au stabilit obiective de îndeplinit şi resurse pentru atingerea acestor obiective. Gradul de complexitate a evoluat în timp, de la formele primitive până la cele mai evoluate. Extinderea pe scară largă a managementului a avut loc în secolul XX, odată cu dezvoltarea semnificativă a informaticii şi ciberneticii.

Managementul clasic este reprezentativ pentru perioada capitalistă modernă. Pionierii managementului clasic au fost H. Fayol (1841-1925) şi respectiv F. W. Taylor (1856-1915).

H. Fayol, inginer francez având specializarea minerit, prin lucrarea sa „Administration industrielle et génèrale” (1916) a formulat principalele atribute ale managementului, acceptate până în zilele noastre şi anume: planificarea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

Mai mult decât atât, H. Fayol a detaliat principiile managementului după următoarea cronologie:

a. diviziunea muncii;

b. autoritatea şi responsabilitatea managerilor;

c. disciplina salariaţilor organizaţiei;

d. unitatea de comandă pentru fiecare salariat;

e. conducerea unică pentru fiecare grupare organizatorică;

f. subordonarea intereselor individuale faţă de cele generale;

g. salarizarea conform muncii prestate;

h. centralizarea şi descentralizarea la nivelul organizaţiei;

i. lanţul scalar al autorităţii în raport cu executanţii;

j. ordinea stabilită între persoane şi responsabilităţi;

k. echitatea impusă de manageri în raport cu executanţii;

l. stabilizarea personalului organizaţiei;

m. libera iniţiativă a personalului;

n. promovarea spiritului de echipă.

Complexitatea viziunii lui H. Fayol şi realitatea raţionamentelor sale conduc la concluzia potrivit căreia aceste principii au caracter general valabil, cu implicaţii pozitive deosebite asupra problemelor manageriale.

Spre deosebire de H. Fayol, inginerul mecanic american F. W. Taylor a analizat problematica conducerii activităţilor la nivelul microeconomic, respectiv în zona atelierelor de producţie, cu scopul creşterii eficienţei muncii şi al diminuării pierderilor.

În lucrarea sa „The Principales of Scientific Management” a fost definită noţiunea de management sub forma orientării afacerilor în baza unor standarde întemeiate prin observaţii, experimente şi raţionamente sistematice.

Concepţia lui F. W. Taylor porneşte de la „task management”, adică de la managementul operaţiunilor efectuate de către fiecare muncitor aparţinând unei organizaţii, unei firme. Acesta a sesizat relaţiile dintre manageri şi executanţi, unele ostilităţi existente care impun separarea activităţilor de producţie de activităţile administrative în scopul creşterii productivităţii muncii.

În acest context, principiile de bază ale managementului se referă la:

a. necesitatea elaborării variantelor optime de realizare a operaţiunilor de lucru;

b. selecţia ştiinţifică a personalului în raport cu sarcinile de lucru încredinţate;

c. asigurarea cooperării între manageri şi personalul de execuţie;

d. impunerea responsabilităţii specifice acţiunilor realizate de către manageri şi executanţi, cu evidenţierea atribuţiunilor deosebite ale managerilor.

Efectele aplicării propriu-zise ale principiilor manageriale stabilite de F. W. Taylor au fost dublarea productivităţii muncii în domeniile de aplicare şi avantaje semnificative în raport cu rezultatele firmelor străine din acelaşi domeniu de activitate pe perioada 1910-1960.

Discipolii lui F. W. Taylor, Frank Gilbreth (1868-1924) şi Lillian Gilbreth (1878-1972), pornind de la normele de timp pe operaţiuni tehnologice stabilite în atelierele de producţie, au transformat aceste rezultate în aplicaţii practice.