Metode și tehnici de cercetare sociologică

Una din metodele de bază în sociologie o constituie observaţia, considerată fundamentală pentru cunoaşterea realităţii înconjurătoare. Ea completează toate celelalte metode de investigaţie sociologică: interviul, metoda sociometrică, experimentul etc., şi permite obţinerea de date şi informaţii ca urmare a contactului nemijlocit al observatorului cu obiectul observaţiei.

Caracteristicile observaţiei directe de teren:

- Este tehnica principală de investigaţie sociologică întrucât ne oferă informaţii cu valoare de fapte, fiind specifică unor analize calitative;

- Este baza oricărei cercetări şi analize sociologice;

- Este sursă indispensabilă de date;

- Este proba decisivă a valorii concluziilor la care se ajunge.

Observaţia ştiinţifică asupra unui fenomen social impune:

- definirea precisă a temei şi a obiectivelor;

- elaborarea unor ipoteze adecvate (care să provină din obiective). Rolul ipotezei este foarte important, întrucât în absenţa acesteia observaţia nu este decât întâmplătoare şi nesistematică, iar datele obţinute nesemnificative şi haotice.

Principalele tipuri de observaţie:

- observaţia sistematică (ştiinţifică);

- observaţia nesistematică (spontană).

Criteriul de clasificare în acest caz: dacă sunt sau nu urmate etapele teoretico-metodologice şi respectate regulile unei investigaţii ştiinţifice de teren.

Tipuri particulare ale observaţiei ştiinţifice:

- observaţia participativă;

- tehnica „participantului observator”.

Observaţia este o metodă de colectare a informaţiilor prin observarea a ceea ce oamenii fac, prin participarea directă şi/sau prin urmărirea atentă a unui grup sau comunităţi. În conformitate cu această definiţie, se poate spune că într-o cercetare se poate apela la:

- observatorul participant (observă şi se implică) realizează studii sociologice de teren, mai ales cercetări de antropologie culturală;

- observatorul non-participant (doar observă) realizează studii de laborator (imposibilitatea, de exemplu, de a fi acceptat ca membru în consiliul de administraţie al unei firme);

- participantul observator (un membru al grupului care observă pentru cercetător).

Rezultatele unei astfel de investigaţii depind de personalitatea observatorului de teren, de experienţa profesională, de talentul şi pasiunea acestuia.

Având în vedere că această metodă se află la graniţa dintre intuiţie şi raţionament, folosirea ei trebuie realizată cu mare grijă, ţinându-se cont atât de avantajele cât mai ales de dezavantajele pe care le implică.

Dezavantaje:

- observaţia trebuie susţinută de alte metode şi instrumente, altfel poate deveni sursă de eroare în analiza datelor;

- necesită timp îndelungat de folosire;

- se foloseşte pe eşantioane mici;

- la nivel de observaţie nu se recomandă încercarea de a identifica relaţii cauzale;

Avantaje:

- această metodă este utilă atunci când este folosită împreună cu alte metode;