Repere Sociologice

5.4. Tipuri de socializare

Socializarea este un proces interactiv de comunicare, ce presupune luarea în consideratie atât a dezvoltarii individului cât si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica intensitatii si continuturile influentelor sociale.

Socializarea presupune învatare sociala ca mecanism fundamental de realizare a persoanei, finalizându-se în asimilarea individului în grupuri. Ea se poate clasifica dupa mai multe criterii :

a. In functie de finalitatea urmarita, se distinge între socializarea adaptativa (integrativa) si anticipatoare.

Socializarea adaptativa – conduce la formarea acelor capacitati care faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati într-un cadru institutional dat ;

Socializarea anticipativa – consta în asimilarea acelor norme, valori care faciliteaza integrarea într-un cadru organizational viitor. Ea poate conduce individul la situatii de conflict valoric sau normativ. Socializarea anicipativa sustine R.K. Merton, este determinata de “conformismul social fata de valorile unui grup de referinta, diferit de grupul de apartenenta”. El considera ca disputa dintre conceptiile “pasiviste” si cele “activiste” asupra socializarii pare sa se întemeieze pe o falsa problema si, pentru a demonstra aceasta, sociologul american a elaborat paradigma socializarii anticipative.

Conceptele centrale ale acestei paradigme sunt grupul de apartenenta si grupul de referinta. Primul desemneaza reuniunile de indivizi care satisfac urmatoarele trei conditii : 1. Indivizii respectivi se afla într-o interactiune continua. 2. Ei însisi se definesc ca membrii ai gupului. 3. Cei care nu participa la interactiune îi definesc, de asemenea, ca membrii ai grupului. Grupul de referinta reprezinta “punctele de comparatie la care se refera o proportie suficient de importanta de indivizi care apartin unei categorii sociale, cu scopul de a defini situatia care caracterizeaza respectiva categorie sociala”.9

Intensitatea socializarii este maxima în copilarie sau în perioada de tranzitie de la un stadiu de viata la altul. Dar ea se realizeaza pe tot parcursul vietii … Corelate ale socializarii sunt procesul de desocializare si resocializare (socializarea secundara).

Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane, ruperea ei de contextele sociale care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate în vederea eliminarii modelelor de interactiune si comportament anterior însusite.

Resocializarea este concomitenta cu desocializarea si consta în orientarea învatarii sociale si controlului social catre asimilare si manifestari de comportament compatibile cu tabla de valori si atitudini specifice noului sistem integrator. Eficacitatea ei depinde nu numai de receptivitatea individului, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noua agentie de socializare si de gradul de eliminare a factorilor gratificarii anteriori.

Resocializarea poate fi :

- voluntara (convertire religioasa, supunerea voluntara la psihoterapie), scopul ei fiind înlocuirea identitatii, a valorilr cu unele noi, schimbarea comportamentului

- involuntara (“reeducare”, “spalarea creierului”, în închisoare, spitale psihiatrice) si presupune instituirea unui control total si permanent asupra persoanei (zilnic, în fiecare clipa).

Unii sociologi considera ca resocializarea este un proces de reorientare si remodelare a personalitatii individului deviant, de reeducare a acestuia în raport cu normele de conduita socialmente acceptabile. Ea presupune schimbari fundamentale în comportamentul si conduita individului, implicând abandonarea unui mod de viata si adoptarea (“învatarea” ) altuia, prin dirijarea comportamentului individului deviant spre scopurile sociale dorite si permise în societate. 11

Aceasta “rupere cu trecutul” se realizeaza deseori printr-un control total asupra individului deviant, suprimarea statusurilor din trecut, sanctiuni si mijloace punitive etc.

Pentru ca individizii cu “deficiente de socializare” sa nu dobândeasca, pe parcurs, o “identitate delincventa”, resocializarea trebuie sa creeze individului noi raporturi de referinta, noi trairi, atitudini, comportamente.

Fiind un fel de proces de convertire, în cadrul caruia se intentioneaza schimbarea normelor, valorilor si convingerilor individului deviant, prin inculcarea celor dezirabile din punct de vedere social, resocializarea este doar unul dintre mijloacele de control ale comportamentului marginal sau delincvent pe care societatea, grupul sau organizatia le au la dispozitie, în afara asa-numitelor sanctiuni punitive.