Sociologia Educației

Sociologia educaţiei este o sociologie de ramură care studiază una din instituţiile fundamentale ale societăţii, educaţia, sub diferitele ei forme de manifestare.

Problemele esenţiale pe care le are în vedere şi le studiază sociologia educaţiei sunt următoarele :

- Analiza structurală a sistemului educativ al societăţii ;

- Analiza funcţională a sistemelor educative;

- Analiza schimbărilor şi dezvoltării educaţiei.

Socilogia educaţiei ca ştiinţă apare spre sfârşitul secolului al IX-lea, creatorul ei fiind Emile Durkheim (1958 – 1917). Cursul de pedagogie şi ştiinţe sociale, pe care l-a ţinut din 1887 la Universitatea din Bordeaux este considerat primul curs de sociologie, care mai apoi în anul 1902 a ţinut la Sorbona un curs de ştiinţa educaţiei care de fapt a fost primul curs de sociologia educaţiei. In viziunea lui Durkheim sociologiei îi revine sarcina de a studia o s erie de fenomene care în secolul al XIX-lea nu . . . În sfera nici unei ştiinţe şi pe care eminentul sociolog Durkheim le-a numit « fapte sociale » se referă la comportamente umane, care să fie comune majorităţii membrilor unei societăţi, cum ar fi de exemplu, modul de a gândi, de a simţi, a face şi la care aceştia ajung datorită unui sistem de presiuni la care sunt supuşi, prin însăşi apartenenţa lor la comunitate. Trăsăturile caracteristice pentru asemenea comportamente umane numite fapte sociale sunt :

Exterioritatea : care se referă la faptul că sunt deosebite de acelea care se produc în conştiinţele solitare nu depind de arbitrariul individual şi sunt preexistente cum sunt comportamentele comune legate de credinţele religioase, practicile morale, tradiţii naţioanle sau profesionale, ele nu sunt înnăscute, ci sunt fapte colective exterioare individului, pe care acesta le găseşte deja constituite la venirea sa pe lume şi el le însuşeşte preluându-le de la semenii săi.

Constrângerea : se referă la faptul că însuşirea de către individ a comportamentului respectiv, comun semenilor săi, reprezintă o condiţie pentru a fi acceptat de ceilalţi ca fiinţă psihologică independentă şi autonomă.

Societatea este fundamental interesată ca membrii săi să-şi însuşească anumite comportamente, fără de care nu ar fi posibilă convieţuirea. In cadrul sociologiei educaţiei contemporane există două tipuri de abordare : analiza macrosociologică şi analiza microsociologică.

Analiza macrosociologică : îşi propune să evidenţieze organizarea instituţională a educaţiei şi implicaţiile acestei organizări asupra dezvoltării omului ca fiinţă socială, iar pe de altă parte îşi propune să studieze modul în care este influenţată educaţia de o serie de procese demografice, politice, culturale, comunitare, etc., iar în al treilea rând sociologia educaţiei studiază conexiunile între educaţie şi societate, la toate nivelurile unui sistem educaţional, cum sunt educaţia primară, educaţia şcolară şi educaţia postşcolară.

Analiza microsociologică : are în vedere fenomenele sociale cotidiene din interiorul dintre organizaţii şi grupuri educative vizând cu precădere :

- Relaţiile sociale în interiorul grupurilor educative ;

- Rolurile sociale în organizaţiile educative;

- Grupurile educaţionale.

Tot din punctul de vedere al analizei microsociologiei sunt studiate problemele grupării elevilor în şcoli, procesele de stratificare din interiorul şcolii şi între şcoli. Apoi sunt studiate aspectele privind problemele abandonului şcolar şi a insuccesului şcolar şi nu în ultimul rând problematica perfecţionării profesionale a profesorilor.

Raporturile sociologiei educaţionale cu alte ştiinţe

1. Psihologia socială: constituie o sferă interdisciplinară aflata la intersecţia dintre psihologie şi sociologie, dar şi cu alte ştiinţe cum sunt: ştiinţele politice, juridice, economice, tehnice, biologice şi umane, ea cercetând aspecte psihologice ale societăţii şi anume, interacţiunea comportamentelor umane în context social.

2. Ştiinţele politice: evidenţiază faptul că regimul politic, instituţiile politice, doctrinele politice, activităţile politice influenţează şi au influenţat dintotdeauna conţinutul şi organizarea educaţiei.

Educaţia fiind un fenomen social se supune tendinţei moderne de abordare multidisciplinară, interdisciplinară şi transdisciplinară din multiple perspective pentru a se ajunge la o cunoaştere selectivă a educaţiei şi de o înaltă acurateţe.

Necesitatea studierii sociologiei educaţiei

Pentru profesori şi educatori, învăţători studiul sociologiei educaţiei oferă un set de concepte privitoare la o serie de factori de natură organizaţională, culturală şi interpersonală de care le vor lua, la fel şi pentru studenţii preocupaţi să devină educatori. Totodată ca parte a unui program de pregătire a viitorilor profesori, sociologia educaţiei le permite să:

- aibă pregătirea pentru a participa activ la procesele de reformă şi schimbarea din sistemul de învăţământ;

- cunoaşterea şi înţelegerea sistemului educativ actual, a schimbărilor pe care le urmăreşte şi a tendinţelor de schimbare;

- cunoaşterea modalităţilor în care procesul social intervine în actul educaţiei, a modului în care relaţiile sociale influenţează acţiunea pedagogică, motivaţia învăţării şi interesele de cunoaştere;

- cunoaşterea principalelor strategii de adaptare a educaţiei la diversitatea culturală a copiilor din şcoli;

- cunoaşterea modalităţilor în care şcoala poate intervenii în sprijinirea educaţiei elevilor defavorizaţi socio-economic;

- cunoaşterea şi urmarea unor metode de dinamizare a grupurilor şcolare.

AGENŢII SOCIALIZĂRII

Socializarea este realizată într-o multitudine de forme şi situaţii de numeroşi agenţi, dintre care, mai importanţi sunt: familia, grupurile – perechi, şcoala şi mijloacele de comunicare în masă.