Teorii și Practici în Asistența Socială

I. Abordarea psiho-socială în practica asistenţei sociale

II. Abordarea rezolutivă

III. Metoda centrării pe sarcină (Maria Roth, Adina Rebeleanu)

7. Finalizarea procesului de asistenţă socială (Adina Rebeleanu)

Programa analitică

Obiectivele cursului

La absolvirea cursului studenţii vor putea demonstra următoarele:

- S-au familiarizat cu procesualitatea muncii de asistenţă socială

- Cunosc şi înţeleg utilitatea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de culegere a datelor

- Au capacitatea de a utiliza şi alege cea mai adecvată metodă şi tehnică, în funcţie de particularitatea cazului

Temele abordate

Procesualitatea asistenţei sociale. Comunicarea – rolul empatiei şi bariere în comunicare. Instrumente şi tehnici de culegere a datelor (observaţia, ancheta socială, analiza documentelor, studiul de caz şi interviul). Etapele interviului şi deprinderi de intervievare. Abordări metodologice: abordarea psihosocială, rezolvarea de probleme, metoda centrării pe sarcină, centrarea pe soluţie.

Sarcinile cursantului:

1. rezolvarea tuturor exerciţiilor şi aplicaţiilor practice din manual

2. consultarea bibliografiei şi întocmirea a cel puţin 7 fişe de lectură

Formele de evaluare:

- Teme pe parcursul semestrului 30%

- Evaluare prin examen scris 70%

Bibliografie obligatorie

Compton, B., R., şi Galaway, B. (1989): Social Work Processes, California, Wadsworth Publishing Company (7-th ed.)

De Robertis, C.(1998a), Methodologie de lintervention en travail social, Bayard Editions, Paris

Egan, G., (1994): The Skilled Helper, Pacific Grove

Hepworth, D., Larsen, J., (1993): Direct Social Work Practice. Theory and Skills, ed. IV-a, Brooks Cole Publishing, Pacific Grove, California

Hurubean, A.(2003), Construcţia metodologică a asistenţei sociale, în Neamţu, G. (coord.), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi, p: 290-315

Miley, K.K., OMelia, M., DuBois, B. (2006), Practica asistenţei sociale, Polirom, Iaşi, p.191-523

Mucchielli, R., (1987) : La methode des cas, Paris

Okun, B.F. (1992): Effective Helping. Interviewing and Counseling Techniques, Pacific Grove

Roth-Szamoskozi, M. (2003), Perspective teoretice şi practice ale asistenţei sociale, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, p.139-258

1. FAZELE PROCESULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Descris din perspectiva teoriei rezolvării de probleme, procesului de asistenţă socială este construit din faze succesive care avansează de la stabilirea legăturii dintre asistent şi asistat, către rezolvarea problemei acestuia din urmă. Vom prezenta aceste etape pe baza modelului de rezolvare de probleme a lui Compton şi Galaway (1989):

I. Faza de angajare sau de contactare în cadrul căreia se disting următorii paşi:

a. Identificare şi definirea problemei

• problema văzută de clientul

• problema văzută de celelalte sisteme de bază, precum cadrele didactice şi colegii de şcoală, membrii familiei, persoanele semnificative din anturajul proxim al clientului, persoane cu autoritate la locul de muncă, etc.

• problema văzută de specialistul

• problema definită în urma acordului dintre participanţi

b. Identificarea scopului

• formularea scopului clientului - scopul poate fi stabilit pe termen lung sau pe termen scurt

• identificarea resurselor necesare realizării scopului

• identificarea resurselor şi limitelor agenţiei

• identificare scopurilor şi aşteptărilor instituţiei

• identificarea şi aşteptările asistentului social

c. Stabilirea unui acord între actorii procesului de asistenţă socială (contractul) - se vor discuta condiţiile unui contract şi aspecte privind realizarea acordului.

d. Explorarea preliminară care include:

• explorarea motivaţiei beneficiarului pentru participarea în procesul de asistenţă socială (speranţa, confortul)

• explorarea oportunităţii intervenţiei sociale

• explorarea gradului de pregătire a beneficiarului pentru participarea activă în procesul de asistenţă socială

II. Faza de planificare a intervenţiei în cadrul căreia se disting următorii paşi:

a. Explorarea aprofundată a resurselor şi rezistenţelor la schimbare (evaluarea şi diagnosticul social) presupune:

• identificarea progresivă a problemei

• identificarea resurselor disponibile

• luarea în considerare a barierelor, obstacolelor

• specialistul selectează modelul teoretic adecvat rezolvării cazului

• specialistul selectează metodele adecvate de intervenţie

• specialistul clarifică valorile implicate în procesul de intervenţie cu beneficiarul în cauză

b. Întocmirea şi dezvoltarea planului de acţiune urmăreşte:

• stabilirea unor sarcini măsurabile, realizabile, valabile

• evaluarea posibilelor costuri şi justificarea necesităţii lor

• realizarea unor relaţii cu alte instituţăă în folosul clientului

• determinarea rolului specialistului

• estimarea timpului cerut pentru indecerea schimbării