Statistică socială

CAPITOLUL 1

STATISTICA – OBIECT DE STUDIU ŞI NOŢIUNI FUNDAMENTALE

1.1. Obiectul şi metoda statisticii

Statistica a fost şi este folosită întotdeauna ca un puternic instrument de cunoaştere a vieţii social-economice, iar în ultima vreme, cu majore implicaţii în viaţa de conducere şi în deciziile politice (prin volumul imens de date pe care le deţine).

Procesul de conturare a statisticii, în accepţiunea de astăzi, a fost marcat de mai multe momente semnificative, care au asigurat trecerea de la primele înregistrări izolate (care datează din cele mai vechi timpuri) la statistica contemporană, devenită indispensabilă în procesul de conducere a societăţii. În acest sens, în concepţia de azi, statistica face parte din categoria ştiinţelor care studiază fenomenele într-o viziune sistemică şi sistematică, de la cea mai mică unitate sau chiar subunitate economicoproductivă sau din alte ramuri care nu au caracter productiv concret (ex., unităţile sociale, de învăţământ, cultură, sănătate etc.), până la cel mai înalt nivel din ţară şi în relaţiile statistice internaţionale şi, în consecinţă, ea ţine seama de dinamismul structurilor existente şi de factorii care acţionează variabil în timp şi spaţiu.

În decursul timpului, metodele practicii statistice au devenit mai rafinate, înregistrările fenomenelor s-au diversificat, iar la nevoile de cunoaştere menţionate se adaugă şi unele necesităţi de ordin ştiinţific. Sarcina principală a statisticii rămâne, în continuare, obţinerea de informaţii despre aspecte importante din viaţa economico-socială (ce se realizează atât prin înregistrările statistice speciale şi recensăminte, cât şi prin cele ce le primeşte de la toate unităţile în mod periodic şi permanent de la toate unităţile existente pe raza administrativă de activitate).

Statistica, folosind metode cantitative (bazate, în principal, pe date cifrice), studiază fenomenele în continua lor dezvoltare istorică (în condiţii concrete de timp sau spaţiu), în deplină concordanţă cu aspectul calitativ al acestor fenomene şi procese economico-sociale.

În literatura de specialitate, statisticii i se atribuie în mod frecvent şi unele sensuri cu conţinut restrâns, ca, de exemplu:

– volumul bogat de date statistice (rezultat al activităţii practice);

– metodologia statistică (formată din totalitatea procedeelor de culegere, prelucrare şi interpretare a datelor folosite într-o cercetare statistică specială şi concretă);

– metoda statistică (înţeleasă ca mod de cercetare a fenomenelor de masă).

Apariţia şi dezvoltarea ulterioară, în mod rapid, a tehnicii de calcul (mecanic sau electronic) a impus regândirea locului şi rolului statisticii în procesul de cunoaştere şi analizare a fenomenelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât au apărut în vecinătatea statisticii o serie de ştiinţe, cum sunt toate „metriile”: econometria, biometria, psihometria, sociometria etc., care aplică sistematic statistica. La acestea se mai adaugă: cibernetica, informatica, teoria organizării, cercetările operaţionale şi economiile de ramură, managementul, marketingul, prospectiva şi prognoza economică etc. Tuturor acestor discipline, statistica le oferă din plin serviciile ca sursă de date. Aceste discipline se folosesc de statistică în procesul de cunoaştere, au puncte comune în ceea priveşte obiectul şi metodele de cercetare, dar nici una nu este în măsură s-o suplinească satisfăcător pe cealaltă. Tocmai acest aspect obligă la precizarea şi delimitarea statisticii

ca ştiinţă independentă. „Statistica este matricea oricărei ştiinţe experimentale” (M.G. Kendall). În toate momentele dezvoltării sale, statistica s-a ocupat cu acele fenomene şi procese care se produceau într-un număr mare de cazuri şi prezentau în producerea lor anumite regularităţi şi care se mai numesc şi fenomene de masă (stochastice) sau fenomene de tip colectiv. Fenomenelor de masă le sunt specifice legile statistice, legi care se manifestă sub formă de tendinţă faţă de abaterile întâmplătoare (într-un sens sau altul) şi se compensează reciproc. În consecinţă, este necesar ca în cercetările statistice să se ia în studiu toate cazurile individuale sau un număr suficient de mare (dar reprezentativ pentru întreg ansamblul), pentru ca ele să poată intra sub acţiunea legii numerelor mari.