Sisteme Administrative

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI

1.1. Caracteristicile administraţiei publice

1.2. Apariţia şi cristalizarea ştiinţei administraţiei

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol vă permite:

- Înţelegerea fenomenului de administraţie publică, în calitatea lui de specie a fenomenului administrativ;

- Înţelegerea caracteristicilor definitorii ale administraţiei publice;

- Înţelegerea naturii şi caracteristicilor ştiinţei administraţiei

1.1. Caracteristicile administraţiei publice

Pentru definirea administraţiei publice, un reputat autor , Antonie Iorgovan, porneşte de la premisa că aceasta este specia fenomenului administrativ care cuprinde faptele administrative ce au ca finalitate realizarea valorilor politice.

În ceea ce priveşte fenomenul administrativ, acelaşi autor , făcând o sinteză a doctrinei franceze, arată că acesta prezintă următoarele trăsături:

a) este un fenomen social;

b) presupune organizarea unor mijloace pentru atingerea unor obiective;

c) obiectivele sunt stabilite de o autoritate superioară;

d) se extinde până la activitatea de înfăptuire materială a obiectivelor.

În cazul administraţiei publice, fiind vorba de valori politice, care sunt de interes public, acestea se realizează în regim de putere publică.

Rezultă că, definiţia administraţiei publice are ca gen proxim sfera faptelor administrative, iar ca diferenţă specifică realizarea valorilor politice, în regim de putere publică.

Deci sfera noţiunii “administraţie publică” conţine faptele administrative, îndeplinite în regim de putere publică, având ca finalitate realizarea valorilor politice.

Dacă explicităm sintagma “fapte administrative” prin anumite trăsături ale fenomenului pe care îl reflectă, putem s-o înlocuim cu expresia “activitate organizată de executare a unor comandamente stabilite de o autoritate superioară”. Dar autoritatea superioară, în cazul administraţiei publice, o reprezintă instituţiile politice.

Ajungem astfel la următoarea definiţie echivalentă: administraţia publică este activitatea organizată de executare, în regim de putere publică, a unor comandamente stabilite de instituţiile politice.

Potrivit acestei definiţii, administraţia publică prezintă următoarele caracteristici definitorii:

- este un ansamblu de structuri sau forme organizatorice, care au ca

trăsătură comună faptul că desfăşoară o activitate executivă, de regulă , de pe poziţii de autoritate faţă de particulari, în vederea realizării unor obiective politice;

- prin activitate executivă, în acest caz, se înţelege activitatea de organizare a executării legii sau executarea directă a legii ;

- regim de putere publică înseamnă, în speţă, atât capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii, cât şi capacitatea de a realiza o serie de fapte materiale pentru aducerea la îndeplinire a actelor unilaterale obligatorii, inclusiv constrângerea directă.

O analiză sumară a acestor caracteristici ne arată că administraţia publică are o natură complexă: socială, juridică şi politică.

1.2. Apariţia şi cristalizarea ştiinţei administraţiei

Necesitatea cunoaşterii aprofundate şi cât mai exacte a fenomenului de administraţie publică, în toată complexitatea lui, în vederea perfecţionării organizării şi funcţionării administraţiei publice, a condus la apariţia unei ramuri de cercetare intitulată ştiinţa administraţiei . Aceasta utilizează cunoştinţele dobândite de o serie de discipline care cercetează, sub diferite aspecte, administraţia publică. Dintre acestea menţionăm: sociologia administraţiei, psihologia administraţiei, istoria administraţiei, tehnicile administrative, dreptul administrativ, politica administraţiei, economia, demografia, geografia, etnologia, informatica, cibernetica, urbanismul şi sistematizarea teritoriului .

În legătură cu unele aspecte fundamentale privind ştiinţa administraţiei – autonomia, natura, locul şi rolul ei în sfera ştiinţei – se poartă, de peste o sută de ani, ample discuţii în literatura mondială, fără să se fi ajuns încă la un consens.

Ştiinţa administraţiei este calificată de unii autori drept ştiinţă interdisciplinară, iar de alţii multi sau pluridisciplinară . Să vedem ce semnifică aceşti termeni .

În cazul ştiinţelor interdisciplinare, sau de frontieră, este vorba de o întrepătrundere, pe o anumită zonă de cercetare, a unor componente din două sau mai multe ştiinţe, întrepătrundere care conduce la un ansamblu de cunoştinţe care prezintă o anumită specificitate, în raport cu disciplinele de provenienţă. Este vorba, de fapt, de o hibridare. De exemplu, în cadrul biochimiei se realizează investigarea şi reprezentarea fenomenelor biologice, din perspectiva chimiei.

Ştiinţa multidisciplinară este aceea care, pentru a-şi putea atinge obiectivele, este nevoită să folosească un complex de discipline, diferite prin baza teoretică, metodică şi operaţională, care nu se întrepătrund şi furnizează cunoştinţe care le sunt specifice. Rezultatele obţinute de aceste ştiinţe rămân distincte, nu au caracter hibrid chiar dacă sunt subordonate obiectivelor urmărite de ştiinţa multidisciplinară. Exemple în acest sens sunt medicina şi agronomia. Pentru a-şi atinge obiectivele, apărarea sănătăţii prin acţiuni profilactice şi curative, în cazul medicinii, cultura plantelor, în cazul agronomiei, este nevoie de concursul mai multor discipline diferite, care îşi păstrează identitatea.