Stadiul procesului de descentralizare în România

În România, procesul de descentralizare a început în anul 1991, odată cu adoptarea noii Constituţii.

Aceasta consfinţea noile structuri administrative şi recunoştea, printre altele, înfiinţarea administraţiei

publice locale „în baza principiului descentralizării” (art. 119) şi ca „autorităţi administrative

autonome” (art. 120 alin. 2).

Din 1991 şi până în prezent au existat atât tendinţe de centralizare cât şi de descentralizare. Unele

prevederi legale au întărit controlul autorităţilor administraţiei publice centrale asupra funcţiilor

autorităţilor publice locale, în timp ce altele au acţionat în direcţia descentralizării.

În lipsa unor reguli clare privind transferul de competenţe de la autorităţile administraţiei publice

centrale către autorităţile administraţiei publice locale, au fost identificate o serie de aspecte negative:

fragmentarea administrativă, influenţa reprezentanţilor autorităţii publice centrale asupra activităţii

autorităţilor publice locale, rolul neclar al regiunilor de dezvoltare în procesul de descentralizare,

transferarea anumitor responsabilităţi la nivelul administraţiei locale fără resurse de finanţare,

reducerea veniturilor proprii ale administraţiei publice locale, structura sistemului de transferuri, lipsa

unei viziuni integrate de descentralizare în formularea politicilor. De cele mai multe ori transferul

responsabilităţilor administrative nu a fost corelat cu cel al resurselor financiare, iniţiativele

ministerelor nu au fost coordonate sau au fost incomplete, iar transparenţa şi predictibilitatea

sistemului de finanţare a bugetelor locale au lipsit.

Autorităţile administraţiei publice locale nu au beneficiat în toate cazurile de instruire specializată

privind gestiunea financiară şi managementul serviciilor publice descentralizate. Preponderenţa

alocării cu destinaţie precisă a reprezentat un obstacol pentru o eficientă cheltuire a banilor deoarece

a limitat coordonarea şi integrarea serviciilor locale. Descentralizarea unor competenţe fără transferul

de proprietate asupra bunurilor a constituit de asemenea un obstacol în gestionarea efectivă a

bunurilor locale.

În perioada 1991 – 1994, demersurile în domeniul descentralizării au vizat sistemul şi modul de

finanţare al autorităţilor administraţiei publice locale, prin actele normative adoptate: Legea

administraţiei publice locale nr. 69/1991, O.G. nr. 15/1992, Legea nr. 27/1994 privind impozitele

locale. Astfel, au fost iniţiate schimbări semnificative în structura şi modul de finanţare a autorităţilor

publice locale, prin introducerea sistemului de taxe şi impozite locale.

Procesul de descentralizare financiară a continuat în perioada 1994 -1998, când, potrivit prevederilor

noii legislaţii financiare adoptate (Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, cu modificări şi

completări, Legea nr. 198/1998 privind finanţele publice locale), a crescut nu doar partea din PIB

alocată bugetelor locale, dar şi proporţia corespunzătoare a cheltuielilor locale din totalul cheltuielilor

publice.

În anul 1997, competențele ce privesc protecția copilului au fost transferate de la nivel central la nivel

județean și local, prin înființarea serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului (O.U.G. nr.

26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate).

În intervalul 1998 – 2001, măsurile adoptate cu privire la transferul de competenţe către autorităţile

publice locale au vizat adoptarea unei noi legislaţii privind administraţia publică locală, respectiv Legea

nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, stabilindu-se noi reguli şi principii alături de noi atribuţii

exercitate de autorităţile administraţiei publice locale, cu accent pe serviciile publice (ex. Legea nr.

326/2001 privind serviciile publice de gospodărire comunală, Ordonanţa Guvernului nr.86/2001,

privind serviciile de transport public local de călători, Ordonanţa Guvernului nr.84/2001 privind

serviciile publice comunitare de evidenţa persoanelor etc. ).

În perioada 2001 – 2004, s-au adoptat unele documente strategice vizând reforma administraţiei

publice, respectiv au fost create cadrul cadrul instituţional şi structurile tehnice ale procesului de

descentralizare.

Cu toate aceste îmbunătăţiri ale cadrului legislativ, activităţile de transfer al unor noi competenţe de la

autorităţile administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale au fost

reduse. Activităţile derulate de aparatele de lucru ale ministerelor, în elaborarea unor strategii

sectoriale pentru transferul unor noi competenţe către administraţia publică locală sau optimizarea

serviciilor publice deja descentralizate, au fost sporadice şi incomplete.

Începând cu anul 2003, autoritatea centrală a transferat la nivel local, o serie de servicii publice, însă

fără a însoţi acest demers de resursele financiare locale proprii necesare. În iulie 2003, a fost

adoptată o nouă lege a finanţelor publice locale (OUG nr. 45/2003), iar procentul în impozitul pe venit

aplicat individual care se alocă autorităţilor publice locale a crescut. Spre exemplu, în anul 2003, s-au

înființat serviciile publice de asistență socială la nivelul consiliilor județene au fost trecute, prin

transferul unor competențe de la nivel central.

Procesul de transfer de putere către autorităţile locale a fost tergiversat, precum şi procesul de

liberalizare, deschidere, dezvoltare şi privatizare a utilităţilor publice de interes local şi descentralizare

a serviciilor publice, ceea ce a avut un impact negativ asupra dezvoltării locale şi regionale, precum şi

asupra întăririi parteneriatului între sectorul public şi privat în procesul de guvernare.