Analiză electorală

Votul - fenomen social

Acest prim curs îsi propune sa va initieze în

problematica votului, acesta fiind analizat în acest context din

perspectiva dimensiunii sale sociale. Am putea considera

votul la modul general ca un tip special de institutie sociala,

chiar daca el nu reprezinta o constanta a vietii sociale.

Indiscutabil votam relativ rar si cu toata febra sociala din

jurul sau, votul este aparent episodic în viata noastra. Acest

caracter specific nu îl face însa mai putin impor tant sau mai

putin social. Pe de alta parte votul se bazeaza pe un mecanism

social cu mult mai general, el fiind un tip de alegere sociala.

Este indiscutabil ca problematica votului poate fi studiata din mai multe

perspective si la fel de cert este faptul ca cea politica este prevalenta în literatura

dedicata votului si electoratului. Analiza pe care o vom prezenta noi tine cont de

pluralitatea acestor abordari, în special de cea politica, însa noi propunem ca sistem

referential al analizei dimensiunea sociala. Cele mai multe dintre abordarile politice

ale votului sau mecanismului electoral au o dimensiune prioritar descriptiva si

empirica, multe dintre acestea propunând în mod tacit chiar valori ideologice utilizate

în interpretarea datelor sociale.

Este cert ca o neutralitate axiologica absoluta nu este posibila în nici un fel de

abordare dedicata problematicii votului sau a mecanismelor electorale. La fel de

normala este în analiza stiintifica abordarea descriptiva si cu atât mai mult cea

empirica. În cele ce urmeaza, dincolo de ideea unui alt sistem de raportare la aceasta

problematica, vom propune însa o abordare si o interpretare strict teoretica a votului.

Desi nu multe, au aparut în ultimii ani în România diverse lucrari sau articole

dedicate votului, electoratului sau mecanismelor electorale. Cele mai multe dintre

acestea leaga în mod esential votul de sistemul politic, de faptul ca democratia din

România este sau nu reala ori eficienta, ca ea s-a maturizat sau nu, functie de modul în

care electoratul se comporta ca electorat. Se pune astfel accentul pe ideea ca votul este

un element esential al definitiei sistemului politic democratic, iar grija majora a

analistilor este aceea de a identifica mai degraba deficientele votului si implicit ale

comportamentelor electorale ale populatiei.

Dincolo de conjunctura specifica dezvoltarilor teoretice de la noi si în

literatura occidentala, cu o istorie cu mult mai impresionanta, sunt foarte numeroase

analizele de acest tip. Mai mult, acestea se concentreaza, cele mai multe, asupra

prezentului, orizontul temporal extinzându-se arareori si atunci doar pâna la granitele

modernitatii si într-un fel asa si este normal deoarece la un prim nivel al analizei,

esentialmente unul politic, votul nu poate exista în afara modernitatii. Aceasta pentru

simplul motiv ca alegerea conducatorilor si implicit legitimitatea lor, de tip popular,

nu exista în afara modernitatii. Legitimitatea premoderna este una de drept divin si

nimeni nu conduce în numele populatiei sau macar al unor categorii ale

populatiei. Votul în acceptiunea sa contemporana nu are astfel nici un sens. Mutatia

esentiala în sistemele politice moderne a fost tocmai aceasta schimbare radicala a

legitimitatii conducerii societatii. Revolutiile burgheze au reclamat toate dreptul de a

conduce, dar mai înainte de toate de a schimba, eventual de a distruge vechea ordine,

în numele poporului. Acesta, cu o oarecare nerusinare si lipsa de cucernicie specifica

aceleiasi modernitati, s-a pus în locul Divinitatii. Dumnezeu a murit! Traiasca

Poporul!

Dincolo însa de principiul legitimarii, o problema practica s-a impus imediat în

toate aceste societati. Si cine poate vorbi si conduce în numele poporului? Alegerea

conducatorilor prin vot s-a impus relativ rapid ca una dintre cele mai simple solutii.

Exista indiscutabil în acest proces o evolutie care are propria temporalitate. Au

existat, pe de alta parte sisteme de tipul votului si înaintea modernitatii, doar ca ele se

legau nu de populatie, ci de persoanele reprezentative care puteau alege si eventual fi

alese. Averea, functia ecleziastica, meritele militare si desigur originea familiei erau

principalele criterii care te puteau promova în functia de alegator si de regula doar

pentru pozitii de conducere care tineau de structuri de ordinul al doilea.

Votul unitar, omogen si egal cu sine însusi este creatia exclusiva a

modernitatii. Este votul universal al egalitatii, dar mai ales al egalizarii indivizilor. În

fata urnelor toti suntem egali si democratia moderna se pare, pâna în prezent cel putin,

nu poate functiona altfel. Din aceasta perspectiva sistemul politic în modernitate, dat

fiind tipul de legitimitate pe care îl reclama, nu poate exista fara elementul sau bazal -

votul.