Analiză politică

INTRODUCERE

intre toate stiintele despre societate studiul sistematic la politicii este, paradoxal, atât

cel mai vechi cât si cel mai nou tip de analiza rationala a fenomenelor sociale. Ca

forma de organizare a comunitatii politica a constituit o tema importanta a filosofiei în

Grecia antica pentru ca din secolul al XX-lea sa devina un domeniu al stiintei. Studiul

politicii s-a situat înca de la începuturile sale, mai ales datorita influentei lui Platon si

Aristotel, într-o perspectiva normativa. Tranzitia spre o abordare pozitiva avut de

asteptat aproape doua milenii.

Simtul comun presupune privilegierea unor forme de perceptie a realitatii

sociale mai ales ca obiecte singulare carora le putem conferi o natura proprie.

Societatea, statul, partidele politice se prezinta ca fapte ce pot fi supuse investigatiei.

Stiinta nu are ca obiectiv prim explicarea totalitatii, nici a singularitatii lor, ci

abordeaza fragmente ale realului în masura în care acestea se regasesc în suficiente

exemplare. De aceea se opereaza cu un decupaj din realitate care insista asupra unei

dimensiuni a lucrurilor.

Analiza politica a reprezentat tocmai modul de adaptare a reflectiei asupra

politicului si politicii la exigentele stiintifice. Cum primele împrumuturi metodologice

au fost realizate din sociologie analiza politica s-a conturat în primul rând în raport cu

aceasta directie de cercetare. Spatiul prin excelenta al abordarilor comparative analiza

politica s-a dezvoltat în functie de dinamica stiintei politice comparative, inspirata din

precedentele comparativiste sociologice. Ca disciplina stiintifica, politica comparata,

si prin consecinta, analiza politica, au presupus mai întâi o abordare critica a

metodelor si dezvoltarilor conceptuale, atât în contextul confruntarii diferitelor

paradigme, cât si în interiorul fiecarui câmp teoretic. În al doilea rând, în masura în

care politica comparata utilizeaza notiuni precum stat, natiune, modernitate sau

dezvoltare, redefinirea acestor concepte în functie de mutatiile istorice pe care lumea

le-a cunoscut (prabusirea comunismului, globalizarea, disputele privind politicile

statului social, rolul organizatiilor si institutiilor supra-nationale) a impus o

reconstructie a politicii comparate.

Analiza politica consta în aplicarea metodelor sociologice si economice la

investigarea modului de coordonare a actiunilor colective. Parte a demersului

politologic, analiza politica se revendica de la sociologia secolului al XIX-lea. Cu

Emile Durkheim, întemeietor al sociologiei, metoda pozitiva de analiza a fenomenelor

4

sociale se va impune, iar comparatia va înlocui din motive pragmatice sau etice

metoda experimentala1. Daca experimentul presupune testarea unei ipoteze în anumite

conditii care permit cercetatorului sa controleze una sau mai multe variabile

independente si sa observe modificarile pe care aceste interventii le induc asupra

variabilelor dependente, în domeniul stiintelor sociale, si cu atât mai mult în cazul

stiintei politice, foarte rar se pot întruni conditiile pentru experimente. Alegerile locale

sau parlamentare, spre exemplu, nu pot fi supuse experimentului, dar pot fi analizate

prin comparatie sau pe baza unor simulari matematice. Pe de alta parte procesele

socio-politice din trecut nu mai pot fi nici ele reconstituite si cu atât mai putin reactiile

subiectilor nu mai pot fi supuse unui control din partea experimentatorului. Nu trebuie

neglijat nici impactul eticii asupra demersurilor de tip experimental ce limiteaza

libertatea de actiune a celui ce încearca sa le aplice. În cadrul stiintelor sociale metoda

comparativa a devenit un substitut al experimentului. Aceasta metoda pune în

evidenta asemanarile si/sau deosebirile ce pot fi evidentiate în cazul unor obiecte

empirice considerate comparabile, astfel ca urmare a acestei operatii se pot elabora

ipoteze explicative de tip cauzal. Comparatia politica are, deci, ca finalitate

elaborarea unor explicatii cu valoare stiintifica.

Metoda comparativa presupune ca realitatea este organizata dupa o ordine pe

care cercetatorul o poate descoperi. Oricare ar fi modul de cunoastere utilizat,

stiintific sau filosofic, ceea ce se analizeaza este constructul si nu realitatea

obiectiva. Activitatea de cunoastere consta în elucidarea a ceea ce se numeste relatia

dintre elementele tabloului pentru a putea structura faptele. Astfel compararea consta

în cautarea de similaritati structurale între clasele tabloului. 2