Metode de cercetare în știința politică

Cunostintele stiintifice difera de alte tipuri de cunostinte (cum sunt: intuitiile, superstitiile, cunoasterea de tip mistic, cunostintele obtinute la nivelul simtului comun) prin recursul la studiul empiric al fenomenelor, realizat într-o maniera obiectiva Precizarea caracterului empiric al cercetarii stiintifice marcheaza diferenta esentiala dintre cunoasterea teoreticoempirica si cea de tip speculativ,iar obiectivitatea se refera la producerea cunostintelor în mod independent de caracteristicile de ordin subiectiv ale celui care realizeaza cercetarea. Asigurarea stiintificitatii demersurilor de cunoastere (inclusiv în stiintele sociale) presupune îndeosebi existenta unor corespondente non-distorsionate între enunturile teoretice si realitatile la care acestea fac referire (o relatie de tip izomorfic între realitate si reflectarea acesteia), precum si verificabilitatea datelor obtinute prin studiu empiric si repetabilitatea activitatilor cognitive (astfel încât si

alti cercetatori sa poata parcurge drumul catre concluziile elaborate în studiul initial).

Cunoasterea de tip stiintific este una exoterica, obtinuta în maniera transparenta. Sub acest aspect, o cercetare stiintifica se deosebeste de alte modalitati de cunoastere prin aceea ca prezinta nu numai rezultatele la care s-a ajuns în urma studierii unui fenomen sau proces din domeniul socialului, ci si modalitatea în care respectivele cunostinte au

fost obtinute. Caracterul stiintific al unui studiu poate fi atestat si de prezentarea si explicitarea metodelor utilizate pentru culegerea, prelucrarea si interpretarea datelor empirice. Acest aspect este important dat fiind statutul detinut în prezent de stiintele socio-umane: în marea majoritate a cazurilor, unul si acelasi fenomen poate fi cercetat prin mai multe metode, fiind posibila ajungerea la rezultate diferite în functie de metoda angajata în studiul întreprins. Astfel apare subliniat rolul reflectiilor asupra metodelor prin care datele sunt produse în cercetarea stiintifica a socialului, devenind posibila

sesizarea importantei care trebuie acordata chestiunilor de ordin metodologic. Cele mai multe dintre datele despre societati, grupuri si categorii sociale, institutii, organizatii, procese sociale si politice etc. nu exista în mod natural, nu sunt un dat al realitatii sociale. Ele pot fi obtinute prin activitati de cunoastere care interogheaza realitatea sociala, o fac sa “vorbeasca”, sa devina inteligibila, sa poata fi plasata pe “harta” cunoasterii de tip sociologic.

Traind laolalta cu alti oameni, fiecare individ dobândeste în cursul existentei sale unele cunostinte despre el însusi si despre ceilalti, despre societate, ca urmare experientei sale directe. Asa cum fiecare este medic – în felul sau (atunci când ne administram o pilula pentru a înlatura o durere de cap), tot astfel putem spune ca fiecare om este sociolog – în felul sau, deoarece dispune de anumite cunostinte despre societatea în care traieste.

S-ar putea concluziona ca orice om având o viata sociala poate realiza în mod spontan, neintentionat, o cunoastere adecvata a lumii sociale (caz în care sociologia, politologia si celelalte stiinte sociale ar aparea ca fiind complet inutile !).

În mod real, însa, cu mijloacele cunoasterii comune, în urma concluziilor desprinse din proprie, individul uman nu poate atinge nivelul unor cunostinte valide, valabile, despre viata sociala. Cunostintele, pentru a fi stiintifice, trebuie sa se desprinda de prejudecati, urmând întotdeauna faptele (“a privi faptele sociale ca lucruri”, asa cum

îndemna Emil Durkheim în lucrarea sa “Regulile metodei sociologice” înca de la sfârsitul secolului al XIX-lea (1894)). Elementul principal al fundamentarii sociologiei ca stiinta îl reprezinta tocmai desprinderea de raportarea individuala, subiectiva, la realitatea sociala.

Cunoasterea la nivelul simtului comun:

1. este parcelara (limitata în timp si spatiu),

2. are un caracter întâmplator (nesistematic),

3. este îmbibata de pre-notiuni, de pre-judecati (reprezentari

schematice, sumare, ale realitatii),

4. include stereotipii (cunostinte, reprezentari, prescriptii

comportamentale fixate în timp si preluate ca atare, necritic, ca pe

ceva deja

stabilit, odatasi pentru totdeauna),

5. este orientata de interesele individului (are un caracter partinic,

ideologic).

Sa luam ca exemplu urmatoarea situatie: un individ uman se poate gasi din întâmplare într-un spatiu public (de ex., o piata) în timp ce are loc un miting (de protest, de sustinere etc.). Trecând prin respectivul spatiu, în drum spre serviciu, el poate fi preocupat mai ales de traversarea acelui loc public, realizând si observatii fugare, disparate, legat de ceea ce se petrece acolo (cunoastere parcelara, nesistematica). Persoana din exemplul nostru va fi tentata fie sa valorizeze pozitiv ori sa dezavueze, fie sa ramâna indiferenta fata de acea actiune politica, în functie de educatia de care a beneficiat, de apartenenta la o categorie sociala sau la alta, de interesele sale de moment s.a.m.d.. Va remarca, probabil, câteva caracteristici ale gruparii de indivizi care participa la miting: cum sunt îmbracati – si stim ca hainele pot fi considerate un indicator al statusului, al pozitiei sociale pe care purtatorul lor o are în societate, ce lozinci sunt strigate etc., fara ca aceste observatii sa fie sistematice, organizate, probabil fara preocuparea de a raporta ceea ce se petrece la un context (social, politic) mai larg, fara a urmari o abordare obiectiva a fenomenului la care este martor pentru câteva minute. Individul va “citi” situatia sociala la care este martor printr-o grila proprie, marcata de credintele, interesele, prejudecatile sale.

În functie de setul de idei la care adera (în mod constient sau nu), va considera ca participantii la mitinguri, în general, sunt persoane care cauta sa destabilizeze ordinea existenta (atitudine de tip conservator)sau, dimpotriva, îi va eticheta drept oameni preocupati de problemele grupului, categoriei sociale ori ansamblului societal larg din care facparte (atitudine de tip permisiv), recurgând la judecati de valoare marcate profund de o anumita ideologie.

Date fiind cele scrise anterior, se poate usor constata