Politica externă și de securitate comună și politica europeană de securitate și apărare

I. MAASTRICHT SI SALTUL DE “ECONOMIC” LA “POLITIC”. APARITIA PESC

I.1. ELABORAREA SI RATIFICAREA TRATATULUI DE LA MAASTRICHT

Asa cum s-a semnalat, procesul de integrare europeana s-a nascut si s-a dezvoltat sub presiunea constanta a revizuirilor periodice a textelor sale constitutive. Decizia politica de reforme majore si-a facut însa cu adevarat loc în Comunitatea Europeana începând cu anul 1986, o data cu adoptarea Actului Unic European. Este în afara oricarei îndoieli ca AUE din 1986 a condus la elaborarea Tratatul Uniunii Europene (din interior), dar si ca respectiva accelerare a procesului politic fusese reclamata, cu si mai mare forta, de caderea zidului Berlinului si reunificarea Germaniei .

Consiliul European de la Strasbourg, 8-9 decembrie 1989 , a decis convocarea unei Conferinte Interguvernamentale (CIG) asupra Uniunii Economice si Monetare (UEM) înainte de sfârsitul anului 1990.

Aceasta decizie demonstra:

- existenta unui acord clar în privinta necesitatii revizuirii si definitivarii conceptului de UEM;

- inexistenta aceleiasi hotarâri în fata necesitatii reformei politice a UE.

Consiliul European de la Dublin (aprilie 1990) constatând ca unificarea Germaniei se dovedea un proces imparabil si vertiginos, a fost obligat sa decida si convocarea unei CIG dedicate reformei politice.

Asa se face ca în loc de o CIG, au fost convocate simultan, în decembrie 1990, doua:

- una, pentru reforma Uniunii Economice si Monetare;

- alta, pentru reforma Uniunii Politice Europene .

Parlamentul European sustinea necesitatea unei dezbateri referitoare la necesitatea reformei tratatelor, realizând diferite analize pe aceasta tema. Astfel, dupa o serie de Rapoarte elaborate între 1988-1989, în aprilie 1990 Comisia de Afaceri Institutionale a PE a cerut parlamentarilor nu mai putin de patru Rapoarte, dintre care cele mai importante s-au dovedit a fi cele referitoare la subsidiaritate (Raportul Giscard d'Estaing) si la strategia PE pentru Uniunea Europeana (Raportul David Martin). În plus, în timpul CIG `90 atât Comisia cât si Presedintiile Consiliului (Luxembourg si Olanda) au dezbatut, în sânul PE, temele principale legate de revizuirea, în acest sens, a Tratatelor Constitutive.

La rândul lor, Ministri de Externe cât si Consiliile Afaceri Generale au asigurat coerenta procesului si a activitatii celor doua CIG-uri. Statele membre au contribuit la aceasta reflectie comuna, prezentând si ele frecvent diverse Rapoarte. A existat si un “Grup al Reprezentantilor Personali ai Ministrilor de Externe” care, la rândul lor, au prezentat studii si rapoarte proprii.

Ca urmare a acestui amplu proces de reflectie comuna, Presedintia luxemburgheza a fost în masura sa prezinte, în iunie 1990, un “Proiect de Tratat de Uniune” ce sintetiza activitatea celor doua Conferinte Interguvernamentale. Consiliul European, Luxembourg, iunie 1991, a acceptat proiectul luxembourghez ca o prima baza de negocieri pentru ceea ce avea sa devina, în 1992, “Tratatul de la Maastricht” . Urmare a discutiilor purtate de-a lungul Presedintiei luxemburgheze, cea olandeza a modificat proiectul initial si a prezentat o alta versiune, în septembrie 1991. În fine, dupa dezbateri aprige, Consiliul European de la Maastricht a aprobat, în decembrie 1991, un text care a introdus modificari importante fata de proiectele luxembourghez si olandez .