Tipologia Sistemelor Politice

Tipologia sistemelor politice

Vom retine modelul general prin raportarea la cel mai dinamic component al sau, anume partidismul. Dependent de modul cum se organizeaza si functioneaza partidele politice, de varietatea si de traditiile lor, de raportul de forte din societate, sistemele politice se pot clasifica astfel:

1. Sistemul politic pluralist;

2. Sistemul politic al partidului dominant;

3. Sistemul politic partid-stat.

Sistemul politic pluralist se caracterizeaza prin functionarea mai multor partide politice, alternanta la putere fiind asigurata fara ca vreunul dintre ele sa realizeze o dominatie durabila. Sistemele pluraliste, dependente de fragmentarea votului, se definesc si prin structura policroma a guvernului, regula constituind-o coalitiile guvernamentale.

Ca subtip, mentionam sistemul politic bipartidist unde, prin traditie, doar doua dintre partidele existente alterneaza la putere (rotativa guvernamentala), asa cum o arata, spre exemplu, experienta politica americana.

Sistemul politic cu partid dominant este definit prin distantarea categorica si de durata a unui partid politic fata de celelalte, puterea politica având aceeasi structura si componenta timp îndelungat. Monopolul partidului dominant se realizeaza în baza functionarii unui sistem electoral corect si a respectarii celorlalte principii ale democratiei. Exemplu: Japonia.

Sistemul politic partid-stat se caracterizeaza prin monopolul nelegitim al unui singur partid, prin supunerea statului de catre partidul unic (exemplul statelor comuniste). În acest caz, realizarea functiile vitale ale sistemului politic se realizeaza prin constrângere violenta si birocratie excesiva.

Este un sistem politic nedemocratic, care promoveaza interesul de grup sau de clasa, care în raport cu societatea sunt în minoritate, excluzând optiunile si vointa majoritatii, interesele si aspiratiile acestora.

Între notiunea de sistem politic si cea ce regim politic exista o strânsa legatura si chiar, în anumite conditii teoretice, o suprapunere pâna la identificare. Astfel, o serie de politologi considera ca regimul politic trebuie privit si definit ca organizarea întregului sistem politic. Pe de alta parte, exista opinia ca notiunea de sistem politic, ca ansamblu de roluri interdependente sau de interactiuni care permit alocarea autoritara a resurselor politice, este mai vasta decât cea de regim politic, înglobând-o si depasind-o totodata. Cu alte cuvinte, regimurile politice pot sa apara ca tranzitorii în interiorul aceluiasi sistem politic, a carui evolutie sau transformare s-ar suprapune unui ritm incomparabil mai lent, deoarece în el sunt puse în joc fortele profunde ale comportamentelor si valorilor.

Este însa cert ca, adesea, în practica politica se constata preferinta pentru notiunea de regim politic sau tendinta de a utiliza ca un alt nume pentru cel de sistem politic. Originea unei astfel de atitudini o putem gasi în ideea generala ca regimul politic tine de dinamica politicului, de procesele de transformare si schimbare ale acestuia.

Prin urmare, raportul dintre sistemul politic si regim politic trebuie înteles nu sub forma delimitarii între doua realitati politice, una mai cuprinzatoare decât cealalta, ci ca o relatie între doua ipostaze ale uneia si aceleiasi realitati, prima caracterizata printr-un nivel teoretic mai elaborat, cel al modelarii, de unde si stabilitatea sistemului politic ca model, cea de-a doua, prin modul concret istoriceste determinat al organizarii si functionarii sistemului politic sub forma particulara a regimurilor politice. În acest fel, diversele definitii date regimului politic nu se mai suprapun peste sfera sistemului politic, din moment ce ele vizeaza dinamica politicului, modurile concrete în care interactioneaza structura si cultura politica.

Un alt mare avantaj al acestei perspective îl constituie imposibilitatea reducerii regimului politic la sfera decizional guvernamentala, la cea restrictiva a statului, caci particularizarea sistemului politic are în vedere întregul ansamblu si întreaga structura ce îl definesc, raporturile de putere apartinând în fapt nu doar statului, ci întregului sistem politic, prin structurile sale specifice.

Din acest punct de vedere este legitima identificarea regimului politic cu guvernamântul. Precizam ca acest termen, desi mai putin folosit în literatura de specialitate din Europa, fiind o notiune a politologiei americane, nu se reduce la guvern (ca institutie a statului) sau guvernare (ca activitate executiva specializata), ci desemneaza modul concret de organizare si functionare a sistemului politic la un moment dat, adica regimul politic. Preferinta pentru termenul de guvernamânt, în locul celui clasic de regim politic, se bazeaza pe cel putin doua motivatii. Ea vine, pe de o parte, din pragmatismul specific politologiei americane, evitându-se astfel suprapunerea termenului cu cel de sistem politic, iar pe de alta, din dorinta de a marca departajarea de tendintele, din ultima vreme, care îi confera regimului politic o încarcatura ideologica tot mai accentuata. Astfel, pe lânga întelegerea regimului politic, din punct de vedere al naturii sale, ca democratic sau nedemocratic, tot mai multi politologi tind sa vorbeasca despre tipuri ale regimului politic dependente nu de caracteristicile sistemului ca atare, de evolutiile institutiilor politice sau de modificarile conditiilor sociale, ci de raporturile dintre fortele politice, de schimbarile survenite în componenta puterii, de rezultatul alegerilor. Spre exemplu, Marcel Prélot distinge peste 20 de regimuri politice care s-au succedat în Franta de la Revolutia din 1789. Tot asa, în România se folosesc expresii ca „regimul Iliescu” sau „regimul Constantinescu”, pentru a desemna în fapt anumite perioade ale regimului politic post-comunist, ale guvernamântului ost-comunist.

Asadar, vom distinge între sistemul politic si regimul politic din perspectiva invocata a diferentei de nivel în abordarea teoretica a celor doua notiuni – ca raport între model, relativ stabil, si formele lui concrete de manifestare – si, totodata, între regim politic, în sens de guvernamânt, si termenul ideologic de regim politic, tot mai des folosit în analizele politice.

Forma de guvernamânt – desemneaza modul de exercitare si manifestare a puterii de stat, constituirea si functionarea organelor acesteia. Altfel spus, ea exprima modul în care se exercita puterea de stat. Astazi întâlnim urmatoarele forme:

1. Monarhiile constitutionale – Marea Britanie, Suedia, Olanda, Belgia, Japonia – principiul „regele domneste, dar nu guverneaza”, având o simpla functie de reprezentare a statului;

2. Republici parlamentare – acele state în care Parlamentul, în raport cu restul institutiilor, are un rol hotarâtor în organizarea, directionarea si conducerea societatii, dispunând în raport cu executivul sau institutia sefului statului de un surplus de atribute si prerogative. În aceasta forma de guvernamânt, presedintele, ca sef al statului, are numai un rol reprezentativ, foarte apropiat de cel al monarhilor constitutionali. Exemple: Germania, Italia, Grecia, Africa de Sud.

3. Republici prezidentiale – În aceste state, presedintele detine si exercita importante prerogative legislative si executive, punându-l într-o situatie cel putin egala cu cea a Parlamentului sau a guvernului. În SUA, presedintele este seful executivului (îndeplineste si functia de prim-ministru).