Capitolul 6 - implicațiile asupra comerțului mondial prin extinderea NAFTA și crearea zonei de comerț liber a americilor

CAPITOLUL 6

IMPLICATIILE ASUPRA COMERTULUI MONDIAL PRIN

EXTINDEREA NAFTA SI CREAREA ZONEI DE COMERT

LIBER A AMERICILOR

6.1. Încercari de extindere a NAFTA si consecintele asupra

comertului international

În conditiile în care regionalizarea a devenit o realitate, iar tendinta

natiunilor de a se “înrola” sau de a forma noi grupari integrationiste a

devenit dominanta în mediul economic si politic mondial, NAFTA este în

mod indubitabil o zona comerciala preferentiala cu multe din atributele unui

bloc comercial. Chiar daca acest termen nu este clar conturat tehnic pentru a

descrie evolutia evenimentelor comerciale în cele trei mari regiuni (America

de Nord, Uniunea Europeana, Asia de Est), faptele vorbesc de la sine despre

emergenta unei lumi a blocurilor comerciale regionale si despre comertul

intra si inter-corporatii.

Argumentul forte al partizanilor regionalismului nu este înlocuirea

multilateralismului, ci complementaritatea celor doua axe, ceea ce va duce la

potentarea reciproca si la generarea de liberalizare comerciala. Se poate

aprecia ca, buna functionare a blocurilor regionale va duce la constituirea lor

în “laboratoare” de experimentare a noi reguli comerciale, care pot fi apoi

extrapolate la scara globala.1

NAFTA, dincolo de deficientele si meritele sale, a deschis în mod cert

un spatiu larg pentru dezbateri complexe cu privire la actuala lume tripolara,

1 www.naftaworks.org

152

dar si la implicatiile sale asupra relatiilor politice si a comertului

multilateral.

6.1.1. CHILE

În 1995, pozitia SUA fata de extinderea NAFTA era destul de neclara.

Dupa 1994, când hotarârea americanilor de a extinde acordul de liber schimb

în toata America Latina era ferma, administratia Clinton parea sa fi dat

uitarii aceasta dorinta. Tinând neaparat sa rezolve subiectelele privind

protectia mediului si drepturile muncitorilor, presedintele SUA nu a facut

decât sa puna piedici integrarii rapide a Chile în NAFTA.

Pentru extinderea pactului, era necesar ca Presedintele sa aiba la

dispozitie o împuternicire speciala data de Congresul Statelor Unite (“fast

track”2), pentru ca negocierile ulterioare sa fie eliberate de impedimentul

birocratiei. Pe 21 septembrie 1995, Congresul SUA ar fi acceptat sa acorde

aceasta împuternicire, însa nu în conditile impuse de Clinton cu privire la

rezolvarea situatiilor în ceea ce priveste mediul si conditiile de munca. În

plus, fara suportul presedintelui, nici un democrat nu ar fi votat, iar

republicanii nu ar fi supus aceasta motiune la vot fara sustinere bilaterala.

Facând situatia si mai dificila, liderul majoritatii Senatului, Bob Dole, a

afirmat ca nu se merita aprobata aceasta motiune, deoarece Bill Clinton “nu

a reusit sa explice poporului american de ce este nevoie de un nou acord de

liber schimb la acest moment”.