Economia Turismului

1.1noţiuni şi categorii fundamentale în economia turismului.

Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si continutul complet, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicvatii importante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor internationale.

Turismul prezinta trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, asa cum apreciaza unii autori intr-o ramura a economiei nationale, ramura care, prin specificul sau, se integreaza in sectorul tertiar.

Referitor la rolul turismului in cadrul economiei nationale, literatura de specialitate evidentiaza faptul ca el are "un impact considerabil asupra economiilor, societatilor si culturilor diferitelor tari de referinta"

Turismul joaca un rol important in viata economica si sociala, actioneaza ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultura si civilizatie al oamenilor. Turismul prezinta o complexitate in continua crestere, in plan economic sintetizeaza rezultatele unui mare numar de activitati, in plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber.

1.2conţinutul economic al turismului.

1.3forme de organizare, tipuri si diversitatea turismului.

Dezvoltarea turistica durabila nu este doar un concept dezbatut, completat şi reformulate în cadrul conferinţelor purtate pe această temă. Necesitatea protejării bogăţiilor naturale, sociale şi culturale care constituie patrimoniul comun al umanităţii şi a satisfacerii nevoilor turiştilor şi a populaţiei locale a generat apariţia unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regasesc in forme ale turismului cum ar fi: ecoturism, turism rural. Aceste forme sunt expresia dorinţei ca turismul să reprezinte nu numai în prezent un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare, dar şi o soluţie practica de pastrare nealterată a mediului.

Din definiţia data la inceputul acestui capitol rezulta ca toate formele de turism (nu numai cele enunţate anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltarii durabile, deci implicit, principiile turismului durabil:

Activitatea turistică trebuie iniţiată cu mijloace proprii ale cominităţii locale, iar aceasta trebuie sa-şi menţine controlul asupra dezvoltării turistice;

Turismul trebuie să ofere rezidenţilor locuri de muncă care să ducă la înbunătăţirea calităţii vieţii comunităţilor locale şi trebuie realizat un echilibru între activităţile ecomonice deja existente în zonă şi activitatea turistică;

Trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: naţional, regional şi local, bazat pe standarde internaţionale deja existente. Pot fi stabilite, deasemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activităţi turistice, cât şi limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;

Trebuie realizate programe educaţionale şi training pentru îmbunătăţirea managementului în domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese şi obietive antagoniste, favorizeză parteneriatul şi cooperarea între decidenţi, operatori şi consumatori şi promovează interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular, imediat.

Formele de turism „clasice” ale turismului durabil cu care acesta este încă confundat sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie reţinut însă este faptul, că plecând de la oricare din criteriile de clasificare definirea tuturor formelor de turism trebuie să conţina ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul ştiinţific, turismul cultural sunt doar „avngarda” formelor de turism durabil.

Atât în practica turistică internaţională, cât şi în literatura de specialitate, se con¬sta¬tă o îndreptare a populaţiei oraşelor spre recreere către mediul rural. În acelaşi timp se re¬marcă faptul că formele de turism organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide, monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat în altul (adeseori mai aglo¬me¬¬rat şi mai trepidant) nu mai satisfac aspiraţiile, motivaţiile, opţiunile turiştilor, ale unei în¬¬semnate părţi din rândul populaţiei urbane, ca urmare căutarea mediului rural pentru odih¬¬nă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului şi în ultimii ani şi în Republica Moldova.

Treptat însă, turismul rural a început să fie privit ca o posibilitate concretă de dez¬vol¬tare a perimetrelor rurale. Aceasta s-a dovedit a fi o şansă reală pentru zonele rurale defavorizate, dar şi pentru toate regiunile rurale: valorificarea unui bogat potenţial natural şi cultural, descongestionarea zonelor turistice aglomerate, îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei acestor perimetre, stabilizarea forţei de muncă locală prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor, construcţiilor, creşterea rapidă a echipamentelor de cazare datorită cheltuielilor mici necesare dotării lor, accesul unor categorii sociale defavorizate la aceste oferte de petrecere a concediilor, etc.

Turismul ecologic presupune un mod de a-ti petrece vacanta în tandem cu natura, bucurându-te de ea si protejând-o în acelasi timp. Destinatiile sunt alese pe principiul naturalitatii lor, prin ceea ce pot oferi asa cum sunt ele si nu prin potentialul ce ar putea fi valorificat prin aplicarea a nu stiu ce forme de tehnologie.

Ecoturismul ne invita sa ne bucuram de frumusetea naturii pure, ne propune o întoarcere la origini, o detasare de viata de zi cu zi, de praful din jurul blocului. Este o lectie de viata ce induce o stare de spirit cu totul noua fata de ceea ce resimtim în cotidian