Turism și Dezvoltare

BAZELE TEORETICE ALE ECONOMIEI REGIONALE

1.1 Obiectul economiei regionale

În teoria economică contemporană s-a manifestat în mod frecvent tendinţa studierii economiei la nivel micro şi macroeconomic. Într-o asemenea viziune problemele comportamentului consumatorilor individuali sau al firmelor şi interacţiunea lor pe piaţă au fost deseori tratate izolat de comportamentul agregatelor

macroeconomice şi de funcţionarea economiei ca întreg. Totuşi, în realitate există o gamă importantă de probleme situată între aceste două niveluri, care a solicitat o viziune integrată a celor două abordări: problemele regiunilor, inclusiv ale localităţilor, cu alte cuvinte abordarea la scara spaţială a economiei.

La această scară, relaţiile dintre agregate şi comportamentul lor, în termenii deciziilor economice ale firmelor şi ale celorlalţi agenţi economici, sunt mult mai directe, ceea ce conduce la luarea în considerare a unor astfel de relaţii în mod explicit. S-a conturat astfel sfera de investigare a economiei regionale, care are ca obiect abordarea din perspectivă economică a unor subiecte cum sunt:

- localizarea (amplasarea) obiectivelor economice;

- echilibrul spaţial ;

- creşterea economică regională;

- mobilitatea spaţială a factorilor de producţie;

- eficienţa structurilor spaţiale;

- substituirea spaţială a factorilor de producţie;

- utilizarea metodelor şi tehnicilor economico-matematice de analiză şi decizie pentru încorporarea aspectelor spaţiale în teoriile economice tradiţionale;

- fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale ş.a. .

Studiind comportamentul agregatelor macroeconomice la scară regională, economia regională îşi propune să găsească răspunsuri la întrebări precum:

- ce factori determină rezultatele activităţii economice şi gradul de ocupare într-o regiune ?

- de ce nivelul de trai este mai ridicat în unele regiuni decât în altele ?

- din ce cauză unele regiuni înregistrează ritmuri mai accentuate de creştere economică decât altele ?

- care sunt factorii care determină migraţia interregională ?

- de ce persistă în unele regiuni rate mai înalte ale şomajului decât în altele ?

ş.a.m.d. (Armstrong şi Taylor, 1993).

Asadar, în timp ce micro şi macroeconomia caută raspunsuri la întrebări vitale pentru ştiinţa şi practica economică precum ce, cât, cum, când şi pentru cine să se producă bunurile economice, la nivelul mezoeconomiei, al regiunilor, răspunsul la întrebarea unde, sub toate aspectele, este hotărâtor (Constantin şi Tobultoc, 2003).

Modul de analiză şi interpretare a aspectelor dezvoltării regionale derivă din teoriile, metodele şi tehnicile elaborate iniţial pentru înţelegerea comportamentului economiilor naţionale. O atare procedură poate fi aplicată, deoarece economiile regiunilor se aseamănă în multe privinţe cu economiile naţionale. Este posibil, de

exemplu, ca economiile regiunilor să fie tratate ca şi economiile naţionale în termenii analizei rezultatelor activitaţii economice ca şi ai veniturilor, ocupării etc. .

Cu toate acestea, există o serie de diferenţe semnificative între regiuni şi naţiuni, diferenţe ce nu pot fi ignorate (Armstrong şi Taylor, 2000) :

- economiile regionale sunt, de departe, mult mai deschise decât economiile naţionale în cadrul cărora sunt localizate comerţul interregional, de exemplu, este scutit de tarife şi alte bariere comerciale;

- toate regiunile din cadrul unei ţări utilizează aceeaşi monedă;

- forţa de muncă şi capitalul au un grad mai mare de mobilitate între regiuni decât între ţări;

- barierele în materie de legislaţie, politică, limbă etc. operează cu o forţă mai mare în cazul migraţiei internaţionale a factorilor de producţie decât asupra celei

interregionale;

- gradul ridicat de interdependenţă existent între regiunile din cadrul graniţelor unui stat joacă, de asemenea, un rol important în analiza şi proiecţia regională.

Legat de acest din urmă aspect, trebuie menţionat faptul că economia regională analizează atât raporturile interregionale cât şi pe cele intraregionale, existente între economiile locale. De aici necesitatea distincţiei între economia regională, focalizată pe regiune ca entitate clar delimitată, cu luarea în considerare a raporturilor menţionate, şi economia localităţilor (urbane, rurale) care, aşa cum

rezultă din însăşi denumirea sa, tratează problematica dezvoltării economico-sociale a localităţilor, prin prisma elementelor care compun localitatea ca sistem şi a funcţiunilor specifice ale acestuia.

În concluzie, economia regională are, ca principală raţiune a existenţei sale, nevoia de a furniza o bază teoretico-metodologică raţională, ştiinţifică pentru strategiile şi politicile regionale, adică pentru stabilirea unui ansamblu coerent de obiective şi căi de atenuare a dezechilibrelor regionale în condiţiile dinamicii economico-sociale de ansamblu, ca şi pentru identificarea măsurilor şi instrumentelor adecvate de îndeplinire a obiectivelor stabilite .

1.2 Economia regională – disciplină fundamentală în cadrul ştiinţei regionale

Economia regională reprezintă, prin sfera de cuprindere a problematicii cât şi prin nivelul de profunzime la care a ajuns, o disciplină fundamentală în cadrul ştiinţei regionale. Ştiinţa regională are drept obiect de studiu fenomene şi procese în care spaţiul, distanţa, localizarea au un rol decisiv. Ţinta, scopul său îl reprezintă formularea legităţilor de mişcare a acestora, precum şi a metodelor şi tehnicilor cu care acestea pot fi cercetate şi anticipate în evoluţia lor ulterioară (Constantin şi Tobultoc, 2003).

Ştiinţa regională a început să se contureze ca o preocupare sistematică de luare în considerare a elementului spaţiu în analizele economice în prima jumătate a secolului al XIX-lea , prin cercetările întreprinse de Johann Heinrich von Thünen (1826, 1842), acestea fiind continuate în prima jumătate a secolului al XX-lea de alţi iluştri regionalişti germani precum Alfred Weber (1909), Walter Christaller (1933), August Lösch(1940, 1944), care au constituit o adevărată şcoală germană a economiei spaţiale.