Riscurile bancare și căi de prevenire și gestionare

CAPITOLUL I

ROLUL BANCILOR SI AL CREDITULUI IN ECONOMIA DE PIATA

In epoca contemporana locul si rolul bancilor in economie este strins legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii-investitii, relatie hotaritoare in cresterea economica.

Concepte moderne privind dezvoltarea economica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii, obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor, reprezentind venituri neconsumate in perioada curenta si destinate unei utilizari viitoare. In cadrul acelorasi concepte investitiile, reprezentand achizitia de instalatii si echipamente, structuri, masini si inventar destinate dezvoltarii productiei reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici.

Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor, fie prin propriile economii, fie recurgand la credite ce le sunt acordate prin banci, in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare in economie.

Se creaza astfel, conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor, pe masura evolutiei istorice, tot mai mari, vehiculate de o larga retea de intermediari, care in exclusivitate la inceput, si apoi, cu preponderenta, in structura sistemului bancar in formare, au fost bancile comerciale sau de creatia monetara factor specific al functionalitatii bancilor in economie.

Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare, ca intermediari monetari, a caror caracteristica esentiala este posibilitatea de a pune in circulatie creante asupra lor insasi care sporesc masa mijloacelor de plata, volumul circulatiei monetare.

Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare in moneda.

Emisiunea de bancnote, functie initial deschisa tuturor bancilor si restransa ulterior numai la banca de emisiune, reprezinta forma principala a creatiei monetare si cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare. Bancile comerciale tipice au si ele un aport de pondere in creatia monetara transformand activele nemonetare (cambii, obligatii), fara putere liberatore, in instrumente de plata. Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentate sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constitue momentul creatiei unei monede aditionale specifice, moneda scripturala.

In cadrul sistemului bancar s-au inclus in timp si intermediarii nemonetari care au ca functiei principale: colectarea de economii si acordarea de credite pe termen mijlociu si lung, direct catre beneficiari (pentru investitii, ipoteca, comert exterior, consum) sau prin angajarea de capitaluri pentru recreditare (prin titularizare sau prin alte forme).

Desi statutul intermediarilor bancari nemonetari este adesea foarte apropiat de cel al bancilor (si uneori functioneaza sub aceasta denumire), acestea nu creaza moneda ci utilizeaza capitalurile pe care le colectaza, sau care le sunt puse la dispozitie.

Specializarea bancilor a fost o tendinta care s-a manifestat in sanul bancilor o intrega epoca si desi in descrestere, continua sa caracterizeze lumea bancilor. Separarea si independenta bancilor specializate este si momentul delimitarii sferei de competenta si activitate a bancilor de depozit.

La inceputul afirmarii tendintelor de specializare, acestea erau adesea declarative, propagandistice, fara a obliga la exclusivitate sau interziceri.

Criza economica din anii 1929-1933, care a bantuit in toate tarile dezvoltate, dar a facut ravagii in S.U.A. prin crahul bancar de proportii, (36% din banci fiind declarate in stare de faliment) a impus o reglementare severa a regimului bancilor, care sa actioneze in scopul protejarii deponentilor. Astfel ca, in mod necesar, statutul bancii de depozit a trebuit sa fie bine conturat, instituindu-se un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc depuneri si asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii.

In accest cadru s-a delimitat, mai exact, acceptiunea de banca comerciala, sau de depozit, in opozitie sau spre deosebire de celelalte banci.

1.1 Rolul bancilor comerciale in exercitarea functiilor creditului

Structurile nationale ale sistemului bancare sunt foarte diferite, purtind amprenta evolutiilor anterioare, sau a unor traditii ce se perpetuiaza, si fiind deopotriva supuse tendintei innoirilor, pretutindeni in lume s-au delimitat la un moment dat doua categorii de banci:

• banci comerciale (de depozit);

• banci specializate.

Bancile comerciale sau bancile de depozit (acceptate ca regula fara o asemenea calificare expresa, deci cunoscute numai cu apelativul de banci) sunt caracterizate prin aceia ca efectuiaza toate tipurile de operatiuni bancare. Deci au o activitate diversificata care se poate modifica liber functie de cerinte, posibilitati si propria orientare.

Totusi operatiile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici.

Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea unui profit bancar.

Bancile specializate includ o sfera larga de institutii de credit, cu o gama larga de diferentieri si implicit cu statute deosebite de la tara la tara.

Ne vom referi la citeva caracteristici generale care sa le revele semnificatia in cadrul sistemului bancar.

Bancile specializate efectueaza, in ansamblul lor totalitatea operatiilor bancare. Fiecare din ele sunt supuse, fie unor limitari privind functionalitatea lor, fie ca isi asuma in exclusivitate anumite operatiuni.

Limitarile se refera la raza de implantare (teritoriala, sau de ramura) sau de statutul lor social particular.