Considerații cu Privire la Sancțiunea Juridică

REZUMAT

Cuvinte cheie: raport de constrângere, sancţiuni negative, sancţiuni pozitive, determinate, alternative, caracterul represiv – aflictiv .

Prin intermediul sistemului normativ de reguli societatea caută sa-şi protejeze existenţa, să se apere împotriva celor care ar atenta la integritatea ei. Prin urmare, în situaţia nesocotirii comandamentelor normative impuse, societatea îşi asumă dreptul de a interveni, de a sancţiona astfel comportamentele antisociale.

Răspunderea juridică este analizată în literatura de specialitate, ca un raport de constrângere al cărui obiect este sancţiunea, dar sancţiunea nu se identifică cu constrângerea.

Analizând evoluţia istorică a sancţiunii juridice, admitem că aceasta este prezentă încă din vechime, din antichitate, odată cu apariţia primelor legi, unele dintre acestea fiind considerate „adevărate monumente juridice”. Oamenii de ştiinţă dezbat problema naturii şi rolului sancţiunii juridice. Desigur că societatea este interesată ca normele juridice să se respecte în primul rând din conştiinţă, fără a se recurge la sancţiuni şi constrângere, de aceea prin diferite mijloace, cultură, mass-media ş.a. se desfăşoară o activitate de educare şi influenţare a cetăţenilor în spiritul respectării legilor. În funcție de natura normelor încălcate şi răspunderea antrenată va avea un caracter corelativ. Pentru ca rezonanţa socială a sancțiunii să fie maximă şi ca aceasta să-şi atingă scopul, adică eliminarea stării de insecuritate din societate şi neîncrederea în drept, se sporeşte, astfel, efectul preventiv al aplicării acestuia. Sancţiunea nu vizează decât aspectul negativ al răspunderii – reacţia dezaprobatoare a societăţii; în societăţile moderne nu pot fi doar sancţiuni negative, ci şi sancţiuni pozitive. În ambele ipostaze, dar mai ales în forma lor pozitivă, sancţiunile constituie un element puternic de control social. Aplicarea sancţiunii, în urma tragerii la răspundere, în cazul răspunderii juridice este asigurată prin forţa de constrângere a statului, faţă de celelalte forme ale răspunderii sociale.

Cap. I. Originile sancţiunii juridice

Dreptul ca fenomen social are finalităţi complexe la nivel macro şi micro-social referitoare la asigurarea coerenţei, funcţionalităţii şi autoreglării sistemului social, în soluţionarea conflictelor relaţiilor interumane, în apărarea şi promovarea valorilor sociale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În acest sens, normele juridice orientează, stimulează, influenţează şi determină comportamente umane, intervenţia sa normativă specifică, de natură imperativă, fiind asigurată la nevoie prin forţa de constrângere a statului .

1.1.Răspunderea juridică ca raport de constrângere al cărui obiect este sancţiunea

Instituţie fundamentală a dreptului, răspunderea juridică este definită ca un raport juridic de constrângere al cărui obiect specific constă în sancţiunea juridică . După un alt punct de vedere, răspunderea juridică reprezintă situaţia derivată dintr-un raport juridic anterior, reprezentând un nou raport juridic ce îşi găseşte izvorul într-o faptă ilicită . În perioada interbelică, acest raport era considerat similar unei novaţii, constând în transformarea unei obligaţii preexistente într-o altă obligaţie .

Într-o societate cu regim democratic autoritatea dreptului şi dominaţia legii sunt supreme, de necontestat. Obligativitatea dreptului este atât de puternică încât nimeni nu poate ignora normele de drept sub pretextul necunoaşterii lor. "Nemo censetur, ignorare legem" (nimeni nu are voie să nu cunoască legea) este un adagiu formulat încă în dreptul roman, a cărui consecinţă este că necunoaşterea legii nu poate fi o scuză pentru absolvirea de răspundere şi de aplicarea unei sancţiuni în cazul încălcării normelor de drept.

Sancţiunea ce se aplică în cazul încălcării normelor dreptului îmbracă, în principiu, o formă specială, fiind aplicată de organe special investite cu puterea de a judeca şi decide prin hotărâri, care, la nevoie, se aduc la îndeplinire prin forţa aparatului coercitiv al statului. Nici o persoană care a suferit o încălcare a drepturilor sale nu îşi poate face singură dreptate.

1.2. Sancţiunea nu se identifică cu constrângerea

Sancţiunea nu se identifică întru totul cu constrângerea (forţa coercitivă).

Sfera conceptului sancţiunii juridice e mai largă decât „constrângerea”. Există unele sancţiuni juridice - de pildă, anularea unui act ilegal - care pot fi aplicate fără a se recurge la constrângere.

Desigur că societatea este interesată ca normele juridice să se respecte fără a se recurge la sancţiune şi constrângere, de aceea prin diferite mijloace, şcoli, organizaţii sociale, de cultură, mass-media ş.a. se desfăşoară o activitate de educare şi influenţare a cetăţenilor în spiritul respectării legilor.