Dreptul și Legislația în Asistența Socială

INTRODUCERE

Profesia de asistent social abordează persoana şi nevoile sale din perspectiva asigurării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Cunoaşterea legii reprezintă o problemă vitala a oricărei societăţi democratice, fără de care stalul de drept, ca mediu de manifestare a fiecărei persoane, devine potrivnic, chiar ostil; pornind de la instituţia prezidenţială, cea parlamentară sau guvernamentală şi mergând până la serviciile publice, la nivel municipal sau comunal, fiecare compartiment de activitate, inclusiv cel de asistenţă socială, trebuie organizat si trebuie să funcţioneze pe temeiurile si în executarea legii, în slujba cetăţeanului si a colectivităţii.

Apare însă cu o evidenţă de necontestat faptul că s-au constituit structurile specifice statului de drept, chiar dacă în funcţionare comportamentul lor este încă departe de cel sperat si dorit, legislaţia naţională fiind aliniată în linii generale la exigenţele europene şi mondiale, ceea cea condus la democratizarea vieţii interne si la perfecţionarea relaţiilor interumane, schimbarea mentalităţilor, atât de degradate în perioada totalitară, constituind doar o chestiune de timp.

Studiul următor va încerca să pună în evidenţă dispoziţiile legale din legislaţia internă în materie, creând astfel posibilitatea evaluării nivelului de compatibilitate a măsurilor luate în România cu standardele de reglementare a unor probleme similare în context global ori regional, cel al continentului european.

Dispoziţiile cuprinse în reglementările internaţionale cu privire la persoanele ori situaţia celor care fac obiectul asistenţei sociale se pot constitui într-un sistem de norme juridice privind asistenţa socială a copilului, a familiei, a persoanelor cu handicap, a sărăciei, a delincventului ori a persoanelor vârstnice si care protejează viaţa intimă sau privată a oricărei persoane.

Reglementările juridice internaţionale cuprind dispoziţii susceptibile a fi aplicate tuturor celor aflaţi în nevoie ori într-o formă de dependenţă faţă ! de societate, începând cu mama şi copilul, familiile sărace, persoanele cu ; handicap, delincvenţii, până la persoanele vârstnice.

Elaborarea unei asemenea studiu îşi justifică raţiunea printr-o abordare multidisciplinară şi o manieră cuprinzătoare în măsură să demonstreze importanţa deosebită pentru dobândirea unor cunoştinţe solide din domeniul dreptului.

Reglementările internaţionale ce vizează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului reprezintă standarde acceptate de întreaga lume civilizată, reglementări care reliefează drepturile omului, protecţia, securitatea şi asistenţa socială a acestuia.

Tematica acestei lucrări a fost aleasă de aşa manieră încât să răspundă nevoilor şi intereselor studenţilor din cadrul acestui program, marea majoritate a acestora având responsabilităţi importante în direcţiile judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie.

I. INTRODUCERE ÎN DREPT

Conceptul dreptului

În cea mai largă accepţiune, dreptul reprezintă forma juridică a societăţii, adică forma normativă de ordonare a raporturilor sociale, în vederea promovării şi apărării valorilor necesare societăţii.

Necesitatea, ca un domeniu specific dreptului, rezultă din scopurile generale ale vieţii sociale, scopuri prefigurate în ansamblul normelor de conduită care guvernează societatea şi a căror respectare este asigurată, dacă este necesar, de forţa de coerciţiune a unei autorităţi publice recunoscute, ansamblu care alcătuieşte dreptul obiectiv. La rândul său, dreptul obiectiv cunoaşte o tradiţională clasificare în drept public şi drept privat.

Dreptul public cuprinde normele juridice care privesc statul, colectivităţile publice şi raporturile lor cu persoanele particulare, atunci când aceste raporturi privesc prerogativele subiectelor de drept public; dreptul public este dominat de interesul general şi de aceea în raporturile juridice de drept public prevalează voinţa statului, a colectivităţilor publice. Din dreptul public fac parte ramuri de drept cum sunt: dreptul internaţional public, dreptul constituţional, dreptul penal, dreptul administrativ etc.

Dreptul privat cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor particulare, fizice sau juridice şi raporturile dintre ele. Din dreptul privat fac parte dreptul civil, dreptul comercial etc.;

Pornind de la definiţia dată dreptului de romani, jus est ars boni et aequi (dreptul este arta binelui şi a echităţii), în literatura de specialitate se afirmă şi în prezent că „dreptul este şi o artă, adică un ansamblu de mijloace pe care le întrebuinţează organele care creează dreptul sau care aplică dreptul. Legiuitorul trebuie să ştie să selecteze din ansamblul trebuinţelor sociale pe cele care răspund unor nevoi reale, judecătorul trebuie să posede arta de a aplica legea în conformitate cu litera şi spiritul său şi potrivit cu multitudinea condiţiilor de timp, spaţiu şi persoane în care se derulează aspectele de viaţă”.