Disfuncționalitățile și Managementul Conflictului Școlar

Găsirea modalităţilor prin care performanţa oamenilor poate fi amplificată constituie una din problemele cu care se confruntă, printre multe altele, şi unitaţile şcolare in societatea actuala. Stabilirea unor repere teoretice si practice care sa favorizeze dezvoltarea spiritului de echipă este piatra unghiulara in rezolvarea diverselor probleme cu care se confrunta echipa manageriala a unei scoli in toate situatiile şi activitaţile întreprinse.

Am ales aceasta temă, referitoare la managementul prevenirii conflictelor determinate de anumite disfuncţionalităţi şcolare, bazandu-mă în primul rand pe experienţa personală de 16 ani la catedră, dar şi ca membru în Consiliul de Administraţie al şcolii de 7ani. Am încercat să demonstrez că unităţile şcolare aflate în permanentă modificare legislativă şi organizatorică de atata amar de vreme, încearcă din rasputeri să-şi găsească şi să-şi definească propria identitate instituţională, confruntandu-se cu diverse disfuncţionalităti.

Lucrarea tratează problematica activităţilor din organizaţia şcolară unde fiecare individ are propriul set de obiective care nu sunt întotdeauna în concordanţă cu cele ale instituţiei în carelucrează.Ataşamentul şi implicarea celor care compun organizaţia se manifestă în grade diferite de înţelegere a necesităţii progresului şi performanţei şcolare.

Cunoaşterea cauzelor care generează un conflict, înţelegerea naturii şi a mecanismului său de desfăşurare pot duce la stăpanirea acestuia. De asemenea, cunoaşterea diferenţei între managementul conflictului şi soluţionarea conflictului duce la o corectă interpretare a tipurilor de conflict, la acceptarea faptului că nu toate conflictele pot fi soluţionate şi la însuşirea acelor abilitaţi necesare pentru a face faţă conflictului.

Capacitatea de a aborda conflictele într-un mod constructiv contribuie la sănătatea mentală şi individuală şi are efecte pozitive asupra societăţii în general.

Capitolul 1. Elemente teoretice fundamentale despre

conflicte

1.1. Descrierea şi clasificarea tipurilor de conflicte

Definirea unei noţiuni omniprezente, precum conflictul, în viaţa cotidiană a fiecărui individ poate părea mult prea complexă, nu datorită lipsei de informaţii, ci datorită unor abilităţi de sistematizare extrem de avansate. Poate fi generator de progres, când se dovedeşte abilitate în manipularea unui conflict, dar poate fi şi generator de traume şi urmări teribile când conflictul atinge cote iraţionale.

1.1.1 Descrierea conflictelor

Din punct de vedere ştiinţific, în definirea conflictului la nivel uman, trebuie să ne ghidăm după cinci coordonate principale: semantică, psihologica, psiho-socială, dinamică şi instrumentala (importanţă, rol).

Coordonata semantică se referă, pe de o parte, la stabilirea originii etimologice a termenului, iar pe de altă parte, la identificarea şi specificarea funcţiilor sale designativ-conotative. Etimologic, cuvântul conflict provine din latinescul „conflictus", participiu substantivat al verbului confligo, ere. care desemna faptul de „a se lupta", „a se bate între ei", „ciocnire", „şoc", „luptă împotriva cuiva". Aşadar, din perspectivă semantică: noţiunea de conflict are o sferă largă de cuprindere, incluzând nu un singur „element" sau „fenomen", ci mai multe, de esenţă diferită. Aceasta impune, ca în cursul cercetărilor şi analizelor, pe de o parte, să se caute şi să se desprindă notele comune tuturor fenomenelor pe care le subsumează semantic termenul, iar pe de altă parte, trăsăturile diferenţiatoare specifice fiecărui fenomen concret. In acelaşi timp, coordonata semantică presupune şi o delimitare a conflictului de alte fenomene care exprimă diferenţe şi opoziţii, ca de pildă incidentul (eveniment fără o importanţă deosebită, dar care poate antrena complicaţii sau dificultăţi în relaţiile interumane), disputa sau controversa ştiinţifică, polaritatea (coexistenţa unor stări de semn contrar), ambivalenţa (coexistenţa în aceiaşi structură a două stări opuse - ex. sentimental geloziei). In realizarea acestei delimitări ne ajută coordonatele: psihologică şi psihosocială.

Coordonata psihologică evidenţiază trăsăturile diferenţiale şi definitorii ale conflictului şi structura sa internă. Trăsăturile esenţiale ce diferenţiază conflictul de fenomenele menţionate mai sus sunt următoarele:

a) Conştientizarea, de o parte sau de ambele părţi implicate, a incompatibilităţii „elementelor" care le opun;

b) prezenţa intenţiei cel puţin la una din părţi de a aduce atingere sau de a leza fizic, psihic, profesional sau social cealaltă parte;

c) existenţa si resimţirea de către părţile implicate a unei tensiuni aversive;

d) prezenţa acţiunii (verbale sau fizice) de finalizare a intenţiei şi de obţinere a victoriei (câştigului);

e) diversitatea sferelor şi nivelurilor psihice si sociale de apariţie şi manifestare.

Din punct de vedere psihologic, constatăm că orice conflict izvorăşte şi se derulează în jurul unei probleme cu implicaţii motivaţional-afective în conştiinţa „adversarilor". Problema ca atare apare sub forma unui disconfort, a unei tensiuni produse de altul/alţii asupra propriei tale persoane şi nu are obligatoriu o bază obiectivă, putând fi pur şi simplu o experienţă subiectivă (cineva ne este antipatic şi-1 transformăm în „obiect" de conflict fară un motiv serios anume). Problema poate fi de natură cognitivă (perceperea şi interpretarea atitudinii şi comportamentului celuilalt ca blocări şi obstrucţionări ale scopurilor noastre), afectivă (antipatie, ostilitate, repulsie, teamă), motivaţională (dezacorduri şi incompatibilităţi de trebuinţe, interese şi idealuri) şi axiologică (dezacorduri şi incompatibilităţi între sistemele şi ierarhiile de valori asimilate şi integrate în structura de fond, bazală a personalităţii individuale şi de grup).