Analiza stilistico - interpretativă comparată a Trio Sonatei pentru două viori și pian Op. 2 nr. 6 de Georg Friederich Haendel

”Muzica este graiul sufletului. Ea stârnește în noi, nu instinctele ci gândurile cele mai profunde.”

Argument

Această lucrare cuprinde referinţe despre marele curent al Barocului, în care se încadrează această sonată prezentată în recitalul propriu de Disertaţie. Această epocă şi-a pus amprenta atât asupra muzicii vehiculate în această perioadă istorică influențând și celelalte domenii ale artei precum literatura, pictura etc.

Pentru interpretare am ales Trio sonata pentru două viori și pian de Georg Friedrich Haendel, o lucrare reprezentativă din perioada barocului târziu, în care Haendel conferă lucrării lui gravitate, sobrietate, robustețe, rigurozitate și echilibru, atribute esențiale ale specificității spiritualității naționale germane. Această sonată se pretează unei arhitectonici caracteristice epocii a cărei evoluție e prezentată în subcapitolul 1.3 cu patru părți contrastante: lent- repede- lent- repede.

Alegerea acestei teme a fost influențată de dorința personală de a arpofunda și a studia aspectele muzicii baroce instrumentale, de rigurozitatea impusă de stilistica specifică epocii care dau posibilitatea interpreților mari posibilități de comunicare, dezvoltare a auzului armonico-polifonic și de creeare a unei armonii sonore în cadrul ansamblului cameral.

Lucrarea precedată de un argument, este structurată în trei capitole diferite, primul fiind dedicat epocii Barocului, iar următoarele conținând date și analize ale lucrării interpretate, iar la final am inserat concluziile și bibliografia.

În capitolele doi și trei voi evidenţia o seamă de coordonate tehnico-interpretative specifice caracteristicilor stilistice ale epocii Barocului, și voi face referire la aspecte de ordin tehnic, dar şi la aspecte interpretative legate de expresivitate, sensibilitate şi capacitatea de transmitere emoţională împortante în interpretarea acestei lucrări.

Capitolul I

Introducere în epoca Barocului muzical

1.1 Barocul Muzical. Periodizare și caracteristici stilistice ale barocului muzical

Cumpăna dintre secolele XVI-XVII reprezintă afirmarea unui suflu nou în creaţia și receptarea muzicală, inaugurând perioada denumită de noi astăzi baroc, dar din punct de vedere muzical, aceasta este perioada care pregăteşte era clasicismului și este cunoscută și sub numele de Preclasicism. Aceasta durează până la mijlocul secolului XVIII, când se sting marii reprezentanţi ai barocului târziu - Johann Sebastian Bach (1750) şi Georg Friedrich Haendel (1759).

Termenul de baroc derivă din cuvântul portughez berrueca, la rândul său provenind din latinescul verruca (băşică, veziculă, cu adjectivul verrucosus - băşicat, ciupit, râios). Treptat termenul, a fost preluat în spaniolă ca barruco şi în franceză ca baroque, a început să fie folosit cu sens figurat şi în legătură cu anumite caracteristici ale operelor de artă, fiind citat şi în dicţionarele vremii cu referire la literatură, arte plastice şi muzică - pentru început în sens preponderent negativ, asociat cu aspecte ca neregularitate, nefiresc, contrast pronunţat, exces, complicaţie. „O muzică barocă este aceea a cărei armonie este confuză, încărcată de modulaţii şi disonanţe, melodia este dură şi puţin naturală, intonaţia dificilă şi mişcarea silită." (citat după Eggenbrecht).

La finele secolului al XVII-lea Franţa era puterea dominantă, iar Germania era prea puţin independentă din punct de vedere cultural. Spania, după 1640 va pierde definitiv hegemonia politică iar criza profundă cu care se va confrunta va duce la declinul regatului spaniol.

Ţările de Jos, la mijlocul secolului al XVII-lea, reprezentau cea mai dezvoltată zonă a lumii însă războaiele epuizante din secolul al XVII-lea vor provoca declinul zonei, mutând centrul de greutate al economiei continentului în Anglia, care devine monarhie constituţională.

Istoria teritoriului central-european din secolele XVII-XVIII apare strâns legată de familia de Habsburg, care a impus civilizaţia barocă sub toate aspectele sale: religie, cultură, artă şi un anume grad de prosperitate. După pătrunderea elementelor Reformei în Germania, în lumea muzicală s-a permis pătrunderea elementelor laice în muzica religioasă iar Biserica pierde din putere o dată cu loviturile burgheziei împotriva feudalismului, astfel, muzica instrumentală este îmbogaţită cu noi elemente şi permite o înfăţişare realistă a poporului.

Din punct de vedere social, satul şi civilizația rurală, lume conservatoare prin excelenţă, rămâne baza societăţii europene. Realitatea spectaculară barocă a provocat o mişcare artistică durabilă în întreaga Europă.

Fascinanta vastitate a fenomenului baroc a manifestat specificităţi naţionale ce au impregnat stilului caracteristicile fundamentale pentru fiecare zonă geografică.

Noul stil care a urmat după Renaștere, a apărut și s-a impus mai întâi în artele vizuale, în arhitectură și în pictură, trecând apoi și în celelalte zone ale culturii spirituale. Barocul a fost o perioadă complexă de libertate de acțiune în creație de descătușare a energiilor artistice, de căutări, născociri, aspirații, depășire a stagnării într-o expresie liberă a manifestărilor individului creator sub toate aspectele. În muzică începuturile Barocului au coincis cu sfârșitul perioadei de strălucire a polifoniei vocale a Renașterii.