Control Financiar

Caracteristicile controlului intern

Un principiu anglo-saxon privind necesitatea controlului precizează că: „Oamenii fac ce trebuie să facă atunci când ştiu că vor fi controlaţi”.

Plecând de la acest principiu, dar şi din alte motive, controlul intern a fost şi rămâne centrul preocupărilor managerilor de la toate nivelurile entităţilor.

De-a lungul timpului controlul intern s-a dezvoltat în raport cu gradul de evoluţie al culturii organizaţiilor.

Conceptul de control intern a fost în permanenţă definit şi redefinit, cel puţin în raport cu două aspecte, şi anume:

-descentralizarea activităţilor, ceea ce a condus la diversificarea activităţilor de control şi la delegarea competenţelor acestora în cadrul aceleaşi structuri;

- amplificarea numărului de prevederi, normative, reguli şi reglementări, care să asigure gestionarului căile de acţiune pentru utilizarea corespunzătoare a resurselor în vederea creşterii eficacităţii.

Din practică au rezultat o serie de caracteristici ale controlul intern şi anume:

- procesualitatea;

- relativitatea;

- universalitatea.

a) Procesualitatea controlului intern

Controlul intern este un proces şi nu o funcţie.

Fiecare activitate trebuie să aibă componenta ei de control, care o ajută să funcţioneze.

Controlul intern, privit ca proces la dispoziţia managerului, este un proces dinamic, care îşi adaptează permanent instrumentele şi tehnicile la schimbările survenite în cultura

organizaţiei determinate de gradul de competenţă al managerilor.

Controlul nu este un scop în sine, ci un mijloc.

Rolul controlului este să confirme aşteptările managementului prin utilizarea unor procedee, tehnici şi instrumente specifice.

În practică, există şi asemenea situaţii când managerii intenţionat creează structuri complexe , greu de controlat. Pentru realizarea unui control eficient auditului intern ii revine sarcina de a recomanda proiectarea de structuri simple, descentralizate şi flexibile care să nu îngreuneze verificare şi respectarea procedurilor.

b) Relativitatea controlului intern

Oricât de bine ne-am organiza nu putem pretinde că vom fi la adăpost de toate neregulile sau disfuncţionalităţile care pot să apară de la un ecart stabilit. Dacă totuşi controlul nu există, şi se ştie bine acest lucru, atunci este posibil să apară situaţii care nu pot fi stăpânite.

Scopul organizării controlului intern este acela de a oferi o asigurare rezonabilă împotriva riscurilor şi nu o asigurare absolută. O asigurare rezonabilă este mai mult decât minim şi se raportează întotdeauna la obiectivele entităţii. Conducerea entităţii aşteaptă de la controlul intern asigurări rezonabile bazate pe evaluarea riscurilor, prin concentrarea pe principii ale performanţei (economicitate, eficienţă şi eficacitate).

Oricât de bine ar fi planificat şi executat controlul intern nu poate asigura decât o certitudine relativă, deoarece un control intern care ar viza atingerea tuturor obiectivelor propuse, în condiţii de eficienţă, ar fi costisitor şi neeconomic. De aceea, controlul intern nu este conceput pentru a garanta succesul organizaţiei, ci obiectivul său este relativ şi rezonabil.

c) Universalitatea controlului intern

Controlul intern este un proces realizat de către personalul de la toate nivelele, respectiv: Consiliul de administraţie, conducerea executivă, întreg personalul. El este

efectuat atât de managementul de la vârf, dar şi de managementul de linie, adică

responsabilii de compartimente, cat şi de toţi ceilalţi oameni. Fiecare membru al entităţii

este responsabil pentru controlul său intern.

În organizarea şi exercitarea controlului intern se impune o mare flexibilitatea deoarece nu poţi fixa reguli pentru fiecare situaţie întâlnită şi de asemenea, o regulă dacă nu este de actualitate sau este prea rigidă stagnează procesul şi conduce la ineficacitate.

Alte componente ale universalităţii controlului intern sunt reprezentate de

expansiunile domeniilor de activitate şi a creşterii nivelurilor ierarhice, precum şi a descentralizării activităţilor pe funcţiuni, care determina îndepărtarea executanţilor faţă de

conducere, care va trebui să găsească noi tehnici de control pentru stăpânirea afacerilor.