Copiuta Chimie

(1) Concentratia molara sau molaritatea (m, M) unei solutii indica numarul de moli (molecule-gram) de substanta dizolvata într-un litru (dm3) de solutie. Astfel o solutie 1 M are molaritatea M = 1, adica 1 mol de substanta este dizolvat într-un litru de solutie. O solutie 0,1 M are molaritatea M = 0,1, adica, 0,1 moli de substanta sunt dizolvati într-un litru de solutie. Concentratia molara (CM) poateficalculatacu relatia: [moli/dm3]în care: md - masa de substanta dizolvata (în grame); M - masa moleculara a substantei dizolvate; Vs - volumul solutiei (în dm3).Concentratia normala sau normalitatea (n, N) unei solutii indica numarul de echivalenti-gram (vali) de substanta dizolvata într-un litru (dm3) de solutie. Astfel o solutie 1 N are normalitatea N = 1, adica, 1 echivalent-gram de substanta este dizolvat într-un litru de solutie. O solutie 0,1 N are normalitatea N = 0,1, adica 0,1 echivalenti-gram de substanta sunt dizolvati într-un litru de solutie. Concentratia normala (CN) poate fi calculata cu relatia: [vali/dm3]în care: md - masa de substanta dizolvata (în grame); Eg - echivalentul gram al substantei dizolvate;Vs - volumul solutiei (în dm3).Echivalentul-gram,(Eg), reprezinta cantitatea de substanta, exprimata în grame, care se combina sau înlocuieste 1 g de hidrogen sau 8 g de oxigen. Echivalentul-gram, pentru diferite categorii de substante, se calculeaza astfel:- pentru acizi: Eg = raportul dintre masa moleculara a acidului si numarul de protoni cedati (H+); - pentru baze: Eg = raportul dintre masa moleculara a bazei si valenta metalului; - pentru saruri: Eg = raportul dintre masa moleculara a sarii si valenta metalului×nr. atomi de metal; - pentru substante participante în procese redox: Eg = raportul dintre masa moleculara a substantei si nr. electroni transferati. Ca(HCO3)2 dt

Concentratia molala sau molalitatea (m) reprezinta numarul de moli de substanta dizolvata în 1000 g solvent pur. Concentratia molala (m) poate fi calculata cu relatia: [moli/1000 g solvent]în care: m1 = masa de substanta dizolvata (în grame); M1 = masa moleculara a substantei dizolvate; m2 = masa de solvent(îngrame). Concentratia procentuala indica numarul de parti de substanta dizolvata în 100 parti de solutie. Dupa cum partile sunt masurate în unitati de masa sau de volum, procentele se pot exprima în patru moduri: a) procente de masa (% g/g - procente greutate la greutate). De exemplu, o solutie de clorura de sodiu 5 % g/g înseamna ca 100 g solutie contine 5 g NaCl. Concentratia procentuala de masa se poate calcula folosind relatia: în care: md – masa de substanta dizolvata (în grame); ms - masa de solutie (în grame); b) procente de volum (% V/V - procente volum la volum). De exemplu, o solutie de acid acetic 5 % V/V înseamna ca în 100 ml solutie se gasesc 5 ml acid acetic. Concentratia procentuala de volum se foloseste frecvent în cazul amestecurilor de gaze (solutii gazoase) si se poate calcula folosind relatia:

în care: Vg - volumul gazului din amestec (în dm3); Va - volumul amestecului de gaze (în dm3);

c) procente de masa la volum (% g/V). De exemplu, o solutie 5 % g/V de clorura de sodiu înseamna ca în 100 ml solutie se gasesc 5 g NaCl;

d) procente de volum la masa (% V/g). De exemplu, o solutie 5 % V/g de acid acetic înseamna ca în 100 g solutie se gasesc 5 ml acid acetic. (2) Titrul unei solutii (T) reprezinta cantitatea de substanta dizolvata, exprimata în grame, care se gaseste într-un mililitru (cm3) de solutie. Solutiile carora li se cunoaste titrul se numesc solutii titrate. O solutie are un titru exact (Tex), teoretic, ce se calculeaza matematic si un titru real (Tr), diferit mai mult sau mai putin de cel exact, în functie de erorile (subiective si obiective) intervenite pe parcursul prepararii solutiei, determinate în corelatie cu un factor de corectie sau factor de titrare, (f), conform formulei: Tr = f × Tex ; f - factorul de corectie sau factorul de titrare, se determina experimental

(2) Fractia molara (x) indica raportul dintre numarul de moli de substanta dizolvata si numarul total de moli de substanta dizolvata si solvent. Daca se noteaza cu m1 - masa de substanta dizolvata, care are masa moleculara M1 si cu m2 - masa de solvent, care are masa moleculara M2, numarul de moli n1 si n2 fiind: n1 = m1/M1 si n2 = m2/M2

APA INDUSTRIALA Duritate temporara, (dt) - determinata de prezenta bicarbonatilor de calciu si magneziu. Acesti compusi sunt termic instabili, descompunându-se în carbonatii corespunzatori, care fiind mai putin solubili, se depun. Ca(HCO3)2 ® CaCO3¯ + CO2­ + H2O Mg(HCO3)2 ® MgCO3¯ + CO2­ + H2O Data fiind solubilitatea partiala a carbonatilor, efectul termic nu elimina toata duritatea temporara, în consecinta denumirea nu este decât partial justificata. Duritate permanenta, (dp) - determinata de prezenta celorlalte saruri solubile de calciu si magneziu (cloruri, azotati, sulfati, etc.), care persista în apa si dupa fierbere. Duritatea totala, (dT) este constituita din suma duritatilor temporara si permanenta. În functie de valoarea duritatii apele pot fi: foarte moi (d° < 5); moi (5 < d° < 10); mijlociu dure (10 < d° <20); dure (20 < d° < 30); foarte dure (d° > 30). Caracterul acid sau bazic al unei solutii este dat de concentratia în ioni de hidrogen [H+], si se exprima în numere de tipul 10-p. Deoarece aceasta exprimare este greoaie, s-a introdus notiunea de pH. pH-ul unei solutii indica concentratia în ioni de hidrogen si se exprima prin logaritmul cu semn schimbat al [H+]. pH = -lg [H+] Analog se poate defini o marime similara, pOH, pentru a exprima concentratiile ionilor de hidroxil:

pOH = - lg [HO-] Stiind ca produsul ionic al apei este: KH2O = [H+]×[HO-] » 10-14

si scriind ecuatia sub forma logaritmica si cu semn schimbat: - lg KH2O = -lg [H+]-lg[HO-] = 14 se poate scrie: pH + pOH = 14 pH-ul are valori între 0 si 14. Pentru solutii: - neutre: [H+] = [HO-] = 10-7 deci pH = 7; - acide: [H+] > 10-7 > [HO-] deci pH < 7; - bazice: [H+] < 10-7 < [HO-] deci pH > 7. Onctuozitatea (sau puterea de ungere) reprezinta capacitatea lubrifiantilor lichizi sau semisolizi de a adera la suprafetele metalice si de a forma pe acestea o pelicula rezistenta, care sa împiedice contactul direct dintre piesele aflate în miscare, în scopul eliminarii frecarilor uscate si asigurarii ungerii la limita.