Relații Publice

COMUNICAREA presupune: definirea însăşi a existenţei umane; modalitatea de supravieţuire a organizaţiilor moderne potrivit principiului raţionalităţii economice; realizarea unui feed-back între publicuri şi organizaţii; expresia modernă a fluxului informaţional.

PR-ul înseamnă comunicare – dintre organizaţie si public. „...Practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa socială a analizării unor tendinţe, a anticipării consecinţelor lor, a sfătuirii liderilor unor organizaţii şi a implementării unor programe de acţiune care vor servi atât interesele organizaţiei, cât şi interesele publicului.”

Comunicarea Economică - procesul de transmitere către un receptor (individ, organizaţii, societate civilă) a unui mesaj în legătură directă sau indirectă cu activitatea desfăşurată de către un agent economic (emiţător al mesajului).

Desfăşurarea corespunzătoare a procesului de comunicare economică implică îndeplinirea a o serie de obiective specifice : cunoaşterea specificului comunicării în economie; înţelegerea formelor şi organizarea canalelor de comunicare; dimensionarea reţelei comunicaţionale potrivit fluxului informaţional; înţelegerea mijloacelor de comunicare; cunoaşterea modelelor procesului de comunicare; înţelegerea situaţiilor de comunicare,a componentelor şi fazelor procesului de comunicare.

Formele Si Sensurile Comunicarii

Dupa directia actiunii Intreprinse : comunicare interna / comunicare externa. Dupa frecventa comunicarii : comunicare permanenta / comunicare periodica / comunicare aperiodica. Dupa modul desfasurarii comunicarii : comunicare directa / comunicare indirecta

Dupa relatiile ce se stabilesc in momentul comunicarii : comunicare verbala(orala) / comunicare scrisa / comunicare nonverbal

Dupa aria de referinta : comunicare organizationala / comunicare financiara / comunicare comerciala / comunicare mediatica / comunicare sociala. Prin urmare, nevoia de comunicare, indiferent de forma pe care o ia la un moment dat, este determinată de o multitudine de considerente, cum ar fi: •reputaţia unui produs/serviciu sau firmă – se construieşte, se câştigă şi se dezvoltă în timp, având la bază metode, tehnici şi strategii de comunicare şi relaţii publice;

•gestionarea imaginii unei organizaţii, aplanarea unui conflict/criză;

•crearea condiţiilor corespunzătoare unei fuziuni; (NEGOCIEREA)

•persuadarea convingerea)/ influenţarea opiniei publice în legătură cu organizaţia, cu produsele sau serviciile acesteia.

Concluzie: Totodată, comunicarea nu este doar un instrument de propagare a unor mesaje/informaţii. Ea reprezintă acel factor de putere prin care organizaţiile seduc, la un moment dat, publicul.

COMUNICAREA ORGANIZATIONALA IN VIZIUNEA SCOLII FRANCEZE (“COMMUNICATION D’ENTREPRISE”)

O sursă comunicaţională nu poate fi utilizată decât dacă îndeplineşte concomitent trei cerinţe esenţiale: putere, atractivitate şi credibilitate.

Puterea sursei de comunicare este extrem de importantă în crearea unei relaţii de autoritate a organizaţiei faţă de consumatorul căruia i se adresează produsul său.

Gradul de atractivitate al sursei de comunicare – asigură, prin intermediul său, persuasiunea clientului, spre a-l determina să se hotărască în procesul de achiziţie a produselor.

Credibilitatea sursei de comunicare - vine să întregească imaginea comunicării organizaţiei, cu publicurile sale, din dorinţa asigurării concordanţei mesajelor puse de ea în circulaţie, cu sistemul de valori ale destinatarului .

Comunicarea la nivelul organizaţiilor necesită un ansamblu de activităţi. Ea devine parte integrantă a strategiei manageriale a firmei şi va fi utilizată, în diferite combinaţii, pentru a soluţiona în timp util şi cu profitabilitate maximă, situaţiile cu care se confruntă organizaţia la un moment dat. Nu de puţine ori, nucleul comunicaţional a ceea ce se doreşte a fi comunicarea organizaţională se va axa pe implicaţiile psiho-sociologice asupra publicului-ţintă.

De cele mai multe ori, viaţa organizaţională gravitează în jurul a două compomente esenţiale. Este vorba de: managementul strategic şi mix-ul comunicaţional. (SCOALA AMERICANA – “MASS COMMUNICATION RESEARCH”

•Managementul Strategic are la bază o gândire managerială creativă, prin intermediul căreia organizaţia determină cadrul propice manifestării unei relaţii strategice între firmă şi mediul său intern şi extern.

•Mix-ul Comunicaţional permite informarea completă, „just-in-time” a organizaţiei, privind modificările intervenite la nivelul mediului de afaceri în cadrul căruia funcţionează, un mediu bazat pe un grad ridicat de risc şi incertitudine.

Pornind de la aceste considerente, schimbarea raportului dintre tactic şi strategic la nivel organizaţional implică aducerea în prim plan a relaţiei dintre organizaţie şi publicurile sale.

În cadrul mix-ului comunicaţional se utilizează, sub diferite variante şi combinaţii, patru instumente principale: publicitatea, relaţiile publice, promovarea vânzărilor, comunicarea directă.

•Publicitatea – acea modalitate de comunicare, manifestată printr-o formă impersonală de prezentare a unor idei, produse/servicii, sub formă plătită (advertising) sau gratuită (publicity) şi propagată segmentului mediatic

•Relaţiile Publice – modalitatea comunicaţională de cultivare sistemică şi constantă a contactelor directe dintre organizaţie şi mediul său intern/extern, menite a promova, prin persuasiune, imaginea firmei, reputaţia sau notorietatea sa, precum şi pe cea a produselor/serviciilor sale. PR-ul este susţinut financiar de către organizaţie.

•Promovarea Vânzărilor – implică o serie de activităţi materializate în acordarea de stimulente, pe termen scurt, clienţilor potenţiali, cu scopul de a-i încuraja în achiziţionarea unui produs/serviciu al unei organizaţii. Poate fi utilizat ca instrument comunicaţional menit să impulsioneze şi activitatea intermediarilor.

•Comunicarea Directă – mijlocul de comunicare prin contact direct cu clienţii, efectuat de către firme prin reprezentanţii săi, cu scopul de a informa şi convinge clienţii să achiziţioneze un produs, fără intermediari.

Domeniul de acţiune al PR-ului se identifică prin intermediul a două funcţii majore:

•să răspundă aşteptărilor, judecăţilor, comportamentelor, opiniilor celor care sunt direct angrenaţi în activitatea prezentă şi viitoare a unei firme şi a cărei evoluţie o pot influenţa;

•să-i motiveze pe cei ce intră în relaţii cu organizaţia.

Dennis L.Wilcox – arii ale PR-ului:

-modelul de tip corporatie: se urmareste, in principal, atingerea unei reputatii bune a organizatiei si mentinerea acesteia, pentru construirea, ulterior, a notorietatii sale

- modelul de tip organizatie non-profit: asociatii non-guvernamentale, non-profit, asociatii studentesti, asociatiile de binefacere, asociatii culturale

- modelul de tip sport, turism, petrecerea timpului liber – promovarea evenimentelor, concursurilor din sport, informarea publicului asupra modalitatilor de a petrece timpul liber in siguranta (modelul PR-ului “eveniment”)

- modelul de tip guvernamental- promovare intereselor politice si conturarea imaginii politicienilor

- modelul de tip educatie – promovarea imaginii si activitatilor desfasurate de catre o serie de institutii

- modelul de tip relatii publice internationale – dezvoltarea de relatii in afara granitelor, conturarea imaginii organizatiei si in afara tarii.