Teme Filosofia Culturii

1. Construiţi o definiţie a culturii utilizând idei din concepţiile unor autori studiaţi;

Nu există o definiţie standard a culturii.După Abraham Moles, cultura se pretează unei “definiţii deschise”, oricând susceptibilă de corecturi şi adăugiri, spre deosebire de conceptele cu care operează ştiinţele naturii sau geometria, care pot primi definiţii închise. Fenomenul cultural, în complexitatea sa ireductibilă, poate fi doar „conturat“, evident în mod imprecis, prin convergenţa unor trăsături, dar nu definit riguros, întrucât, având un caracter creator, cultura poate oricând „să dispară din propria sa definiţie“ dacă aceasta este una închisă şi dogmatică.. Moles propune o reinterpretare a culturii din perspectiva comunicării sociale generalizate (prin mass media) şi a „ciclurilor socio-culturale“ pe care le parcurg mesajele care ne structurează „tabloul spiritual“, „ecranul cunoaşterii“. Fiecare dintre noi purtăm în structura psihică, în spiritul nostru un „tablou al lumii“, format din cunoştinţe, idei, opinii, credinţe, reprezentări, valori, norme, atitudini etc., toate alcătuind „imaginea“ noastră asupra lumii.

Antropologul E.B. Taylor contribuie în sec.al XIX-lea la cristalizarea primei definiţii sintetice a culturii, înglobând în acest concept toate manifestările de viaţă ale unui popor, de la mitologie, limbaj, rituri, ceremonii, simboluri, cunoştinţe, până la instituţii şi forme de organizare sociale, fără a face distincţii între aceste sfere.

Antropologii americani Alfred Kroeber şi Clyde Kluckhohn au inventariat mai târziu definiţiile conceptului de cultură şi le-au sistematizat în funcţie de un set de criterii universale, care privesc raportul dintre om şi natură, dintre om şi valori precum şi relaţiile interumane. Sintetizând diverse înţelesuri şi abordări, cei doi antropologi au construit ei înşişi o definiţie: “ Cultura constă modelele implicite şi explicite ale comportării şi pentru comportare, acumulate şi transmise prin simboluri, incluzând şi realizările lor în unelte. Miezul esenţial al culturii constă din idei tradiţionale, apărute şi selectate istoric, şi, în special, din valorile ce li se atribuie; sistemele de cultură pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale acţiunii şi, pe de altă parte, ca elemente ce condiţionează acţiunea viitoare”. Această definiţie pune accentul pe cultură ca mecanism social de acumulare

şi transmitere a unor „modele comportamentale“, prin intermediul unor simboluri, încorporate chiar şi în unelte materiale. Valorile culturale sunt privite concomitent ca rezultate ale acţiunii şi ca elemente ce condiţionează acţiunea. Autorii nu disting elementele ce aparţin culturii de cele care ţin de sfera civilizaţiei, considerând că „sistemele de cultură“, fiind un nucleu al civilizaţiei, cuprind modele spirituale (am spune programe „soft“) pentru orientarea comportamentul şi a acţiunii sociale. Aceeaşi viziune se regăseşte şi la alţi antropologi şi teoreticieni americani.

Un sociolog american contemporan, Norman Goodman, explică fenomenul cultural prin

unitatea dintre aspectele materiale şi nonmateriale ale vieţii, prin sinteza lor. Elementele definitorii ale culturii, prezentate într-un mod schematic, pornind de la dimensiunile

menţionate de acest autor, sunt:1. cultura materială - „creaţii concrete şi tangibile“, „manifestările fizice ale vieţii“ (maşini,televizoare, avioane, rigla de calcul, mbrăcăminte, locuinţe, precum şi comportamente fizice) şi 2. cultura nonmaterială - creaţii simbolice, care nu au funcţie practică directă, transmise din generaţie în generaţie şi care cuprind , ca elemente componente cognitive (cunoştinţe, opinii, reprezentări, imagini), componente axiologice ( idei abstracte, învestite şi cu semnificaţie emoţională, despre ceea ce o societate crede că este bun, corect şi plăcut), componente normative (obiceiuri, moravuri, tabuuri, legi) şi componente simbolice ( semnele naturale,simbolurile, limba şi gesturile)

2. Explicaţi de ce cultura poate fi definită ca un ansamblu de limbaje simbolice; *

Cultura este definită adesea ca un ansamblu de „deprinderi sufletesti“, întrucât presupune un proces de asimilare si trăire subiectivă a valorilor. Dar aceste deprinderi şi stări ale conştiinţei sociale şi individuale se obiectivează şi se exprimă în opere, în limbaje simbolice, în conduite şi practici sociale.

– În raport cu registrul complex al constiinţei si al trăirilor interioare, cultura cuprinde structurile expresive ce traduc în limbaje simbolice aceste stări şi atitudini, structuri ce devin valori intersubiective şi sociale

Blaga a elaborat una dintre cele mai coerente şi mai interesante teorii asupra culturii. Potrivit lui Blaga, omul este sortit creaţiei, are un destin creator permanent. Omul trăieşte într-un mediu specific, creat de el însuşi, într-un univers simbolic care-l detaşează de natură. Cultura este astfel o „tălmăcire“ simbolică a lumii, o „lectură“ a existenţei, o interpretare a lumii, un mod de a „traduce“ experienţa în limbaje simbolice. Această idee, ce domină filosofia culturii si antropologia culturală la începutul secolului XX.

Indiferenet din ce perspective vrem sa definim conditia umana(culturala, biologica, sociologica,istorica, politica) nu putem ocoli un dat fundamental al fiintei umane:

Capacitatea de a comunica printr-o gama extreme de variata de limbaje simbolice, unele fiind contruite in prelungirea celor ,,naturale”, altele inventate ,,artificiale”. Intregul univers al culturii este rezultat cumulative al formelor de expresie si de comunicare pe care omul le-a inventat si expreimentat in decursul istoriei.

Omul poate fi definit prin capacitatea sa de a utilize concomitant diverse forme de a comunica, de a codifica informatii, idei si semnificatii, de a le tezauriza in limbaje simbolice si de a le transmite semenilor.

Ideea ca universal cultural este alcatuit dintr-un ansamblu integrat si coerent de limbaje simbolice, a fost intuita si formulata inca de teoreticienii Antichitatii, dar abia in secolul XX aceasta idee a fost transformata intr-un principiu fundamental de interpretare a realitatii umane. Semiotica s-a impus pe temeiul ideii ca toate demersurile umane, creatoare, cognitive si practice, presupun manipularea semnelor, iar viata umana se desfasoara intr-o lume a semnelor. Semiotica este vazuta ca o etapa in procesul de unificare a stiintelor.