Construcții civile an III

1. Numiti factori determinanti in conceptia si alcatuirea constructiilor

Factorii determinanţi în concepţia şi alcătuirea construcţiilor

- omul, cu cerinţele lui fiziologice şi igienice

- temperatura

- umiditatea

- luminozitatea

- nivelul sonor, etc.

- activitatea umană (procese funcţionale şi tehnologice)

natura (acţiuni fizice, chimice, biologice)

- vânt

- seism

- temperatură

- precipitaţii, etc

2. Numiti conditiile tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca elementele de constructie

CONDIŢII TEHNICE

Capitale

- durabilitatea (HGR 964 - 1998)

* ridicată (≥ 50 ani)

* obişnuită (20 - 50 ani)

* redusă (sub 20 ani)

- rezistenţa la foc

Durabilitatea este determinată de rezistenţa materialelor din care sunt formate elementele de construcţie la acţiunea distructivă a mediului, care se manifestă prin îngheţ-dezgheţ, umiditate, microorganisme, agresivitate chimică, radiaţii solare, etc.

Rezistenţa la foc este determinată de rezistenţa la foc a materialelor din care sunt realizate elementele de construcţie ale clădirii.

Mecanice (se referă în special la structura de rezistenţă)

- stabilitatea şi rigiditatea elementelor structurale

- rezistenţa la şoc

- rezistenţa la uzură

- limitarea deschiderii fisurilor

- oboseală, etc.

Fizice (se referă la confortul interior şi condiţii de igienă)

- elemente de izolare şi etanşare la transferul de căldură

- elemente de izolare faţă de influenţa curenţilor de aer (vânt)

- elemente de izolare faţă de intemperii (precipitaţii)

- elemente de limitare a nivelului sonor

- asigurarea iluminării, etc.

Estetice (plastica arhitecturală, decoraţiuni interioare, etc.)

Economice (alcătuirea constructivă şi realizarea tehnologică să asigure indici tehnico-economici eficienţi)

3. Ce reprezinta coordonarea dimensionala, coordonare modulara si tolerante in constructii?

COORDONAREA DIMENSIONALĂ

Orice construcţie, indiferent de perioada când a fost realizată, se caracterizează prin respectarea anumitor rapoarte între propriile sale componente

S-au stabilit astfel o serie de reguli referitoare la dimensiunile spaţiilor şi elementelor de construcţie precum şi a rapoartelor dintre aceste dimensiuni, reguli care impuneau coordonarea în ansamblu a dimensiunilor construcţiilor şi ale părţilor acestora.

COORDONAREA MODULARĂ

Coordonarea modulară este o convenţie pe baza căreia se unifică şi se limitează dimensiunile construcţiilor asigurându-se cerinţele funcţionale şi economice.

Coordonarea modulară reprezintă coordonarea dimensională realizată prin utilizarea unui modul de bază şi ai unor moduli derivaţi din modulul de bază.

La noi în ţară, precum şi în majoritatea ţărilor lumii, valoarea modulului de bază (M) s-a stabilit la 10 cm, componentă a sistemului metric

Ca moduli derivaţi sunt multipli ai modulului de bază (3M, 6M, 12M, 15M, 30M, 60M) şi submultipli ai modulului de bază (M/2, M/5, M/10).

Multiplii şi submultiplii modulului de bază se mai numesc multimoduli, respectiv submoduli.

TOLERANŢE ÎN CONSTRUCŢII

Diferenţa algebrică dintre dimensiunea efectivă şi dimensiunea de fabricaţie se numeşte abatere dimensională. Dacă abaterile dimensionale depăşesc anumite valori limită, stabilite pentru diverse cazuri concrete, atunci elementele respective nu se pot utiliza, fiind rebuturi.

Există astfel abaterea limită superioară (diferenţa algebrică dintre dimensiunea maximă şi cea de fabricaţie) şi abaterea limită inferioară (diferenţa algebrică dintre dimensiunea minimă şi cea de fabricaţie).

Toleranţa dimensională este diferenţa dintre dimensiunea maximă şi cea minimă sau suma modulelor abaterilor limită. Ansamblul toleranţelor, stabilite în raport cu clasa de precizie şi mărimile caracteristicilor geometrice, formează sistemul de toleranţe.

Clasa de precizie reprezintă un şir de toleranţe (în funcţie de mărimea caracteristicilor geometrice) corespunzător aceluiaşi grad de precizie.

4. Definiti si clasificati pereti. Explicitati rolul acestora

ROLUL ŞI CLASIFICAREA PEREŢILOR

Pereţii sunt elemente plane (uneori curbe) verticale care au rolul funcţional de realizare şi delimitare pe orizontală a unităţilor şi subunităţilor funcţionale din clădiri, deosebindu-se astfel pereţi exteriori şi interiori.

Pereţii exteriori au rolul de închidere a spaţiului, separând mediul exterior de cel interior.

Pereţii interiori au rolul de compartimentare pe orizontală a spaţiului construit.

Pereţii pot fi structurali, părţi din structura de rezistenţă a clădirii, sau nestructurali (purtaţi)

Pereţii portanţi preiau încărcări gravitaţionale (verticale) de la planşee, greutatea lor proprie şi încărcări orizontale (din vânt sau seism) şi prin intermediul fundaţiilor le transmit terenului.

Pereţii autoportanţi preiau încărcări orizontale (din vânt sau seism) şi verticale numai din greutatea lor proprie (nu preiau încărcări de la planşee) şi prin intermediul fundaţiilor le transmit terenului. Ei au rolul de realizare a rigidităţii de ansamblu a clădirii şi de preluare a încărcărilor orizontale (se numesc şi pereţi de contravântuire).

Pereţii structurali (portanţi şi autoportanţi) se mai numesc diafragme.

Pereţii purtaţi nu fac parte din structura de rezistenţă a clădirii. Ei reazemă pe planşee sau grinzi, care preiau greutatea lor proprie şi o transmit elementelor verticale de rezistenţă (pereţi portanţi sau stâlpi).

Pereţii de umplutură sunt pereţi care reazemă pe rigle de cadre, fiind amplasaţi în planul cadrului, între stâlpi şi rigle. Sunt pereţi purtaţi.

După rolul funcţional se deosebesc pereţi purtaţi interiori (cu rol de compartimentare interioară) şi pereţi purtaţi exteriori (cu rol de închidere).

După materialul folosit şi tehnologia de execuţie, pereţii pot fi din zidărie, beton monolit, elemente prefabricate, lemn sau alte materiale (sticlă, materiale plastice).

Condiţiile tehnice şi exigenţele impuse pereţilor decurg din rolul lor funcţional şi structural. Astfel, din punct de vedere funcţional, pereţii exteriori trebuie să asigure protecţia împotriva frigului, precipitaţiilor, vântului, zgomotelor, precum şi iluminarea naturală a încăperilor. Totodată, trebuie să corespundă exigenţelor (cerinţelor) capitale (durabilitate şi rezistenţă la foc), mecanice (în cazul pereţilor structurali), estetice şi economice.

Exigenţele pentru pereţii interiori sunt mai reduse, având în vedere rolul lor limitat, de compartimentare al spaţiului interior.