Fiscalitate

1. Rolul impozitelor şi taxelor în economia de piaţă(rolul economic şi rolul financiar)

Principalele caracteristici ale acestora sunt:

- impozitele au numai o formă bănească, element ce le diferenţiază de orice obligaţie neexprimată şi necalculată sub aspect monetar

- au o natură de plată generală

- obligaţia de plată are un caracter definitiv

- au caracter unilateral

Rolul financiar al impozitelor

- se manifestă prin faptul că impozitele şi taxele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

- la introducerea unui impozit se cere ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic- se consideră că un impozit este stabil atunci când randamentul rămâne constant de-a lungul unui circuit economic.

- elasticitatea presupune că impozitul poate fi adoptat în permanenţă la necesităţile de venituri ale statului

Rolul economic al impozitelor

- se caracterizează în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenţie în economie

- în funcţie de intenţia legiuitorului impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de frânare a unei activităţi de creştere sau reducere a producţiei sau consumului unui anumit produs de impulsionaresau de îngrădire a comerţului exterior.

Rolul social al impozitelor se concretizează prin faptul ca prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB între clase şi pături sociale, între persoane fizice şi juridice.

Rolul politic al impozitelor şi taxelor se referă la faptul că prin politica fiscală promovată de unele state se urmăreşte realizarea unor obiective de ordin social şi politic.

2. Principiile contabile şi implicaţiile lor fiscale

Pricipiile contabile sunt:

- principiul continuităţii activităţii;

- principiul permanenţei metodelor;

- principiul prudenţei;

- principiul independenţei exerciţiului;

- principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv;

- principiul intangibilităţii;

- principiul necompensării;

- principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;

- principiul pragului de semnificaţie

Principiul continuităţii activităţii presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii întreprinderii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a–şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.

Implicaţiile fiscale ale principiului continuităţii sunt puse în evidenţă la întocmirea documentelor de sinteză prin aplicarea unor reguli şi metode:

- repartizarea cheltuielilor în avans şi veniturile în avans e mai multe exerciţii financiare

- înregistrarea amortizărilor şi a venturilor în avans pe mai multe exerciţii financiare

- înregistrarea amortizărilor şi a provizioanelor

- repartizarea rezultatelor nefavorabile

- lipsa continuităţii în activitatea unei întreprinderi generează dizolvarea ei urmată de lichidare

- lichidarea presupune schimbarea metodelor de evaluare, fapt ce are influenţă asupra patrimoniului rezultatelor şi situaţiilor financiare

- perspectiva fiscală se modifică şi ea, obligaţiile fiscale îmbrăcând forme diferite.

Principiul permanenţei metodelor- metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.

Modificările de politici contabile pot fi determinate de:

- iniţiativa entităţii, situaţie în care modificarea poate fi justificată în notele explicative

- o decizie a unei autorităţi competente(modificarea unor reglementări) situaţie în care modificarea nu trebuie justificată în notele explicative

3. Definiţi termenii

Impunere în sens fiscal constă în identificarea tuturor categoriilor de personae fizice sau juridice care deţin sau realizează un anumit obiect impozabil.

Drepturile plătitorului de impozite apar atunci când la scadenţa unui impozit s-a plătit o sumă mai mare decât cea care trebuia plătită. Această problemă poate fi rezolvată prin compensarea sumei plătită în plus cu suma ce trebuie plătită la scadenţa următoare sau cu parte din această sumă.

Dacă compensarea nu este posibilă se recurge la restituirea sumei plătită în plus. Dacă compensarea nu este posibilă se recurge la restituirea sumei plătite în plus.

Sancţiunile apar atunci când nu se respectă termenul de plată sau atunci când obligaţia de plată este determinată incorect.