Teste rezolvate la criminologie

TEST nr. 1

Subiectul I: Istoria apariţiei criminalisticii.

1.1 (3) Indicaţi premisele şi condiţiile istorice de apariţie a cunoştinţelor cu semnificaţie criminalistică.

Odata cu dezvoltarea tehnologiilor informationale si a stiintelor ce servesc la descoperirea infractiunilor au aparut si noi metode de cercetare, fixare si ridicare a urmelor infractiunii. Aparitia unor preocupari de criminalistica in cadrul lucrarilor si cursurilor de medicina legala din invatamintul suoerior evedintiaza, in plus, necesitatea impusa de practica judiciare ca problemele abordate in cadrul acesteia sa fie solutionate pe cale stiintifica si nu prin diletantismul unor metode intimplatoare. Constituirea relative tirzie a criminalisticii ca stiinta independent bine conturata, cu un obiect si metode proprii de cercetare, se datoreste nu numai avintului tardiv al stiintelor naturii, ci si unei orientari mistico-formale in teoria probelor, lipsei de interes in mediul juridic fata de progresele realizate in domeniul stiintelor naturii si tehnicii, cu alte cuvinte, unei lipse de cultura generala elementara a majoritatii celor a caror sarcina se afla combaterea criminalitatii. In linii generale premisele si conditiile istorice de aparitie a cunostintelor cu semnificatie criminalistica se datoreaza faptului ca subiectii infractional active se foloseau de ingeniozitatile tehnologice si pentru ca organelle de drept sa faca fata combaterii criminalitatii erau nevoiti sa inoveze si propriul system de cercetare a infractiunilor. Deasemenea progresul umanitatii in dezvoltarea stiintelor si modelelor de orinduire sociala au impus ca mediul academic sa-si concentreze atentia asupra problemelor ce tin de domeniul criminalistic.

1.2 (5) Determinaţi aportul cercetărilor care au stat la baza apariţiei ştiinţei criminalistice.

fondatorul criminalisticii este socotit cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de Drept penal, Hans Gross. El avea să editeze, în 1893, „Manualul judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt timp sub denumirea “Manualul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii”. Prin Criminalistica H. Gross subintelegea stiinta despre latura reala a fenomenelor care alcatuesc continul dreptului penal. La obiectul acesteia el referee studierea probelor material, faptelor sau fenomenelor ce constitue elemente ale actiunii penale, caracteruluil, particularitatilor psihologice, deprinderelor si modalitatilor de activitate a persoanelor participante in procesul penal. In conformitate cu aceasta definire a criminalisticii H. Gross includea in continutul ei umratoarele: stiinta despre depistarea si utilizarea probelor material, inclusive regulile de lucru cu urmele, documente falsificate, etc. Studierea unor tipuri de infractiuni, intrebarile referitoare la modul de trai al infractorului. De asemenea A. Bertilion s-a evidentiat prin aportul sau aduc criminalistiicii deoarece el a propus pentru prima data sistemul stiintific de inregistrare a infractorilor, bazata pe masurarea unor anumite parti invariabile ale corpului uman (1883), a elaborate metodica speciala de fotagrafiere indentificationale si a aplicat o metodica noua de descriere a persoanei infractorului in scopul indentificarii (prototipul actualului “portret vorbit”). Tot el, pentru prima data in tarile europene, a pus inceputul utilizarii dactiloscopiei in dezvaluirea infractiunilor(paris, 1902).

In Rusia prerevolutionara nu se duceau nici un fel de discutii referitor la obiectul criminalisticii sau, cum era numita, “tehnica penala”. Criminalistul rus S.Tregubov mentiona la 1915 in cartea sa ca fara a pretinde la o valoare stiintifica independent, tehnica penala este o disciplina stiintifica aplicata ce urmareste scopuri practice, este strins legata de dreptul procesual-penal si are drept obiectiv studierea celor mai adecvate modalitati si procedee de aplicare a metodelor stiintelor natural si cunostintelor tehnice in cercetarea infractiunelor si indentificarea persoanei infractorului. Timp indelungat aceasta opinie era dominanta si insusi termenul “Criminalistica” pana la inceputul anilor 30 in general nu era acceptat. Deseori atit savantii, cit si practicienii utilizau termenul “tehnica penala”. Totusi o contributie valoroasa in dezvoltarea criminalisticii prerevolutionare a adus criminalistul progresist rus E. Burinski. Primele lui concluzii teoretice in domeniul fotografiei si grafologiei judiciare erau cunoscute nu numai in Rusia ci si peste hotarele ei. In anul 1889 el fondeaza din mijloace personale in orasul Petersburg un laborator de fotografie judiciara care ulterior a fost tranfosrmat in institutie de stat si care a fost prototipul utlerioarelor centre de expertise.

1.3 (7) Evaluaţi legătura criminalisticii cu alte ştiinţe .

2 Legătura criminalistica cu dreptul penal. După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituie infracţiuni, elementele constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă. în baza acestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei respective de infracţiuni. Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, la aprecierea periculozităţii faptei şi făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul să semnalăm opinia fondatorului ştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»1.

3 Legătura criminalistica cu dreptul procesual penal. Aşa cum s-a menţionat, activitatea criminalistică este subordonată scopului procesului penal, aceasta determinând legătura strânsă intre aceste discipline. Ea se manifestă, pe de o parte, prin faptul că orice activitate criminalistică, fie cercetarea la faţa locului, fie examinarea unui corp delict în condiţii de laborator, serveşte scopului procesului penal. Criminalistica asigură, prin metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice, realizarea eficientă a tuturor formelor de activitate procesuală, în special a celor destinate descoperirii şi administrării probelor. Pe de altă parte, legislaţia procesual penală determină limitele şi condiţiile cu care trebuie să fie concordate metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică.

4 Legătura criminalistica cu criminologia. Legătura dintre aceste două discipline este deosebit de evidentă.Criminologia este o ştiinţă relativ recentă care are obiectul său specific de studiu: starea, dinamica şi cauzele criminalităţii, ceea ce permite prog-nozarea infracţiunilor şi elaborarea măsurilor de prevenire prin înlăturarea condiţiilor sociale ce determină sau favorizează comiterea lor. La rezolvarea problemelor ce ţin de obiectul de studiu al criminologiei se folosesc pe larg rezultatele obţinute în urma cercetărilor criminalistice a anumitor infracţiuni sau categorii de infracţiuni, datele concentrate în cartotecile de evidenţă criminalistică ş.a. Prin posibilităţile de cercetare de care dispune, criminologia furnizează date deosebit de importante necesare elaborării şi aplicării mijloacelor tehnice criminalistice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale.

5 Legătura criminalistica cu medicina legală şi psihiatria Judiciară. Fie la nivel teoretic, fie la cel utilitar, criminalistica deţine continuu legături cu ştiinţele auxiliare ale dreptului, în special cu medicina legală. în practică se cunosc suficiente cazuri când medicii legişti, spre exemplu, au aplicat datele stabilite de criminalişti pentru determinarea faptelor cu care se confruntă şi, invers, când criminaliştii au apelat la datele medico-legale pentru stabilirea faptelor cu semnificaţie judiciară. Sunt frecvente expertizele complexe medico-criminalistice a armelor de foc şi a urmelor aplicării acestora, a mijloacelor tehnice în cazurile accidentelor de circulaţie sau de muncă etc.