Drept Civil

Imagine preview
(8/10)

Aceasta fituica rezuma Drept Civil.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 23 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

1. Patrimoniul - notiunea, caracterele juridice, functiile

Notiunea. Obiectul dreptului civil este format din raporturile patrimoniale si raporturile nepatrimoniale (numite si raporturi “personal nepatrimoniale”) stabilite între persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica.

Pentru definirea notiunii de patrimoniu este necesara cercetarea raportului juridic civil, acesta din urma cuprinzând trei elemente constitutive: partile, continutul si obiectul. Raportul de drept civil, ca orice raport juridic, este un raport social, adica un raport ce se stabileste între oameni, priviti fie în calitate de subiect individual, fie în calitate de subiect colectiv.

Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice apte de a fi titulare de drepturi si obligatii civile.

Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile, iar obiectul acestuia consta în actiunile si inactiunile la care sunt îndrituite partile ori pe care acestea sunt tinute sa le respecte, adica în conduita pe care o poate avea ori trebuie sa o aiba partile.

Drepturile subiective si obligatiile corelative pot fi patrimoniale, adica au un continut economic, si personal-nepatrimoniale, când nu au asemenea continut. Numai drepturile subiective si obligatiile civile, care au o valoare pecuniara prezinta relevanta pentru definirea notiunii de patrimoniu.

În decursul timpului, pentru a explica fundamentul juridic al patrimoniului, caracterele juridice si functiile acestuia, în doctrina juridica, notiunii de patrimoniu i sau dat explicatii diferite care s-au constituit în adevarate conceptii. Dintre acestea

retinem doua, mai importante: teoria personalista a patrimoniului (teoria clasica) si teoria patrimoniului de afectatiune (teoria patrimoniului scop).

Teoria personalista a patrimoniului, formulata de juristii francezi Aubry si Rau, a avut o mare aderenta pâna la începutul secolului al XX-lea si are la baza conceptia individualista a Codului civil francez. Conform acestei teorii, între persoana si patrimoniu exista o strânsa legatura, astfel încât patrimoniul capata caracterele esentiale ale personalitatii titularului, devenind astfel indivizibil si inalienabil. În sinteza, aceasta conceptie are ca fundament urmatoarele principii:

- numai persoanele pot avea un patrimoniu;

- orice persoana are un patrimoniu;

- persoana nu poate avea decât un patrimoniu, care este unitar si indivizibil;

- patrimoniul nu poate fi separat de persoana careia îi apartine.

Principala regula care se desprinde din aceasta teorie, aceea a indivizibiliattii patrimoniului, a permis, în perioada de început a economiei de piata, creditorilor sa se îndestuleze, în scopul satisfacerii creantelor lor, din toate bunurile ce apartin debitorului. În cadrul economic si social respectiv, caracterul indivizibil al patrimoniului a constituit fundamentul angajarii raspunderii nelimitate a întreprinzatorului în cadrul întreprinderilor existente la acea vreme, cu întreaga sa avere în raporturile cu creditorii. Regula indivizibilitatii patrimoniului reflecta un anumit stadiu de dezvoltare a economiei de piata. În timp aceasta conceptie a intrat în contradictie cu nevoile social-economice si a început sa se resimta necesitatea divizibilitatii patrimoniului.

Teoria patrimoniului de afectatiune (teoria patrimoniului scop) a aparut la începutul secolului al XX-lea în Germania si a fost preluata apoi si de doctrina franceza. Potrivit acestei conceptii unitatea drepturilor si a obligatiilor constituite ca o universalitate nu depinde de apartenenta la o anumita persoana, ci de scopul sau afectatiunea pe care titularul le-a dat-o acestora. Astfel, o asemenea univesalitate poate constitui un patrimoniu distinct, independent de patrimoniul general al fiecarei persoane. Deci, o persoana poate fi titulara mai multor patrimonii, fiecare patrimoniu fiind determinat de scopul, de afectatiunea data de persoana respectivei mase de bunuri.În concluzie, drepturile si obligatiile unei persoane constituie o universalitate nu pentru ca apartin acelei persoane, ci fiindca titularul le-a dat o anumita destinatie, le-a afectat unui anumit scop.Aceasta teorie corespunde necesitatii formarii societatilor comerciale în care fiecare actionar este reprezentat în limitele aportului adus -putând fi prezent în mai multe societati- aceasta restrângând si raspunderea pentru datorii.

Notiunea de patrimoniu în dreptul civil român. În legislatia civila româna nu exista o definitie a notiunii de patrimoniu, desi Codul civil român de la 1864 face o serie de referiri la aceasta. Astfel, art.1718 C.civ. prevede ca : “Oricine este obligat personal este tinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare”. În conceptia legiuitorului îndatoririle, bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare constituie tocmai continutul patrimoniului ca notiune juridica.

Potrivit art. 781 Cod civil, creditorii defunctului pot cere separatia patrimoniului defunctului de la acela al mostenitorului sau “eredelui”. Masura este destinata sa previna confuziunea celor doua patrimonii, care ar fi de natura sa-l puna pe creditorul defunctului sa vina în concurs cu cei ai mostenitorului si sa suporte riscul eventualei insolvabilitati a acestuia. Procedând în acest fel, creditorul succesoral obtine mentinerea identitatii patrimoniului debitorului sau si dupa decesul acestuia, identitate care va înceta, prin absorbirea în patrimoniul mostenitorului, numai dupa achitarea datoriilor succesiunii.Notiunea de separatie de patrimonii mai este întâlnita în articolul 784 Cod civil si articolului 1743 Cod civil din materia privilegiilor.

Numeroase referiri la notiunea de patromoniu exista în legile civile speciale referitoare la persoana juridica în general sau în legatura cu societatile comerciale. Patrimoniul propriu permite persoanei juridice sa participe la circuitul civil, îndeosebi în raporturile juridice patrimoniale, în nume propriu, si, totodata, sa aiba o raspundere patrimoniala proprie. De cele mai multe ori, patrimoniul este elementul care diferentiaza o entitate ce are calitatea de persoana juridica de entitatea care nu are personalitate juridica; în practica, exista entitati care au organizare proprie si scop propriu, dar, în lipsa unui patrimoniu propriu, nu au calitatea de persoana juridica (este cazul, spre exemplu, al sucursalelor, nu însa si al filialelor, acestea din urma având personalitate juridica deoarece întrunesc toate cele trei elemente constitutive).Noul Cod civil consacra notiunii de patrimoniu, în general, trei articole (art.31-33) în Cartea I, “Despre persoane”, însa nu defineste în mod explicit,ci în art. 2342 alin. (1) reda continutul art. 1718 C.civ.: “(1) Cel care este obligat personal raspunde cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele servesc drept garantie comuna a creditorilor sai”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Civil.doc