Fituici pentru Examen la Dreptul Administrativ

Imagine preview
(8/10)

Aceasta fituica rezuma Fituici pentru Examen la Dreptul Administrativ.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 6 fisiere doc de 13 pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Conceptul de administraţie publică

Termenul de administraţie provine din limba latină, fiind compus din prepoziţia ad cu semnificaţia la, către, şi minister care înseamnă servitor, supus, agent, subordonat. Altfel spus, cineva în slujba cuiva.

De altfel, înţelegerea conceptului de administraţie în prezent nu se poate realiza făcând abstracţie de împrejurarea că administraţia publică are un dublu sens sau înţeles: cel material şi cel formal. În sens material, administraţia înseamnă o activitate complexă, de gestiune a treburilor publice, o activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legilor de către structurile anume create. Scopul acestei activităţi este realizarea intereselor generale. În sens formal sau organic, administraţia este ansamblul de autorităţi şi instituţii publice, purtând denumiri diverse care realizează activitate de administrare, de punere în executare a legilor. Administraţia este un mod concret, public de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor legale, pentru realizarea intereselor publice şi private dintr-o societate organizată statal. Administraţia se „subordoneza” puterii legiuitoare.

Administraţia publică se bazeaza pe norme juridice si este realizată de structuri – organe, autorităţi, instituţii, servicii publice etc. – legal constituite şi organizate după o matrice piramidală, cu raporturi diferite între fiecare structură, dar coerent aşezate şi cu competenţe astfel distribuite încât să se menţină unitatea, funcţionalitatea şi dinamica sistemului.

2. Fenomenul administrativ

Fenomenul administrativ este un fenomen social. Administraţia publică, prin agenţii săi de putere, funcţionarii publici, acţionează în şi pentru mediul social, pentru societate, pentru colectivitatea naţională ori pentru colectivităţile locale. Prin aceste acţiuni administraţia publică nu face altceva decât să se implice în fenomenul social pe care l-a generat ansamblul cerinţelor sociale . Pornind de la sensul etimologic al termenului de administraţie, trebuie admis că o anumită formă de administraţie a existat chiar şi în comuna primitivă, la nivelul ginţilor, al triburilor sau al uniunilor de triburi. Dar este greu de apreciat asupra momentului când, în evoluţia colectivităţilor umane s-a pus problema unei administraţii a intereselor generale, comune ale colectivităţilor. Despre fenomenul administrativ în accepţiunea actuală se poate arăta că el a apărut şi a evoluat abia după ce societatea umană s-a organizat statal, a apărut Statul ca instituţie fundamentală, perenă prin intermediul căruia, colectivitatea umană îşi gestionează interesele.

Analiza societăţii din perspectiva administraţiei publice şi a dreptului aplicabil acesteia evidenţiază încă o realitate şi anume că nu toate cerinţele sociale, pot fi incluse în ceea ce numim fenomen administrativ. Se poate aprecia că întinderea fenomenului administrativ este determinată de o serie de factori interni sau externi.

3. Scopul administraţiei

Fără îndoială, scopul administraţiei publice este servirea interesului general, public, interes ce este recunoscut ca cerinţă socială, de către stat atunci când prin diferite legi se stabilesc obligaţii concrete administraţiei într-un domeniu sau altul al vieţii sociale. Interesul public, general reprezintă acele cerinţe esenţiale, comune ale colectivităţilor umane, pe care Statul le recunoaşte, le reglementează prin lege şi le repartizează spre în executare unor servicii publice existente sau pe care le creează. Interesul public recunoscut prin lege poate fi cuantificat după mai multe criterii: numărul beneficiarilor, importanţa esenţială a acestuia pentru cei administraţi, cerinţele generale pentru susţinerea serviciului public astfel creat şi nu în ultimul rând dinamica cerinţelor pe unitatea de timp. În acest sens trebuie făcută precizarea că în principiu statul acţionează dezinteresat din punct de vedere financiar, ceea ce nu-l opreşte să impună pentru anumite servicii publice ca o parte din costuri să fie suportate direct de către beneficiarii serviciului.

Când statul apreciază că o anumită cerinţă socială nu poate să şi-o asume, va facilita particularilor să se ocupe ei de realizarea acesteia aşa cum este cazul serviciilor comerciale care sunt organizate de către particulari dar pentru a servi unui interes public.

Conţinutul interesului general este diferit în raport cu anumite perioade istorice de timp, cu regimurile politice, cu alţi factori sociali. Dacă acest conţinut este diferit, scopul rămâne acelaşi, activitatea administraţiei publice urmăreşte satisfacerea interesului general .

4. Mijloacele activităţilor administrative

a) Puterea publică – factor de bază. Între particulari, raporturile juridice se fundamentează pe principiul egalităţii juridice; Administraţia este supusă unor norme juridice ce constituie în esenţă dreptul administrativ, ramură de drept a dreptului public. Administraţia are drept scop satisfacerea interesului general ceea ce face să acţioneze ca atare, să-şi impună voinţa.Astfel administraţia trebuie să beneficieze necontenit de anumite prerogative, puteri, drepturi speciale, exorbitante pentru a se putea impune particularilor .Aceste prerogative ale administraţiei îşi găsesc consacrare în Constituţie, în diferite legi organice sau ordinare, în Ordonanţe ale Guvernului .

Autorităţile administrative pot emite sau adopta acte de autoritate, acte administrative, denumite generic decizii administrative, care se bucură de executare din oficiu, cu posibilitate, la nevoie, de a lua măsuri administrative de constrângere, cu caracter preventiv, sancţionator sau de executare silită . Instituţia juridică a contenciosului administrativ se prezintă ca un mijloc de reordonare a măsurilor luate abuziv de către autorităţile administrative, ca o consecinţă a recunoaşterii responsabilităţii administraţiei, în particular, şi a Statului în general.

Recurgerea la procedeele de putere publică nu este necesară întotdeauna. Satisfacerea interesului general poate fi realizată şi prin intermediul contractului administrativ, situaţie în care administraţia îşi menţine o poziţie dominantă deşi voinţele părţilor la momentul încheierii contractului administrativ au fost egale.

b) Serviciul public. Administraţia acţionează în realizarea interesului public sub imperiul forţei publice atribuite (distribuite) de către stat. Dar, realizarea în concret a acţiunilor administraţiei implică măsuri organizatorice instituţionale şi anume serviciul public. Procedeul folosit de administraţie este serviciul public ce reprezintă o activitate organizată sau autorizată de o autoritate administrativă (sau de Parlament) pentru a satisface cerinţe sociale de interes public.

Serviciile publice se înfiinţează ca o necesitate pentru aducerea la îndeplinire a unor sarcini asumate de administraţie.

Fisiere in arhiva (6):

  • drep5.doc
  • drept1.doc
  • drept2.doc
  • drept3.doc
  • drept4.doc
  • drept6.doc