Subiecte Pregatitoare Examen la Disciplina Mijloace Tehnice de Administrare a Probelor

Imagine preview
(7/10)

Aceasta fituica rezuma Subiecte Pregatitoare Examen la Disciplina Mijloace Tehnice de Administrare a Probelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 17 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Expuneţi premisele şi condiţiile istorice de apariţie a cunoştinţelor cu semnificaţie criminalistică. Literatura de specialitate atestă o mare diversitate de determinări în acest sens care, în fond, reflectă evoluţia ştiinţei şi a opiniilor asupra obiectului său de studiu în fiecare din etapele sale de dezvoltare şi existenţă. Spre exemplu, întemeetorul acestei ştiinţe Hans Gross în opera sa “Îndreptarul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii” (a.1898) considera criminalistica “o ştiinţă a stărilor de fapt în dreptul penal”, adică o disciplină care studiază latura reală a faptelor ce cad sub incidenţa dreptului penal. În această etapă – de acumulare a materialelor empirice obiectul ei era determinat şi ca “mijloc de adaptare la necesităţile actului de Justiţie a realizărilor ştiinţelor tehnice, naturale şi medicale” (I.Iakimov, a.1924), ca “procedee şi metode de depistare şi examinare a probelor în scopul descoperirii infracţiunii şi identificării făptaşului”(B.Şaver, a.1940). Pe la mijlocul anilor '50 ai sec.XX în spaţiul fostei URSS s-a statornicit noţiunea de criminalistică ca ştiinţă ce vizează mijloacele tehnice, metodele şi procedeele de detectare, fixare şi examinare a probelor în scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor(A.Vinberg, S.Mitricev).Această definiţie, considerată timp îndelungat tradiţională a jucat un rol pozitiv în profilarea obiectului de studiu şi autonomizarea ştiinţei criminalisticii în ansamblu. Mai tărziu însă, şi această determinare a încetat să corespundă viziunilor contemporane privind obiectul unui domeniu de cunoaştere, întrucît oglindea rezultatul elaborărilor criminalistice şi nu aborda originea lor, adică legităţile studiate de criminalistică. În a.1967 R.Belkin şi Iu.Krasnobaiev au propus o nouă definiţie acceptată ulterior de mai mulţi savanţi criminalişti la temelia căreia au fost puse legităţile realităţii obiective studiate de criminalistică.[2,pag.90-94] Conturarea unor astfel de legităţi, care, de altfel, reprezintă obiectul de studiu al oricărei ştiinţe este indicele adevărat al existenţei ei independente.

2. Definiţi noţiunea de criminalistică şi a obiectului ei de studiu.

În baza cunoaşterii lor, ştiinţa criminalistică elaborează metode, mijloace şi procedee practice de combatere şi prevenire a faptelor penale. Deci, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă ce studiază legităţile activităţii infracţionale, a mecanismului de reflectare a faptelor penale în sursele de informaţie precum şi cele ce determină activitatea de investigaţie a acestor fapte, cunoaşterea cărora serveşte drept bază de elaborare a metodelor şi mijloacelor de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor. Ca ştiinţă, criminalistica are un dublu obiect de studiu: legităţile realităţii obiective ce se manifestă cu ocazia comiterii infracţiunilor, precum şi cele ce determină descoperirea, cercetarea si prevenirea lor.Orice activitate infracţională este legată de mediul unde aceasta se desfăşoară, exercitând influentă asupra lui şi reflectându-se totodată în el. Rezultatele acestor reflectări reprezintă multiplele amprente ale infracţiunii şi autorului ei, utile pentru a reconstitui fapta şi a stabili adevărul în cauzele concrete.

3.Definiţi noţiunea de identificare criminalistică

Identificarea în criminalistică : - activitatea prin care se constată atât însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor, fiinţelor cât şi însuşirile ce le deosebesc, ordonarea lor în tipuri, grupe şi subgrupe, apoi în vederea deosebirii fiecăruia în parte de toate celelalte cu anumite asemănări.

Identitatea – rezultatul obţinut la sfârşitul procesului de identificare cuprinde acele însuşiri sau proprietăţi ale obiectelor, fenomenelor, fiinţei care îl fac să fie el însuşi. Scopul final al identificării: este stabilirea identităţii obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor supuse examinării; prezintă interes, utilitate şi altă treaptă a determinării, în lipsa unor trăsături individuale: tip, grupă, subgrupă cât şi constatarea neidentiţăţii sale, obiectul fiind scos din câmpul cercetării.

4. Specificaţi obligaţiile şi drepturile specialistului în cadrul participării lui la acţiunile de urmărire penala. Specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele procesului penal. Cererea organului de urmărire penală sau a instanţei cu privire la chemarea specialistului este obligatorie pentru conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în care activează specialistul. Înainte de începerea acţiunii procesuale la care participă specialistul, organul de urmărire penală sau instanţa stabileşte identitatea şi competenţa specialistului, domiciliul lui, precum şi în ce relaţii se află el cu persoanele care participă la acţiunea respectivă, îi explică drepturile şi obligaţiile şi îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile. Aceasta se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective şi se certifică prin semnătura specialistului. Specialistul este obligat: 1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei; 2) să prezinte organului de urmărire penală documentele ce confirmă calificarea lui de specialist respectiv, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea sa de a acorda ajutorul necesar ca specialist; 3) să comunice, la cererea organului de urmărire penală, a instanţei sau părţilor, despre experienţa sa în domeniu şi despre relaţiile sale cu persoanele participante în cauza penală respectivă; 4) să se afle la locul efectuării acţiunii procesuale sau în şedinţa de judecată atîta timp cît este necesar de a asigura acordarea ajutorului ca specialist şi să nu părăsească fără permisiune locul efectuării acţiunii procesuale respective sau şedinţa de judecată; 5) să aplice toate cunoştinţele şi deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor organului care efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să dea explicaţii referitor la problemele ce ţin de competenţa sa profesională; 6) să facă concluzii de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală; 7) să se supună dispoziţiilor legale ale organului de urmărire penală; 8) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată; 9) să confirme, prin semnătură, mersul, conţinutul şi rezultatele acţiunii procesuale la care a participat, precum şi caracterul complet şi exact al înscrierilor în procesul-verbal al acţiunii respective; 10) să nu divulge circumstanţele şi datele care i-au devenit cunoscute în urma efectuării acţiunii procesuale, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum şi cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată. Specialistul are dreptul: 1) să ia cunoştinţă, cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanţei, de materialele cauzei şi să pună întrebări participanţilor la acţiunea procesuală respectivă pentru a formula o concluzie adecvată, să ceară completarea materialelor şi datelor puse la dispoziţie pentru darea concluziei; 2) să-i atenţioneze pe cei prezenţi asupra circumstanţelor legate de descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor şi documentelor respective, asupra aplicării mijloacelor tehnice şi programelor computerizate, să dea explicaţii referitor la chestiunile ce ţin de competenţa sa profesională; 3) să facă obiecţii, care vor fi incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective, referitor la descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor, precum şi să dea alte explicaţii conform competenţei sale profesionale; 4) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care a participat şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv; 5) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei; 6) să primească recompensă pentru lucrul efectuat. Specialistul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod

Fisiere in arhiva (1):

  • Subiecte Pregatitoare Examen la Disciplina Mijloace Tehnice de Administrare a Probelor.docx