Fizica mediului

Data - descriere simbolică a unui obiect, fenomen sau a unei acţiuni. Simbolurile urmează o structură bazată pe o sintaxă prestabilită, înregistrată pe un suport material şi care poate fi prelucrată manual, electronic sau combinat.

Date numerice

Date alfanumerice

Semnificaţia transmiterii acestora, în urma prelucrării, constituie informaţia. Informaţia deci, este o dată care aduce un plus de cunoaştere şi serveşte la luarea deciziilor. Informaţia trebuie sa fie consistentă (suficient de cuprinzătoare), relevantă (să furnizeze cunoştinţele necesare), exactă, oportună (să fie furnizată la timp) şi accesibilă ca mod de prezentare.

Rezultatul unei prelucrări a datelor este deci o informaţie. Aceasta devine o dată în momentul în care nu mai aduce un plus de cunoştinţe. Ea poate fi supusă altor prelucrări, obţinându-se o noua informaţie. Acest şir de prelucrări, cu rezultate intermediare, duce la considerarea datei ca informaţie, de unde şi expresia “prelucrarea informaţiei”.

Putem defini un Sistem informaţional ca fiind totalitatea datelor, a mijloacelor de tratare a lor, precum şi a informaţilor obţinute (sau a informaţiilor care potenţial pot fi obţinute), împreună cu echipamentul destinat să facă aceasta, pentru un domeniu precizat, care serveşte la luarea deciziilor. Daca prelucrarea este preponderent automatizată, putem spune ca este vorba de un SISTEM INFORMATIC.

Coordonate

Coordonate carteziene - în plan sunt proiecţiile razei vectoare pe cele două axe, iar în spaţiu proiecţiile raze vectoare pe trei axe. Cele bidimensionale comportă o origine arbitrară, faţă de care se face referire şi care de obicei este astfel aleasă (în partea stângă, jos), astfel încât să avem numai valori pozitive pt ox şi oy. În cazul tridimensional originea este considerată în centrul Pământului, axa oz fiind confundată cu axa de rotaţie. Coordonatele unui punct sunt exprimate prin proiecţiile sale pe cele trei axe (x, y, z)

Coordonatele geografice - se exprimă într-un sistem de referinţă cu originea în centrul Pământului, axa fundamentală fiind axa de rotaţie, iar planul fundamental – planul ecuatorial. Se consideră astfel că meridianul Geeenwich este conţinut în planul xoz şi ecuatorul este conţinut în planul xoy. În cazul coordonatelor geografice, altitudinea nu este exprimată prin lungimea razei vectoare (adică distanţa de la centrul Pământului pănă la punct), ci este exprimată faţă de o suprafaţă de referinţă – nivelul mării, care implică faptul că Pamântul este considerat un geoid. Suprafaţa de referinţă nu este cunoscută exact decât la nivelul mărilor. Sub continente, geoidul este o formă teoretică care este reconstituită prin măsurători.

Coordonatele geografice sunt: latitudinea unghiul format de planul ecuatorului terestru cu verticala locului şi longitudinea unghiul format de meridianul iniţial cu meridianul locului.

Proiectii

Proiecţia conformă conservă unghiurile. Un unghi măsurat pe suprafaţa pamântului va avea aceiaşi valoare cu cel masurat pe hartă. Aceasta duce şi la conservarea locală a formelor (pe suprafeţe relativ mici), pentru suprafeţe mari forma nu se conservă. De fapt nici o proiecţie nu poate păstra suprafeţe de mari dimensiuni. Proiecţia stereografică este un caz particular de proiecţie conformă în care scara creşte de la centru spre periferie.

Proiecţia echivalentă conservă suprafeţele dar nu şi forma, astfel un patrat poate fi reprezentat printr-un dreptunghi de aceeaşi arie. Pentru regiuni mici această distorsiune este puţin sesizabilă. În astfel de proiecţii meridianele şi parelelele nu se intersectează după unghiuri drepte.

Proiecţia echidistantă conservă distanţele dintre puncte. Scare nu se menţine constantă pe întreaga hartă. Au ca suprafeţe de proiectare suprafeţe desfăşurabile (cilindru, con).

Proiecţia azimutală conservă direcţia.

În funcţie de suprafaţa pe care se proiectează distingem: proiecţia pe un plan, proiecţia pe o suprafaţă conică, proiecţia pe o supfaraţă cilindrică.

Proiecţia se realizează în general pe un plan tangent la sferă într-un punct dar poate fi si secant. Este o proiecţie azimutală. Punctul de tangenţă poate fi polul nord, un punct de pe ecuator, orice punct imaginar (pr. polară, pr. ecuatorială, pr. oblică).

Proiecţia conică este cea mai simplă şi se obţine când suprafaţa conică este tangentă la sferă. Paralele la care conul este tangent se numeşte paralelă standard sau de referinţă.

Proiecţia cilindrică este o proiecţie pe o suprafaţă cilindrică desfăşurată. Sfera sau elipsoidul poate fi tangentă sau secantă la cilindru. Proiecţia Mercator este una din cele mai uzuale proiecţii cilindrice (linia de tangenţă este ecuatorul).