Fiscalitate

Imagine preview
(8/10)

Aceasta fituica rezuma Fiscalitate.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 105 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

1.Aparitia si dezvoltarea impozitelor

Impozitul - este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie este legata de existenta statului si a banilor. Impozitele erau percepute încă în antichitate şi se presupune că au apărut în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinate de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală.

De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionate de dezvoltarea economico-socială şi de chletuielile publice acceptate de fiecare stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc îndeosebi din istoria statelor antice grec şi roman.

În statele greceşti, ca şi în statul antic roman, erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi de ordine publică, construcţia şi înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri, pentru temple şi serbări religioase.

Pentru completarea resurselor domeniului public, în ficeare din aceste state au fost instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente, altele extraordinare.

În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor, taxelor pentru vînzarea pe piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în timp de război ca o datorie de onoare a acestor cetăţeni.

În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost „tributul”. La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care aveau proprietăţi imobiliare iar mai tîrziu şi pentru bunurile mobiliare. Apoi s-a instituit impozitul asupra vînzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul perceput de la celibatari.

Aceste impozite sunt o dovadă şi exemplu a răspîndirii şi diversificării în antichitate a procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să plătească impozite ca venituri ale statului. În evul mediu impozitele erau, de asemenea, diferite de la un stat la altul, condiţionate de dezvoltarea economico-socială diferită, cît şi de concepţii şi tradiţii proprii.

În Anglia, timp îndelungat, impozitul era plătit de proprietarii de pămînt. Concepţional, prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi, fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozitele incluse în preţurile de vînzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.

În Republica Florenţa din Italia în perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile cetăţenilor bogaţi care se percepea în baza unei „scări” progresive, impozite pe succesiuni, impozite pe sare, taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică.

Printre impozitele din evul mediu sunt remarcate şi cele percepute în principatele române în care şirul mare al dărilor ordinare, care cuprindea birul aşezat ca „cisla” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de „sferturi”, văcăritul, pogonăritul, tutunăritul., li se adaugă dările extraordinare – ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.

La sfîrşitul evului mediu, în condiţiile dezvoltării meşteşugăritului şi a manufacturilor, cît şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată şi de creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat.

Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor, în Franţa, Adunarea Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma impozitelor prin înlăturarea privilegiilor avute pînă atunci de nobili şi clerici, suprimarea arbitratului aparatului fiscal, înlăturarea unor impozite pe vînzări, prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.

In perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui si modifica impozitele a fost dominata de cresterea permanenta a cheltuielilor publice in toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost si sunt nevoite sa sporeasca impozitele si taxele, iar consimtamântul cetatenilor la aceste impozite se considera exprimat prin votarea, de catre reprezentantii lor in parlament, a legilor referitoare la impozite si taxe.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fiscalitate.doc