Micro-Macro Economie

Imagine preview
(8/10)

Aceasta fituica rezuma Micro-Macro Economie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 82 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

1. Identificaţi etapele de formare a teoriei economice ca ştiinţă şi descrieţi obiectul de studiu al teoriei economice şi al părţilor componente ale acesteia

Etapele de formarea al teoriei economice sunt următoarele:

a) Prima etapă în evoluţia gândirii economice îşi are începuturile în gândirea antică greco-romană şi asiatică şi se încheie spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, prin contribuţia epocală a lui Adam Smith. În lucrarea sa “Avuţia naţiunilor” (1776), Smith a reuşit să dea expresie primei situaţii clasice. De aceea, el este considerat părintele ştiinţei economice, ştiinţă care iniţial era cunoscută sub denumirea de Economie politică. De o deosebită importanţă au fost în această perioadă dezvoltările şi contribuţiile acelor economişti care au efectuat primele analize economice ale proceselor economice de ansamblu, cum sunt: W. Petty; F. Quesnay.

b) A doua perioadă în evoluţia gândirii şi ştiinţei economice se încadrează între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Această perioadă este dominantă şi ilustrată de David Ricardo, Thomas Malthus, John S. Mill. De asemenea, în această etapă, a trăit şi a creat K. Marx, care este considerat un fondator de nouă şcoală economică,

c) A treia perioadă este cuprinsă între anii ′70 ai secolului XIX şi primul război mondial, respectiv marea recesiune mondială din anii ′30 ai secolului al XX-lea. În acest interval de timp, s-au impus contribuţiile Şcolii istorice germane (W.Roscher, G. Schmoller şi îndeosebi F. List), ale marginaliştilor vienezi specialişti în teoria valorii şi a distribuţiei (C. Menger, E. Böhm-Bawerk, F. von Wieser), ale lui L.Walras, V.Pareto, A. Marshall.

d) A patra perioadă în evoluţia ştiinţei economice se încadrează între anii ′20 şi anii ′70 ai secolului al XX-lea. Perioada respectivă este marcată pregnant de J.M. Keynes şi de opera sa fundamentală ”Teoria generală a ocupării, a dobânzii şi a banilor”. Opera economică a lui Keynes a dat un puternic impuls ştiinţei economice în general. Ca replică la curentul dirijist Keynesist, s-a constituit liberalismul clasic al secolului al XX-lea, cu M.Friedman care formează nucleul cel mai activ al gândirii economice din ultimele decenii.

e) A cincea perioadă a început în deceniul al 8-lea al secolului XX. In procesul firesc de raportare la nevoile realităţii, unele dintre ideile, teoriile şi doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate. Ştiinţa economică contemporană se caracterizează prin două trăsături (aspecte):

- creşterea considerabilă a volumului de informaţii, de date statistice, ceea ce a făcut necesară apariţia unor tehnici şi instrumente noi de analiză;

- profesionalizarea accentuată a economiştilor, inclusiv adâncirea procesului de specializare a acestora.

Teoria economică este o ştiinţă socială care studiază activitatea economică cu toate caracteristicile ei specifice, procesele şi fenomenele economice, în strînsă legătură cu factorii şi împrejurările ce le determimă: producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de bunuri şi servicii, cu scopul satisfacerii cît mai deplin posibile a cerinţelor nelimitate, cu ajutorul resurselor limitate de care dispunem.

Teoria economică ca ştiinţă aparte este structurată în următoarele părţi:

Microeconomia studiază comportamentul consumatorului şi al producătorului, care poate fi un individ, un menaj, o întreprindere sau chiar statul, concentrîndu-şi atenţia asupra analizei pieţei, a formelor prinicipale ale acesteia, precum şi asupra procesului de formare a preţului pe diferite pieţe.

Mezoeconomia studiază comportamentul anumitor subsisteme ale economiei naţionale, cum ar fi ramurile acesteia (industrie, agricultura ),sectoarele activvităţii economice ( primar, secundar, terţiar), precum şi aspectul regional (administrativ- teritorial) al dezvoltării economice.

Macroeconomia este acea parte a teoriei economiei care studiază fenomenele şi procesele care au loc în cadrul economiei naţionale, privite în ansamblu, cu ajutorul mărimilor agregate, analizează caracterul şi perspectivele dezvoltării economice, fluctuaţiile economice, creşterea economică, balanţa de plăţi.

Mondoeconomia, cea mai nouă ramură a teoriei economice, studiază interdependenţa dintre economiile naţionale şi economia mondială, cercetînd fenomenele condiţionate de diviziunea internaţională a muncii: comerţul internaţional, integrarea economică regională, fluxurile de capital şi de forţă de muncă, precum şi problemele economice globale, ca protecţia mediului, resursele naturale pe plan mondial.

2.Prezentaţi metodele şi instrumentele de analiză economică. Definiţi categoriile şi legile economice

Termenul metoda provine de la cuvîntul grecesc methodos = cale, mijloc, mod de expunere. Metoda unei ştiinţe depinde de natura acesteia, adică de specificul fiecărui domeniu cercetat.

Metodologia- ştiinţa despre metodele cercetării fenomenelor economice, care reprezintă totalitatea principiilor şi instrumentelor de cercetare care lărgesc orizontul cunoaşterii şi contribuie la rezolvarea eficientă a problemelor practice.

TE utilizează următoarele metode de cercetare:

I. Unitatea inducţie-deducţie:

1. inducţia- cercetarea de la particular la general;

2. deducţia- cercetarea de la genaral la particular.

II. Unitatea analiză sinteză:

1. analiza- descompunerea procesului cercetat în elementele sale componente şi studierea fiecăruia în parte;

2. sinteza- presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul unui întreg integrat prin legături cauzale şi funcţionale.

III. Unitatea comparaţie-analogie:

1. Comparaţia- descoperirea asemănărilor (deosebirilor) unor procese cunoscute;

2. analogia- transpunerea unor caracteristici a proceselor cunoscute p/u a descoperi procese necunoscute.

IV. Unitatea istoric-logic:

1. istorismul- reflectarea fenomenelor aşa cum se petrec ele în timp şi spaţiu;

2. logicul- istoria separată de elementele întîmplătoare, păstrînd doar esenţialul

V. Unitatea cantitativ-calitativ: .......

VI. Modelarea matematică şi experimentul: raproducerea schematică a unui proces ecomomic sub forma unor modele matemetice sau experienţe economice, care pot fi: statice, dinamice (scurte- sub un an; medii- 3→5 ani; lungi).

VII. Unitatea concret-abstract:

1. concret- studerea fiecărei componente separat;

2. abstract - generalizarea unor concluzii comune pentru toate părţile componente.

Prin aceste metode de cercetare se descoperă sistemul de noţiuni al TE.

•Categorii economice- sunt noţiunile logice fundamentale care caracterizează proprietăţile şi relaţiile generale şi esenţiale ale vieţii economico-sociale (cererea, ofertă, piaţă, proprietate, salariu).

•Legi economice- sunt categoriile ce exprimă raporturi esenţiale, generale, relativ stabile şi repetabile, între laturile interne ale fenomenelor şi proceselor economice. În dependenţă de stabilitatea lor istorică, legile pot fi:

- legi concrete- se referă doar la unele perioade concrete, istorice (legea repartiţiei în sclavagism);

- legi specifice- p/u unele perioade istorice (legea valorii);

- legi universale- caracteristice tuturor perioadelor istorice (legea creşterii necesităţilor).

Fisiere in arhiva (1):

  • Micro-Macro Economie.doc