Strategia Intreprinderii

Imagine preview
(9/10)

Aceasta fituica rezuma Strategia Intreprinderii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

Cap.1. Demersul strategic-evolutii, continut si importanta. 1.1. Evolutii in domeniul gandirii strategice. In contextul mutatiilor rapide, impredictibile si multiple ce survin in toate sferele de activitate, scopul agentilor economici de a supravietui si a se dezvolta reclama recurgerea la modalitati de abordare, analiza si actiune adecvate. Efectele acestor mutatii nu s-au oprit la frontierele intreprinderilr cu mediul extern ci s-au propagat catre structurile si viata interioara. A devenit evident ca atingerea eficientei si eficacitatii maxime necesita armonizarea si integrarea intr-o conceptie comuna a tuturor aspectelor interne de natura economica, tehnologica si sociala, conceptie care sa tina seama de restrictiile, amenintarile ori oportunitatile prezente in exteriorul organizatiei. Planificarea bugetara s-a practicat inainte de anii ’50 cand mediul economic era stabil, previzionarea viitorului se baza pe recurenta iar evenimentele se reproduceau normal. Ea presupunea elaborarea unui buget general ce rezulta prin luarea in considerare a bugetelor intocmite de fiecare departament. Factorii de conducere se preocupau ca nivelurile programate ale veniturilor/chaltuielilor sa fie respectate. Planificarea pe termen lung s-a dezvoltat in marile intreprinderi in perioada 1950-1960 datorita mai multor factori: •progresul realizat in planul tehnicilor financiare si contabile; •dezvoltarea tehnicilor cantitative de previziune si studiere a pietei; •utilizarea pe scara larga a tehnicilor macroeconomice de planificare si previziune, ceea ce va servi drept model marilor intreprinderi; •cresterea marimii intreprinderilor, a scarii geografice la care operau – de la nivel local sau regional la cel national sau international. Este un interval temporal in care cererea de bunuri si servicii are un ritm puternic si regulat de crestere. Incertitudinea rezida lansarea produselor noi si accesul pe alte piete. Intreprinderile devin complexe sub aspectul organizarii si sunt obligate sa aloce cat mai rational posibil resursele de care au nevoie pt a se dezvolta. Demersul implica trei etape: stabilirea obiecctivelor, elaborarea programelor si intocmirea bugetelor. Obiectivele sunt exprimate predominant cantitativ sunt delimitate in timp si transformate in actiuni precise sub forma de “tinte” pt perioade cat mai scurte de timp. Programele de actiune erau intocmite pe functiuni. Ele isi propuneau atingerea unei anumite performante si sunt elaborate pe mai multi ani. programele servesc ca baza pt definirea bugetelor repartizate pe fiecare componenta structurala, responsabilul acesteia fiind in prealabil. La finele perioadelor se procedeaza la o analiza a ecartului cantitativ sau valoric. Planificarea strategica a fost dezvoltata de Igor Ansoff in perioada 1960-1970. Premisele ce fundamenteaza planificarea strategica sunt: •planificarea trebuie sa tina cont de mediu si discontinuitatile sale deoarece mediul este mult mai complex si turbulent, schimbarile fiind mai frecvente si mai profunde decat in perioadele anterioare; •pe langa procedurile de planificare ce implica formularea explicita a scopurilor si obiectivelor, redactarea planului, emiterea de directive catre esaloanele inferioare, elaborarea unor sisteme de control, trebuie avut in vedere felul cum procedurile sunt transpuse in practica. Derularea planificarii strategice este un demers ce presupune numeroase etape. Dupa fixarea obiectivelor si analiza fortelor slabiciunilor intreprinderii, a amentarilor si oprtunitatilor provenite din mediu si a resurselor de care dispune agentul economic se alege intre expansiune si diversificare, situatie care duce la revizuirea obiectivelor. Se evalueaza apoi fezabilitatea alternativelor, se fixeaza vectorul de crestere, se definesc avantajele concurentiale si sinergiile posibile si se opteaza intre efortul propriu ori achizitionarea din alta parte. Se trece ulterior la elaborarea programelor de actiune comerciala, de organizare si financiare. Substituirea conceptului de planificare strategica cu cel de management strategic este prefigurata de un articol al lui Igor Ansoff ce apare in 1972 in Journal of Business Policy intitulat “The concept of strategic management”. Consacrarea managementului strategic ca un domeniu distinct ce include si planificarea strategica este realizata prin lucrarea Implanting Strategic Management publicata in 1984 de acelasi specialist. In conceptia autorilor A.Thompson Jr.si A.J.Strickland, managementul strategic reprezinta procesul prin care managerii stabilesc orientarea e termen lung a intreprinderii, propun obiective specifice de performanta, dezvolta strategii pt indeplinirea acestora in conformitate cu toti factorii interni si externi si implementeaza planurile de actiune alese. Ansoff retine o serie de categorii de variabile administrative si comportamentale ce isi pun amprenta asupra succesului unei strategii precum: climatul social, competentele, sistemul de scopuri, mentalitatile, leadership-u, inclinatia catre risc, capacitatea de organizare, aptitudinile managerilor. In cea de-a doua editie a lucrarii , Anseff largeste sfera de cuprindere prin includerea urmatoarelor demersuri: •segmentarea strategica ce presupune segmentarea mediului intreprinderii in domenii de oportunitati posibile; •pozitionarea anteprenoriala care se axeaza pe planificarea pozitiei viitoare a intreprinderii in mediul imprevizibil si turbulent; •raspunsul in timp real; •transformarea strategica a organizatiei. David Acker releva cateva din caracteristicile definitorii ale managementului strategic: •orintarea catre mediul extern general si concurential; •efectuarea pasului de la strategia ca reactie la schimbarile din mediu la strategia proactiva; •acordarea unei maxime atentii fazei de transpunere in viata a strategiei ceea ce presupune punerea in consonanta a structurilor, resurselor si actiunilor cu viziunea strategica pt care s-a optat; •inlaturarea sincopelor dintre etapele procesului decizional. In fapt, managementul strategic este un proces ce se deruleaza continuu si care nu are un punct de finalizare. Avantajele apelarii la managementul strategic sunt urmatoarele: •prin adoptarea unei viziuni pe termen lung se elimina riscul aparitiei erorilor strategice ce ar putea sa se manifeste ca urmare a luarii deciziilor sub presiunea evenimentelor; •faciliteaza procesul de alocare a resurselor evitand fenomene negative precum exercitarea de presiuni de catre unele grupuri, inertia ori natura procesului administrativ; •asigura coordonarea actiunilor diferitelor structuri si subdiviziuni pe orizontala si pe verticala precum si coerenta intre deciziile strategice si cele operationale; •contribuie la intensificarea schimburilor de informatii intre nivelurile ierarhice ceea ce are o serie de efecte benefice. Cand nivelul turbulentei mediului atinge valori extrem de ridicate, sistemul de management strategic se transforma in gestiunea surprizelor strategice,

Fisiere in arhiva (1):

  • Strategia Intreprinderii.doc

Alte informatii

Documentul reprezinta intreaga materie Strategia intreprinderii pt examen din cadrul Faculatii de Economie si Administrarea Afacerilor.