Subiecte examen guvernanață corporativă

1)Argumentati influenta globalizarii asupra sistemului de management financiar al corporatiilor

Deschiderea economiilor naţionale spre exterior, ĩntr-o lume fără graniţe, transformă corporaţiile moderne ĩn agenţi veritabili ai globalizării, deoarece extinderea activităţii pe noi segmente de piaţă ĩnseamnă, pe lângă inserarea ĩntr-un mediu regional/local de afaceri, costuri mai mici de producţie, dacă ĩntreprinderea activează ĩn zone cu un nivel mai redus de dezvoltare şi, implicit, accesul la facilităţi fiscale şi de infrastructură care permit delocalizarea activităţii. Globalizarea a accentuat concurenţa şi a determinat managerii financiari să găsească noi soluţii de reducere a costurilor, ĩn acelaşi timp cu diversificarea ofertei. Firmele au fost forţate să se inspire din virtuţile modelului japonez, care multă vreme a reprezentat un „motor” al transformărilor organizaţionale pentru companiile occidentale, mai ales ĩn sectorul producţiei de automobile. Totodată, globalizarea impune noi scheme de organizare a producţiei repartizate la scară mondială, prin: scăderea costurilor de transport, diminuarea taxelor vamale şi industrializarea anumitor regiuni, astfel ĩncât să determine firmele să transfere parţial sau total, producţia lor ĩn străinătate.

2)Exprimati punctul dvs de vedere fata de trecerea de la modelul intreprinderii integrate la modelul intreprinderii in retea

Anul 2001 a marcat sfarşitul perioadei de aplicare a modelului integrării verticale care a reprezentat un adevărat etalon ĩn planul organizării ĩntreprinderii, cu profunde implicaţii asupra volumului resurselor financiare necesare implementării sale. Integrarea verticală presupune că o singură ĩntreprindere controlează mai multe etape ale lanţului de fabricaţie ale unui produs, ĩncepând cu aprovizionarea şi prelucrarea materiei prime şi terminând cu distribuţia produselor finite, fără a recurge la serviciile altor ĩntreprinderi. Ĩn prezent, modelul ĩntreprinderii integrate nu mai este de actualitate şi şi-a pierdut „dreptul de cetăţenie ĩn strategiile industriale”, deoarece marile ĩntreprinderi au elaborat şi aplicat politici vaste de externalizare, prin care au cesionat părţi ĩntregi din unităţile lor către alte ĩntreprinderi. Întreprinderea devenită “fără uzină”, deci fără activitate productivă şi fără angajaţi, în urma externalizării operaţiilor de producţie, are avantajul că îşi conservă activitatea financiară şi, eventual, activitatea de cercetare şi concepţie. De asemenea, acţionarii au de câştigat de pe urma acestor transformări, reflectate inclusiv în bilanţul contabil al întreprinderii, deoarece îşi însuşesc întreaga valoare creată cu sprijinul direct al managerilor, care este mai degrabă, o valoare captată (ascunsă, după cum consideră unii specialişti). Aceste avantaje au dat curaj managerilor care s-au grăbit să includă ĩn strategiile lor manageriale cuvinte-cheie de genul parteneriat, alianţă, „produci sau cumperi”(„make or by”). Pe acest fundal, conceptul s-a generalizat ĩn ultimii ani, conform sloganului că „ĩntreprinderea nu ştie şi nu mai vrea să se descurce singură”, dezvoltând relaţii de subcontractare.

Ĩncepând cu anii `90 ai secolului trecut, ĩn mediul de afaceri european şi cel nord- american s-a manifestat o accentuată tendinţă de subcontractare, ĩn dorinţa de reducere a costurilor de producţie, prin externalizarea anumitor activităţi. Extinderea pe scară lărgită a acestui comportament, a mărit gradul de funcţionalitate al raporturilor dintre firma principală şi subcontractor. Astfel, firma principală nu caută doar acei subcontractori care oferă cele mai scăzute costuri, ci aşa-numiţii „subcontractori preferaţi”, cărora li se transferă şi alte responsabilităţi legate de designul şi calitatea produselor. Ĩn asemenea condiţii, este tot mai greu de ĩnlocuit subcontractorul devenit tot mai specializat. Relaţiile de subcontractare au devenit tot mai funcţionale, ĩn sensul că interesele unui partener nu se mai reflectă negativ asupra intereselor celorlalţi, rezultând tendinţa de slăbire a caracterului ierarhic al relaţiilor de subcontractare, cu impact asupra aplicării guvernanţei corporatiste, sub raport financiar şi juridic, la nivelul reţelei. Astfel au aparut intreprinderile-reţea, care sunt organizaţii descentralizate alcătuite din centre de producţie şi/sau de decizii relativ autonome. Aceste unităţi au un caracter plurifuncţional, ĩn sensul că pot reuni „actori” economici cu meserii, specialităţi şi competenţe diferite, mizând pe complementaritatea acestora. Ele sunt evaluate pornind de la capacitatea de obţinere a rezultatelor prin comparaţie cu unul sau mai multe obiective, ĩn care imaginea clientului este omniprezentă. Eficacitatea ansamblului unei asemenea organizaţii este dată de relaţiile dintre diferite componente, care acţionează ca nişte interfeţe şi care ĩmbracă forme contractuale.